Pentru a distrage atenția presei și a opiniei publice americane de la un scandal sexual în care este implicat președintele Statelor Unite ale Americii, personalul său de relații publice - cu ajutorul producătorului Stanley Motss - organizează desfășurarea unui război fals împotriva Albaniei. De altfel, cu unsprezece zile înainte de alegeri, consensul în jurul președintelui riscă să cadă din cauza unei tinere care îl acuză că a abuzat de ea în timpul unei călătorii la Casa Albă. Planul de abatere a atenției publicului de la scandalul sexual constă în simularea unui conflict împotriva micului stat balcanic, acuzat că găzduiește niște celule teroriste periculoase care amenință securitatea Statelor Unite.
Actiunea acestei comedii romantice se petrece in anul 1931, cand Fernando, un tanar soldat dezertor este adapostit in casa unui fermier. Acesta are 4 fete, iar tanarul se indragosteste de toate, lucru care starneste tot felul de incurcaturi
În această continuare a filmului „Blonda de la drept”, Elle se întoarce, în toată gloria ei roz și pufoasă. Ea este o vedetă în ascensiune la o firmă de avocatură și își plănuiește nunta cu Emmett. Dar când află că firma ei reprezintă o companie ce testează cosmetice pe animale (iar printre acestea se numără și rudele câinelui ei chihuahua, Bruiser), ea își exprimă părerea și e concediată. Elle începe o cruciadă și pornește spre Washingotn DC. Nu e ușor să pătrundă în arena politică, însă cu ajutorul unui recepționist priceput, Elle reușească să o convingă pe Rudd, membră a Congresului, să o accepte ca asistentă și să o ajute să-și facă perspectiva auzită.