Membrii familiei lui Ki-Taek au o relație apropiată, dar toți patru sunt șomeri. Într-o zi, fiul cel mare, Ki-woo, este recomandat de către prietenul său, student la o universitate de prestigiu, pentru un post de meditator și bine plătit de o familie bogată. În speranța unui venit constant pentru familia sa, Ki-woo se îndreaptă spre casa familiei Park pentru un interviu. Ajuns acolo, o întâlnește pe Yeon-kyo, frumoasa moștenitoare a acestui imperiu. În urma acestei prime întâlniri între două familii și două lumi total opuse, membrii lor se trezesc în mijlocul unor situații incontrolabile. Parazit este o comedie neagră cu accente de thriller ce descrie violența generată de inegalitățile sociale.

În contextul în care existența omenirii pe Pământ este amenințată, un grup de exploratori se folosesc de o gaură de vierme nou descoperită pentru a depăși limitele spațiului și a cuceri imensele distanțe ale unei călătorii interstelare.

Paul Atreides, un tânăr strălucit și talentat născut cu un mare destin, dincolo de capacitatea lui de înțelegere, trebuie să călătorească pe cea mai periculoasă planetă din univers pentru a asigura viitorul familiei și poporului său. Pe măsură ce forțe malefice intră în conflict pentru monopolul asupra celei mai de preț resurse a planetei - o marfă capabilă să descătușeze cel mai mare potențial al umanității, doar cei care își pot învinge frica vor supraviețui.

O familie cu doi copii duce o existență izolată, în liniște deplină, de teama că o amenințare nevăzută care atacă la cel mai mic sunet îi va nimici. Suntem în anul 2020, într-un decor postapocaliptic. Terra a fost invadată de extratereştri orbi, dar cu un auz extraordinar. Un singur zgomot şi vei fi sfârtecat. În aceste condiţii, tatăl, mama, fiica şi fiul încearcă să supravieţuiască la ferma familiei, o provocare mai complicată decât te-ai fi aşteptat, mai ales că mama este însărcinată şi sorocul îi vine curând.

In France in 1942. Blanche and Virgile live in the free zone and use a boat to help a local network of resistance fighters and refugees. One day the couple propose to take in Sarah, a Jewish child who is impatiently awaiting her parents

O populație aflată în dezvoltare, maimuțele evoluate genetic conduse de Caesar (Andy Serkis), sunt amenințate de un grup de oameni supraviețuitori ai devastatorului virus ce a făcut ravagii în urmă cu zece ani. Reușesc să încheie temporar pace, însă aceasta se dovedește fragilă și de scurtă durată, căci ambele părți se află pe picior de război, un război ce va hotărî care va fi specia dominantă de pe Pământ.

Este cascador și, la fel ca toți cei din comunitatea cascadorilor, este aruncat în aer, împușcat, prăbușit, aruncat prin geamuri și aruncat de la cea mai mare înălțime, totul pentru distracția noastră. Iar acum, proaspăt accidentat după un eveniment care aproape că i-a pus capăt carierei, acest erou din clasa muncitoare trebuie să dea de urma unei vedete de cinema dispărute, să rezolve o conspirație și să încerce să-și recâștige iubirea vieții sale, în timp ce își face în continuare meseria. Ce ar putea merge bine?

Several friends travel to Sweden to study as anthropologists a summer festival that is held every ninety years in the remote hometown of one of them. What begins as a dream vacation in a place where the sun never sets, gradually turns into a dark nightmare as the mysterious inhabitants invite them to participate in their disturbing festive activities.

The rigorous city life of China, while bustling and unforgiving, contains the everlasting memories of days past. Three stories told in three different cities, follow the loss of youth and the daunting realization of adulthood. Though reality may seem ever changing, unchangeable are the short-lived moments of one's childhood days. A plentiful bowl of noodles, the beauty of family and the trials of first love endure the inevitable flow of time, as three different characters explore the strength of bonds and the warmth of cherished memories. Within the disorder of the present world, witness these quaint stories recognize the comfort of the past, and attempt to revive the neglected flavors of youth.

Cel mai mic dintre cei 14 copii ai unui cuplu francez-canadian devine vedetă muzicală în „Aline”, o dramă-comedie muzicală fictivă, inspirată de viața lui Celine Dion. Pentru Aline Dieu, nimic nu contează mai mult decât muzica, familia și iubirea. Vocea ei puternică și emoționantă îi captivează pe toți cei care o aud, inclusiv pe managerul Guy-Claude Kamar, care e hotărât să facă tot ce ține de el ca s-o facă vedetă. În timp ce Aline se transformă din fenomen local, în vedetă internațională, ea începe cele mai importante două povești de dragoste din viața sa: una cu Guy- Claude, care e cu câteva decenii mai în vârstă decât ea, și una cu publicul, care o adoră.

Sister Marina, a very unorthodox nun, is sent during the summer of 1994 to El Parral, a boarding school for boys threatened to be closed soon. Even though the kids welcome Marina with all kinds of pranks, they will, little by little, become something very close to the family they never had.

Mikaël e doctor de noapte. El îi tratează pe pacienții din cartierele periculoase, inclusiv pe cei pe care niciun alt doctor nu vrea să-i vadă: dependenții de droguri. El este prins între soție și amantă și verișorul lor farmacist îl trage în traficul cu rețete false de Subutex. Viața lui e haotică. Mikaël nu mai are de ales: în seara asta, trebuie să-și ia destinul în propriile mâini.

Un detectiv cu probleme pus pe funcția de operator la serviciile de urgență încearcă să salveze o apelantă aflată în pericol, într-o zi plină de revelații și răfuieli.

Twig, Cap and Rusty live however they can in the Bois de Vincennes, east of Paris. This may completely change the day they learn they are the national lottery winner – though it is less than expected! Yet, they still need to collect the money and share it in equal parts. The hardest part of all will be to resume a “normal” life, filled with surprises and contradictions.

O dramă romantică, filmul ficționalizează povestea lui Gustave Eiffel, inginerul care e inspirat să construiască turnul care-i poartă numele când o întâlnește pe Adrienne, o femeie misterioasă din trecutul său.

19 year old Linnéa leaves her small town in Sweden and heads for Los Angeles with the aim of becoming the world's next big porn star, but the road to her goal turns out to be bumpier than she imagined.

At an international school in Jakarta, a philosophy teacher challenges his class of twenty graduating seniors to choose which ten of them would take shelter underground and reboot the human race in the event of a nuclear apocalypse.

Acțiunea îl prezintă pe Reacher în drum spre vechea sa bază militară din Virginia, pentru a lua cina cu o femeie numită recent comandatul bazei. Însă, când ajunge acolo, este acuzat de acte de violență asupra unui coleg și de viol. Cum nu-și amintește de niciuna dintre aceste "scăpări", protagonistul este hotărât să facă totul pentru a ieși basma curată și a scoate adevărul la lumină.

O actriță dintr-un sitcom american de succes se retrage brusc din activitate, afectând în mod neașteptat viața unei artiste franceze care dă voce personajului ei.

Paul and Virginie just had a baby boy. Happy to discover their new life as young parents, they did not imagine that their Boutchou would become the stake of a merciless struggle between the grandparents ... To gain the exclusivity of the little adored, grandfathers and grandparents. mothers are ready to implement any stratagems ...