În contextul în care existența omenirii pe Pământ este amenințată, un grup de exploratori se folosesc de o gaură de vierme nou descoperită pentru a depăși limitele spațiului și a cuceri imensele distanțe ale unei călătorii interstelare.

Dom Cobb este un hoț priceput, cel mai bun în domeniul periculoasei arte a extracției, adică al furtului de informații și secrete prețioase din subconștientul oamenilor în timp ce aceștia visează, când mintea lor este cel mai vulnerabilă. Rara abilitate a lui Cobb i-a conferit un statut de profesionist extrem de căutat, de o valoare inestimabilă în complicata lume a spionajului tehnologic, dar l-a făcut în același timp să piardă tot ceea ce era mai important pentru el și l-a transformat într-un fugar internațional. Acum i se oferă o șansă să recapete tot ceea ce a pierdut: o ultimă misiune i-ar putea reda viața de dinainte dacă reușește un lucru imposibil, opusul extracției de informații: implantarea lor în mintea cuiva. Însă un inamic periculos urmărește fiecare mișcare a lui Cobb și a echipei sale, în scopul de a-i împiedica să-și ducă la îndeplinire misiunea. Iar Cobb este singurul care ar fi putut anticipa acest lucru.

Există două lumi: prima, cea în care trăim zi de zi, și cea de-a doua, deloc cunoscută, paralelă cu cea reală. Una este vis. Cealaltă este Matricea. Neo încearcă din răsputeri să afle adevărul despre acea lume despre care a auzit vorbindu-se doar în șoaptă, lume misterioasă și plină de necunoscut. Dar ce este Matricea? Neo crede că Morpheus, o persoană pe care o cunoaşte doar din povești, un tip pe care nu-l prinzi niciodată, considerat în acelaşi timp cel mai periculos bărbat în viață, poate să-i dea acest răspuns. Dar adevărul pe care Neo îl află este mult peste așteptări. Iar viața lui nu va mai fi la fel.

Cu o viziune amplă și complexă, Phillips explorează traiectoria lui Arthur Fleck, un individ ignorat de societate, cu o personalitate imprevizibilă și fascinantă, care nu poate fi inclus în niciun stereotip. Ce se obține este un studiu de personaj disprețuit de societate care devine nu doar un sumbru caz social; ci și o poveste moralizatoare. Robert de Niro apare în rolul unei gazde de talk-show care îl face pe Joker să își piardă mințile.

Bazat pe cea mai bine vândută carte omonimă, filmul „Minunea” transpune pe marile ecrane povestea emoţionantă a lui August Pullman, un copil diferit, dar cu o inimă uriașă. Pentru că s-a născut cu un chip diferit, a fost ferit de sistemul public de învățământ, însă acum Auggie se încăpățânează să intre în clasa a V-a la o școală publică, unde va deveni un fel de erou pentru colegi. În timp ce familia, noii colegi și întreaga comunitate se trăduiește să-l trateze cu înțelegere și compasiune, băiatul pornește într-o misiune extraordinară care îi va uni pe toți și le va demonstra cum o persoană nu se poate alinia normelor atunci când este născută să se remarce.

Identitatea lui Peter Parker este dezvăluită și nu mai poate separa viața lui normală de cerințele solicitante ale vieții de super-erou. Atunci când îi cere ajutorul lui Doctor Strange pentru a restabili secretul identității sale, lucrurile se complică periculos de mult și îl forțează să descopere ce înseamnă să fii cu adevărat Spider-Man.

În timpul Primului Război Mondial, în aprilie 1917, doi tineri soldaţi dintr-un regiment britanic primesc ordinul să parcurgă „no man's land”-ul lăsat în urmă de nemţii aparent în retragere şi să transmită un mesaj comandantului unui alt regiment britanic gata să atace. Ei trebuie să livreze un mesaj pe teritoriul inamic în ceea ce pare o misiune aproape sinucigașă. Dar miza este uriașă: ajuns la destinaţie, mesajul ar putea salva viaţa a 1600 de confraţi altfel condamnaţi la moarte sigură.

Este o celebrare a legendarei trupe Queen, a muzicii lor și a liderului extraordinar al formației, Freddie Mercury, care a sfidat stereotipurile și a distrus convențiile, devenind unul dintre cei mai iubiți artiști de pe planetă. Filmul urmărește ascensiunea meteorică a trupei prin melodiile lor iconice și sunetul revoluționar, apropierea de colaps a formației pe măsură ce stilul de viață al lui Mercury scapă de sub control, dar și reuniunea lor triumfătoare în ajunul concertului „Live Aid”, unde Mercury, care se confruntă cu o boală amenințătoare, conduce trupa într-una dintre cele mai puternice performanțe din istoria muzicii rock.

84 ani mai târziu, o femeie în vârstă de 101 de ani, pe nume Rose DeWitt Bukater spune povestea nepoatei ei Lizzy Calvert lui Brock Lovett, Lewis Bodine, Bobby Buell și Anatoli Mihailovici pe Keldysh despre viața sa stabilită pe 10 aprilie 1912, pe o navă numită Titanic atunci când tânăra Rose se îmbarcă pe navă cu mama ei, Ruth DeWitt Bukater, și logodnicul ei, Caledon Hockley la clasa întâia. Între timp, un vagabond și artist pe nume Jack Dawson și cel mai bun prieten al lui Fabrizio De Rossi câștiga bilete de clasa a treia pe navă într-un joc. Și ea explică întreaga poveste de la plecare până la moartea Titanicului la prima și ultima călătorie a sa pe 15 aprilie 1912 la 2:20 dimineața.

