Dom Cobb este un hoț priceput, cel mai bun în domeniul periculoasei arte a extracției, adică al furtului de informații și secrete prețioase din subconștientul oamenilor în timp ce aceștia visează, când mintea lor este cel mai vulnerabilă. Rara abilitate a lui Cobb i-a conferit un statut de profesionist extrem de căutat, de o valoare inestimabilă în complicata lume a spionajului tehnologic, dar l-a făcut în același timp să piardă tot ceea ce era mai important pentru el și l-a transformat într-un fugar internațional. Acum i se oferă o șansă să recapete tot ceea ce a pierdut: o ultimă misiune i-ar putea reda viața de dinainte dacă reușește un lucru imposibil, opusul extracției de informații: implantarea lor în mintea cuiva. Însă un inamic periculos urmărește fiecare mișcare a lui Cobb și a echipei sale, în scopul de a-i împiedica să-și ducă la îndeplinire misiunea. Iar Cobb este singurul care ar fi putut anticipa acest lucru.

Plutind în voia sorții, în adâncul spațiului, fără apă sau mâncare și cu rezervele de aer pe terminate, Tony Stark înregistrează un mesaj pentru Pepper Potts, în speranța că, într-o bună zi, probabil mult după ce el nu va mai fi decât un schelet mumificat la bordul unei nave în derivă, vorbele lui vor ajunge la destinatar. Între timp, Răzbunătorii care au supraviețuit decimării provocate de Thanos cu un simplu pocnet din degete, adică Thor, Văduva Neagră, Căpitanul America și Bruce Banner (cu Hulk făcut ghem de frică și încă reticent la ideea de a-și arăta fața în public), încearcă să găsească o cale de a-și salva prietenii, aliații și acea jumătate de univers care nu a supraviețuit semi-zeului malefic ce a nimicit viața pe o scară greu de imaginat.

Cu o viziune amplă și complexă, Phillips explorează traiectoria lui Arthur Fleck, un individ ignorat de societate, cu o personalitate imprevizibilă și fascinantă, care nu poate fi inclus în niciun stereotip. Ce se obține este un studiu de personaj disprețuit de societate care devine nu doar un sumbru caz social; ci și o poveste moralizatoare. Robert de Niro apare în rolul unei gazde de talk-show care îl face pe Joker să își piardă mințile.

Elio, un adolescent din anii '80, plănuiește să-și petreacă vara, ca de obicei, în vila superbă a părinților săi, din nordul Italiei. Însă vizita celui mai nou asistent cercetător din echipa de arheologi a tatălui său îi provoacă sentimente neașteptate.

Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Filmul spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.

Viața lui Riley, o fetiță veselă și lipsită de griji, este dată peste cap când trebuie să-și ia rămas-bun de la copilăria ei fericită din Minnesota pentru a se muta la San Francisco. Este momentul când emoțiile ei preiau inițiativa, spre nemulțumirea părinților complet depășiți de situație ai fetiței. Furia, Dezgustul, Frica, Tristețea și Bucuria se ceartă, colaborează și se pierd în discuții în contradictoriu în încercarea de-a o face pe Riley să meargă mai departe și să-și găsească noi prieteni.

Atunci când împlinește 11 ani, Harry Potter, care trăiește în mizerie alături de unchiul și mătușa sa, care nu-l doresc, află că părinții săi au fost vrăjitori puternici. Lui i se oferă un loc la Hogwarts, o școală pentru vrăjitori care există într-un ținut magic dincolo de existența oamenilor obișnuiți. La Hogwarts, Harry își face repede prieteni noi și încearcă să descifreze misterul morții părinților săi.

Scrisorile de dragoste secrete ale liceenei Lara Jean ajung să fie trimise fiecăruia dintre cei cinci băieți pentru care nutrea sentimente, iar viața ei o ia razna.

Urmărit de un trecut turbulent, Mad Max prefera să călătorească de unul singur și să nu își facă prieteni. În ciuda convingerilor sale, se alătură unui grup de supraviețuitori ai deșertului, conduși de implacabila luptătoare Imperator Furiosa. Aceștia sunt urmăriți permanent și atacați de tiranul Immortan Joe care îi suspectează că i-au furat cea mai de preț posesie.

În 2045, omenirea se află în haos și la un pas de colaps. Însă lumea și-a găsit refugiul în OASIS, un univers online bazat pe realitate virtuală creat de genialul, dar excentricul James Halliday. După moartea sa, Halliday lasă prin testament întreaga lui avere primei persoane, oricare ar fi aceasta, care va găsi „Oul de Paște” ascuns undeva în OASIS. De aici, o competiție acerbă pornește în toată lumea. Wade Watts intră în amețitoarea cursă fantastică și devine unul dintre cei mai vânați utilizatori, după ce reușește să treacă primul de indiciul inițial.

