Inspirat din cartea foarte bine vândută a lui JoJo Moyes, filmul urmărește povestea lui Lou, o tânără dintr-un orășel cam lipsită de perspective, și a lui Will, un bărbat de succes ajuns în scaunul cu rotile după un accident. Will simte că nu mai are pentru ce să trăiască până când o angajează pe Lou ca infirmieră. Pentru a-i dovedi că viața merită trăită, Lou îl ajută să se îndrepte, împreună, către mai multe aventuri.

Caleb, un programator de 24 de ani angajat al celei mai mai companii de informatică, câștigă o competiție internă care avea ca premiu o săptămână alături de Nathan, șeful extrem de retras al companiei, la reședința lui izolată din munți. Dar, când Caleb ajunge pe domeniul acestuia, descoperă că va fi nevoit să participe la un experiment fascinant, dar foarte bizar, în care va trebui să interacționeze cu prima inteligență artificială reală din lume, adăpostită de o superbă fată-robot. Scenaristul/regizorul ne aduce o viziune care-ți îngheață sângele în vine asupra viitorului deloc îndepărtat al inteligenței artificiale. Experimentul pe care îl va trăi Caleb se va transforma într-o bătălie psihologică sumbră, cu întorsători de situație care îl vor pune în fața unei alegeri extrem dificilă: mașinăria sau omul?

Când Pete și Ellie decid că e timpul să-și facă o familie, ajung fără să vrea în lumea adopțiilor. Și, când ajung să cunoască un trio de frați, care include și o adolescentă năbădăioasă, își dau seama că nici nu au pornit bine „motoarele”, și sunt pe cale să scape frâiele din mână. Din acel moment, viața lor va fi un șir neîntrerupt de eforturi hilare de a învăța pe repede înainte ce înseamnă să fie părinți, în speranța că vor reuși să devină o familie, fie ea și de-a gata...

O poveste într-o poveste: Susan primește un manuscris de la fostul soț, pe care l-a părăsit în urmă cu 20 de ani, acesta cerându-i opinia. Manuscrisul „Animale de noapte” urmărește un bărbat, plecat în vacanță cu familia, sfârșind tragic. Povestea continuă cu Susan, trezindu-se cu amintiri din primul mariaj și confruntându-se cu un adevăr întunecat despre ea.

A reporter and a promiscuous young woman try to solve a series of child killings in a remote southern Italian town rife with superstition and a distrust of outsiders.

Filmul biografic produs în format 3D de către studiourile Warner Bros îl are în scaunul regizoral pe Clint Eastwood, iar protagonist este Tom Hanks. Acesta îl va portretiza pe eroul național Chesley „Sully” Sullenberger, pilot american care a aterizat forțat în râul Hudson, în ianuarie 2009, cu un avion de linie, salvând viața tuturor celor 155 de pasageri.

În timpul unei călătorii obișnuite prin spațiu, către o nouă planetă, doi pasageri, aflați într-o stare indusă de somn, se trezesc cu 90 de ani mai devreme decât trebuia, atunci când nava lor se defectează. Acum, Jim și Aurora își dau seama că vor trebui să trăiască tot restul vieții la bordul navei, care, ce e drept, le asigură condițiile cele mai bune de trai. Ei încep să se simtă atrași unul de celălalt și apoi să se îndrăgostească... până când descoperă că nava se află în mare pericol. Viețile a 5.000 de pasageri adormiți se află în mâinile lor. Numai Jim și Aurora îi vor putea salva.

Un terorist cibernetic nemilos îl obligă pe Dom să se întoarcă împotriva lui Letty și a echipei, punând în pericol tot ce-au construit împreună. Dar nu va scăpa ușor.

O scriitoare surdă care s-a retras în pădure pentru a duce o viață solitară trebuie să lupte pentru viața ei când un criminal mascat îi apare la fereastră.

