Joăo, un umil pescar, salvează un simpatic pinguin Magellan, victima unei teribile deversări de petrol pe coasta Braziliei. Pentru că trebuia să aibă un nume, i s-a spus DinDim. Şi aşa viaţa pescarului cu inima frântă a început să se schimbe. O aventură fermecătoare inspirată de o poveste reală. Pinguinul şi pescarul devin prieteni neaşteptaţi, atât de uniţi încât nici măcar vastul ocean nu îi poate despărţi. Printre poveştile adevărate despre prieteniile remarcabile dintre oameni şi animale, puţine au fost la fel de misterioase sau la fel de emoţionante ca cea a micului pinguin DinDim, care a navigat apele Atlanticului, iar şi iar, din proprie voinţă, pentru a-l vizita pe pescarul care l-a salvat din primejdie.
Filmul Legământul, de Guy Ritchie, îi urmărește pe sergentul John Kinley (Jake Gyllenhaal) din armata americană și pe interpretul afgan Ahmed (Dar Salim). După o ambuscadă, Ahmed face eforturi supraomenesti pentru a-i salva viața lui Kinley. Când Kinley află că Ahmed și familia sa nu au primit pasaj sigur spre America, așa cum a promis, el trebuie să-și plătească datoria întorcându-se în zona de război pentru a-i recupera înainte ca talibanii să-i gaseasca.
Povestea urmareste un grup de recruti germani in Primul Razboi Mondial in drumul lor de la idealism la deziluzie. Asa cum spune prsonajul principal (Lew Ayres), "Traim in transee si luptam. Incercam sa nu fim ucisi - asta e tot." Filmul este o antologie de scene faimoase: Ayres prins intr-un crater de obuz impreuna cu omul pe care il omorase; prima intalnire intre veterani si recruti; infanteristi secerati de mitraliere; lumina lunii care inoata impreuna cu fermiere frantuzoaice; discursul pacifist al lui Ayres; si culminand cu impuscarea mainii unui soldat care dorea sa atinga un fluture.
În filmul său revoluționar, Linklater se concentrează asupra lui Mason, de la primele zile din școala primară în Austin până la plecarea la colegiu. Mason are destule pe cap din cauza surorii sale enervante și a celor doi părinți divorțați. Tatăl său poate că se va maturiza într-un târziu, în timp ce mama lui are tendința de a se îndrăgosti de bărbați nepotriviți. În mijlocul lor, comentariile lui Mason devin mai inteligente pe an ce trece... Drama a fost filmată de-a lungul a 12 ani, cu aceiași actori, regizorul urmărindu-le evoluția fizică și emoțională.
Just out of jail, crumpled English archaeologist Arthur reconnects with his wayward crew of tombaroli accomplices – a happy-go-lucky collective of itinerant grave-robbers who survive by looting Etruscan tombs and fencing the ancient treasures they dig up.
O legenda japoneza spune ca Ronin este numele generic al acelor samurai fara maestru. In acest film de exceptie, acest cuvant reprezinta supranumele unei grupari proscrise. Membrii acesteia sunt experti marginalizati de societate. Experti in orice, de la crime, lovituri, jafuri, pana la deturnari, spionaj. Nici o faradelege nu le este necunoscuta. Onorariul lor este cel mai piperat din bransa infractorilor de calibru mare, dar calitatea serviciilor oferite este desavarsita. Mercenarii Ronin – majoritatea, fosti membri ai serviciilor secrete - sunt angajati de un personaj misterios pentru a fura o servieta foarte bine pazita. Continutul misterios al acesteia este pe cale sa fie vandut de catre pazitorul ei unei filiere rusesti. Dupa ce misiunea este indeplinita cu succes, intre ronini incep sa apara disensiunile care degenereaza in tradari si lichidari. Cand unul dintre ronini inlocuieste servieta cu alta identica, toate planurile sunt date peste cap
Documentary of the making of the sequel to the popular Schwarzenegger film, The Terminator.
A matriarch past the point of a nervous breakdown, her two daughters that don't give a damn, and the heat-seeking missiles of resentment they toss at each other.
Early morning silence is broken by screeching tires as a helicopter bears down on a speeding vehicle. Taking a quick corner, the team tumbles out into the woods as their car pulls away. Now they must make their way through the thick of nature and thick gunfire to accomplish their mission. Not a single word of dialogue is spoken throughout the entire film. Instead, the music, sounds, images and deeply truthful acting turn a simple plot into an intense experience. Passion and intrigue keep building to the very end.
A resourceful 12-year-old, who secretly lives alone in her flat in a working-class suburb of London, makes money stealing bikes with her best friend Ali and keeps the social workers off her back by pretending to live with an uncle. But when her estranged father turns up out of the blue, she's forced to confront reality.
This comedy has everyone's favorite 6 Swedish gals enjoying their stay in the alps. When the girls aren't enjoying the pleasure of their own company they're out having a good time with nearly everyone else in town.
The charismatic criminal Dobermann, who got his first gun when he was christened, leads a gang of brutal robbers. After a complex and brutal bank robbery, they are being hunted by the Paris police. The hunt is led by the sadistic cop Christini, who only has one goal: to catch Dobermann at any cost.
Pierre, a famous explorer and writer, travels regularly through the world. Someday, climbing a hotel frontage while drunk, he falls from high and into a deep coma. When he awakes, he has difficulties walking but, against everyone's advices, he decides to walk through France, following forgotten pathways...
Rick și Evelyn s-au căsătorit și s-au stabilit la Londra unde își cresc fiul, Alex. Când un șir de evenimente se termină cu renașterea lui Imhotep la British Museum, mumia poate să meargă din nou, hotărâtă să-și împlinească dorința de nemurire. Dar există și o altă forță mult mai puternică decât Imhotep, născută din cele mai întunecate ritualuri mistice ale Egiptului. Când aceste două forțe se vor înfrunta, soarta lumii va fi incertă, aceasta putând fi salvată doar de familia O'Connell. Aceștia trebuie totodată să-și salveze fiul, înainte de a fi prea târziu. Misiunea lor îi va purta înapoi în Egipt, pe tărâmul Regelui Scorpion.
Our three hapless heroes - Igor, Artyom, and Sauna - return for the third lesson from St. Valentine. This time they must learn the true value of fatherhood, but this time the kids are grown up...