Inspirat de romanul lui Mario Puzo, filmul este povestea grandioasă a lui Don Vito Corleone, un mafiot din Sicilia, ajuns cap al unei importante rețele mafiote în America. Filmul prezintă o viziune extrem de realistă a acestei lumi mai puțin accesibile unde cuvântul dat și promisiunile făcute au o valoare capitală, iar onoarea este la mare preț. Din păcate pentru el, în momentul in care viața îi este pusă în pericol, copii săi nu mai pot să stea departe de pericole, fiind antrenați și ei în acest joc extrem de riscant al luptelor între clanurile mafiote din America. Respect, crimă, bani și, mai presus de toate, putere: acestea sunt cuvintele care definesc cel mai bine acest film și acțiunea sa care a făcut lumea filmului să vuiască.
În ceea ce fără îndoială este una dintre cele mai bune continuări de film din toate timpurile, Francis Ford Coppola duce mai departe povestea de proporții epice a trilogiei Nașul cu această poveste despre două generații din familia Corleone aflate la putere. Coppola colaborează încă o dată cu scriitorul Mario Puzo, șlefuind două povești întrețesute, care funcționează în egală măsură ca preambul și continuare a originalului. Prima prezintă umilele începuturi ale clanului sicilian și ascensiunea în New York a tânărului Don Vito, interpretat acum într-un rol secundar premiat cu Oscar de Robert De Niro. A doua prezintă ascensiunea lui Michael, noul Don al clanului.
O poveste înduioșătoare a unui vănzător de cărți italian de origine evreiască care trăiește în propriul să basm. Viața sa creativă și fericită se va opri brusc atunci când toată familia sa este deportată într-un lagăr de concentrare în timpul celui de-al doilea război mondial. În timp ce este închis el încearcă să-și convingă fiul că totul este doar un joc.
Un scriitor rus, Gorceakov, pleacă pe urmele unui compatriot, un muzician exilat în Italia secolului al XVIII-lea, în scopul scrierii biografiei acestuia. Ajutat de o traducătoare, Eugenia, cu care consumase o poveste de dragoste, el parcurge Italia de nord, de la Roma la Arezzo. Dorul de casă, de Rusia natală macină sufletul lui Gorceakov, paralizându-i orice putere de acțiune, dar și inițiativa de întoarcere acasă. Peregrinările lui alternează între o capelă pictată de Piero della Francesca, Roma și zona piscinei termale a Sfintei Catherina, în care pensionarii hotelului din apropiere vin să se scalde. În acest loc Gorceakov îl descoperă pe Domenico, fost profesor de matematică, un mistic aproape nebun, care meditează la sensul existenței.
În această ultimă parte a trilogiei despre familia Corleone, Al Pacino joacă rolul lui Michael, liderul puternic al familiei. La cei 60 de ani ai săi, Michael e dominat de două pasiuni: să-și elibereze familia de crime și să găsească un succesor potrivit. Succesorul ar putea fi pătimașul Vincent, dar el ar putea fi, de asemenea, și cel care schimbă dorința lui Michael de a face afaceri legale într-un infern al violenței.
Un cuplu nefericit încearcă să găsească direcția și perspectiva în timpul vacanței în Napoli.
Suntem în anii 50. Tom Ripley este un băiat sărac ce împrumută o jachetă cu emblema universității Princeton, pentru a cânta la o petrecere selectă. El pretinde ca îl cunoaște pe unul dintre bogații studenți la Princeton, pe nume Dicki Greenleaf, un rebel ce trăiește în Italia și refuză să se întoarcă acasă. Tatăl lui este dispus să îi ofere lui Tom 1,000 de dolari pentru a-i aduce fiul acasă. Iar Tom este mai mult decât dispus să o facă.