În timp ce Christian (Jamie Dornan) se luptă cu demonii interiori, Anastasia (Dakota Johnson) trebuie să se confrunte cu furia și invidia femeilor care au fost înaintea ei. "Darker" prezintă povestea Anastasiei care, la insistențele lui Christian, acceptă să se împace cu acesta. În încercarea de a-și reclădi relația cu bărbatul iubit, Anastasia este prinsă într-un vârtej de intrigi și întâmplări care o pun în cele din urmă în fața celei mai importante decizii.

Young sweethearts Billy and Kate move to the Big Apple, land jobs in a high-tech office park and soon reunite with the friendly and lovable Gizmo. But a series of accidents creates a whole new generation of Gremlins. The situation worsens when the devilish green creatures invade a top-secret laboratory and develop genetically altered powers, making them even harder to destroy!

In 1951, Marcus Messner, a working-class Jewish student from New Jersey, attends a small Ohio college, where he struggles with anti-Semitism, sexual repression, and the ongoing Korean War.

Xander Cage, fost sportiv devenit agent guvernamental, e forțat să iasă din exilul autoimpus și să pornească într-o cursă pe viață și pe moarte pe urmele lui Xiang și al echipei extrem de periculoase conduse de acesta, pentru a smulge din mâinile lor o armă cu numele de cod “Cutia Pandorei”, care, odată activată, nu mai poate fi oprită, și care amenință să distrugă lumea așa cum o cunoaștem. Xander își recrutează o echipă formată din indivizi dornici de adrenalină și descoperă o conspirație ale cărei hățișuri duc până la cele mai înalte niveluri din guvernele internaționale.

A woman tries to win back her husband when she discovers he's keeping a model for a mistress.

Un polițist recent ucis se alătură unei echipe de ofițeri de poliție care lucrează pentru departamentul Odihnește-te în Pace și încearcă să-l găsească pe omul care l-a omorât. Bazat pe comedia lui Peter M. Lenkov.

Akhilan and Vimalan are the conjoined twins of genetic scientist Ramachandran, whose company makes Energion, a dietary supplement that promises to make geniuses out of children. When Russian journalist Volga tells them that there is something fishy about Energion and is mysteriously found dead, their lives are turned topsy-turvy.

În această continuare a filmului „Blonda de la drept”, Elle se întoarce, în toată gloria ei roz și pufoasă. Ea este o vedetă în ascensiune la o firmă de avocatură și își plănuiește nunta cu Emmett. Dar când află că firma ei reprezintă o companie ce testează cosmetice pe animale (iar printre acestea se numără și rudele câinelui ei chihuahua, Bruiser), ea își exprimă părerea și e concediată. Elle începe o cruciadă și pornește spre Washingotn DC. Nu e ușor să pătrundă în arena politică, însă cu ajutorul unui recepționist priceput, Elle reușească să o convingă pe Rudd, membră a Congresului, să o accepte ca asistentă și să o ajute să-și facă perspectiva auzită.

Marco encounters his ex-girlfriend Consueloand starts seeing her without telling that he has just married. Antonio is an MP and during his European trip he has a love affair with elegant Olga who has a big secret to hide. Recently-jilted Fabio is mistaken for psychiatrist by a beautiful girl Valentina with whom he falls in love. A divorce lawyer Sandra is romantically attracted to her client's husband Massimo.

Îți poți imagina un univers paralel în care părinții își atacă copiii fără niciun motiv? Se pare că o epidemie misterioasă de origine necunoscută a pus stăpânire pe toți adulții și a luat forma unui episod de nebunie în masă. Părinții, contaminați cu un fel de virus, își vânează nemilos propriii urmași. Carly și Joshua sunt doi tineri care vor încerca să supraviețuiască în această zi sălbatică și atât de lungă, în timp ce fug de cei care odinioară erau părinții lor iubitori și afectuoși: Brent și Kendall Ryan.

When two researchers discover a colossal shark's tooth off the Mexican coast their worst fears surface - the most menacing beast to ever rule the waters is still alive and mercilessly feeding on anything that crosses its path. Now they must hunt the fierce killer and destroy it... before there is no one left to stop it