Thor este întemnițat de cealaltă parte a universului și se află într-o cursă împotriva timpului pentru a se întoarce în Asgard pentru a-l opri Ragnarok, profeția distrugerii în lumea sa natală și sfârșitul civilizației asgardice, în mâinile unei amenințări noi atotputernice, 0Hela nemiloasa.

Acesta e Baby, un şofer cu figură inocentă, care conduce maşina cu care trebuie să scape infractorii după comiterea jafurilor. El are un fler teribil şi se ajută înfigându-şi bine căştile în urechi, ca să audă mai bine muzica lui favorită. Şi asta pentru că şi-a acordat rutele de fugă după ritmul si lungimea pieselor muzicale de pe iPod, care-i răsună în căşti dirijându-l la secundă cum să ia curbele, când să schimbe vitezele şi când să execute manevrele de evitare, care-i bagă în sperieţi pe pasagerii săi.

Un tânăr Peter Parker/Omul - Păianjen (Tom Holland), care a debutat în Captain America: Civil War, intră în Universul Cinematografic Marvel, jucând rolul titular din Omul-păianjen: Întoarcerea acasă. Adorat de o lume întreagă, Spider-Man este cel mai popular personaj de benzi desenate din istorie şi bijuteria coroanei pentru Marvel comics, spun realizatorii. Acum, el revine într-o nouă versiune, proaspătă şi hazlie, produsă de Marvel Studios, care îl aduce pe Peter Parker pentru prima dată pe ecran alături de eroii Universului Cinematografic Marvel.

Doritor să se retragă din activitate ca Iron Man, Tony Stark îl creează pe Ultron, un robot dotat cu o uimitoare inteligență artificială. Acesta ar trebui să evalueze pericolele și să controleze armata de roboți a lui Stark, doar că Ultron va declara curând război rasei umane. Dotat cu puteri nebănuite și invincibil în învelișul său de adamantium, robotul se aruncă împotriva New York-ului, Răzbunătorii fiind singurii în stare să țină piept extraordinarei amenințări. Iron Man, Căpitanul America, Thor, Văduva Neagră și Hulk vor avea nevoie de resurse ieșite din comun, dar și de multă șiretenie pentru a-l înfrunta pe genialul robot, în stare să controleze mințile oamenilor și să emită distrugătoare radiații și unde electromagnetice!

Într-un oraș mic din Maine, șapte copii cunoscuți sub numele de The Losers Club se confruntă cu probleme de viață, agresiuni și un monstru care ia forma unui clovn numit Pennywise.

Acțiunea noului film „Căpitanul Marvel” are loc în 1995, când Carol Danvers (Brie Larson), fost pilot în Forța Aeriană Americană, devine unul dintre cei mai puternici eroi ai galaxiei. După un stagiu de pregătire în Forța Stelară, o unitate militară de elită de pe planeta Kree, Carol se întoarce pe Pământ, cu o mulțime de întrebări fără răspuns despre trecutul și identitatea ei. Abia sosită, Carol e prinsă în mijlocul unui conflict intergalactic între două rase de extratereștri, având planeta noastră drept miză și câmp de bătaie. „Căpitanul Marvel” vine cu o poveste nou-nouță despre o perioadă încă nevăzută din istoria Universului Cinematografic Marvel.

Zeul tunetului se aventurează într-o călătorie diferită de orice provocare cu care s-a confruntat vreodată – una de auto-descoperire. Eforturile lui sunt întrerupte însă de un nou ucigaş galactic cunoscut sub numele de Gorr the God Butcher (Călăul Zeilor), care vrea să provoace distrugerea speciei zeilor. Pentru a combate această ameninţare neaşteptată, Thor le cere ajutor Regelui Valkyrie, lui Korg şi fostei sale iubite Jane Foster.

În ciuda unei mame vitrege vanitoasă și a surorilor rele, o cântăreață aspirantă lucrează ca elf într-un târg de Crăciun și își găsește propriul miracol de sărbători.

După un dezastru petrecut la multe mile în adâncurile oceanului, o echipă de cercetare subacvatică se confruntă cu consecințele monstruoase dezlănțuite de forajele sale.

Alimentat de încrederea sa restaurată în umanitate și inspirat de actul altruist al lui Superman, Bruce Wayne și Diana Prince alcătuiesc o echipă de metaumani formată din Barry Allen, Arthur Curry și Victor Stone pentru a face față amenințării catastrofale a Lupului de stepă și a Parademonilor care sunt în căutarea a trei cutii materne pe Pământ.