Atunci când împlinește 11 ani, Harry Potter, care trăiește în mizerie alături de unchiul și mătușa sa, care nu-l doresc, află că părinții săi au fost vrăjitori puternici. Lui i se oferă un loc la Hogwarts, o școală pentru vrăjitori care există într-un ținut magic dincolo de existența oamenilor obișnuiți. La Hogwarts, Harry își face repede prieteni noi și încearcă să descifreze misterul morții părinților săi.

Scris şi regizat de Damien Chazelle, filmul urmăreşte povestea Miei, o actriţă aspirantă şi a lui Sebastian, un muzician îndrăgostit de jazz, care se zbat să atingă succesul într-un oraş în care prea multe vise şi inimi sunt frânte zi de zi. Plasat în Los Angeles-ul zilelor noastre, printre decoruri cuceritoare şi momente muzicale fascinante, filmul surprinde bucuriile, dar şi dezamăgirile cotidiene a doi tineri în încercarea lor de a-şi îndeplini visele

Intr-un viitor cibernetic al lumii, bazat pe tehnologie avansată și inteligență artificială, omul a descoperit tehnologia creării de clone umane, folosite pentru coloniile din spațiu, dar cu durata de viață limitată. În Los Angeles-ul anului 2019, Deckard este un Vânător de Recompense, un polițist specializat în descoperirea Replicanților. Deși voia să se retragă, Deckard este obligat să revină când cinci clone evadează dintr-o colonie extraterestră și ajung pe Pământ.

Pentru Căpitanul Jack Sparrow , un pirat fără griji din secolul al 17-lea, apele învolburate ale Mării Caraibilor sunt pure și limpezi ca apa de izvor până când dușmanul său de moarte, nemernicul căpitan Barbossa, reușește să-i fure corabia, „Perla Neagră”, și încă să mai și atace orășelul Portul Regal. De parcă n-ar fi de ajuns, ticălosul pirat o fură pe fiica guvernatorului, Elizabeth, cea mai frumoasă floare, lumina ochilor părintești. Prietenul și iubitul fetei, Will Turner își unește forțele cu Jack și pleacă, la bordul celui mai rapid vas pe urmele fetei. Începe o cursă pe viață și pe moarte cu Barbossa. În urma celor doi temerari vine înfrigurat ambițiosul Comandor Norrington, la bordul vasului „Cutezătorul”, pentru că el este cel căruia guvernatorul îi făgăduise mâna fiicei sale. Fără ca Will să bănuiască măcar, există încă un pericol aproape de neînvins. Asupra lui Barbossa și a piraților săi apasă un blestem, cel al unei comori blestemate.

O imigrantă chinezoaică îmbătrânită este implicată într-o aventură nebunească, în care ea singură poate salva ceea ce este important pentru ea conectându-se cu viețile pe care le-ar fi putut duce în alte universuri.

Povestea frațior Super Mario în călătoria lor prin Regatul Ciupercilor. De la Nintendo și Illumination vine un nou film de animație bazat pe universul Super Mario Bros.Regizat de Aaron Horvath și Michael Jelenic (colaboratori la Teen Titans Go! Teen Titans Go! To the Movies) după un scenariu de Matthew Fogel (The LEGO Movie 2: The Second Part, Minions: The Rise of Gru), filmul îi are în distribuție pe Chris Pratt în rolul lui Mario, Anya Taylor-Joy în rolul Prințesei Peach, Charlie Day în rolul lui Luigi, Jack Black în rolul lui Bowser, Keegan-Michael Key în rolul lui Toad, Seth Rogen în rolul lui Donkey Kong, Fred Armisen în rolul lui Cranky Kong, Kevin Michael Richardson în rolul lui Kamek și Sebastian Maniscalco în rolul lui Spike.

La câțiva ani după lupta cu pământenii, extratereștrii de pe Pandora își continuă liniștiți viețile. Jake Sully trăiește fericit în noul lui corp alături de iubita lui. Fericirea celor de pe Pandora este însă pe cale sa fie distrusă de o nouă amenințare. North este liderul unui clan de extratereștrii necunoscuți care își spun "venusieni". Acestia încep încetul cu încetul să provoace mari pagube pe Pandora, iar Jake realizează că trebuie să ia masuri împotriva fiarelor spațiale. Pe locuitorii de pe Pandora îi așteaptă o bătălie epică în care Jake va trebui să riște totul, poate chiar și propria lui viață.

Supranumit „Mercenarul cu gură mare”, Deadpool obține, în urma unui experiment militar care dorea să redea abilitatea de regenerare rapidă a lui Wolverine, puteri incredibile (invulnerabilitatea la puteri telepatice și telekinezice, rezistența la droguri și toxine, dar și prelungirea vieții grație puterilor de refacere ale organismului său). Acestea vin, însă, și cu unele inconveniente: instabilitatea psihică și un fizic desfigurat.

În anul 1969, o nouă lume se întrevede pe platourile de filmare de la Hollywood, iar noua realitate îi cam prinde pe picior greșit pe vedeta TV Rick Dalton și dublura care îi interpretează cascadoriile, Cliff Booth. În timp ce aceştia se străduiesc să se afirme în noul context, actrița Sharon Tate, vecina lui Dalton, este implicată într-o poveste suspectă, legată de crimele odioase ale clanului Charles Mason.

O prințesă Amazoniană vine în lumea Oamenilor în încleștarea Primului Război Mondial pentru a se confrunta cu forțele răului și pentru a pune capăt conflictului uman.

Un grup ciudat de polițiști, infractori, turiști și adolescenți se întâlnesc într-o pădure din Georgia, unde un urs negru de 500 de kilograme se dezlănțuie după ce a ingerat cocaină în mod neintenționat. Bazat pe o întâmplare adevărată.