Inspirat de romanul lui Mario Puzo, filmul este povestea grandioasă a lui Don Vito Corleone, un mafiot din Sicilia, ajuns cap al unei importante rețele mafiote în America. Filmul prezintă o viziune extrem de realistă a acestei lumi mai puțin accesibile unde cuvântul dat și promisiunile făcute au o valoare capitală, iar onoarea este la mare preț. Din păcate pentru el, în momentul in care viața îi este pusă în pericol, copii săi nu mai pot să stea departe de pericole, fiind antrenați și ei în acest joc extrem de riscant al luptelor între clanurile mafiote din America. Respect, crimă, bani și, mai presus de toate, putere: acestea sunt cuvintele care definesc cel mai bine acest film și acțiunea sa care a făcut lumea filmului să vuiască.

Lista lui Schindler, o capodoperă cinematografică, câștigătoare a 7 premii Oscar, inclusiv pentru cel mai bun film și cel mai bun regizor, a cucerit atât criticii de artă cât și publicul. Filmul prezintă o poveste adevărată a enigmaticului Oskar Schindler, membru al Partidului Nazist, un afemeiat și un profitor, dar care reușește să salveze viețile a mai bine de 1.100 de evrei în timpul Holocastului. Filmul este o mărturie emoționantă despre ororile războiului și despre alterarea caracterelor umane în timp de război. Războiul este placa turnantă în jurul căreia se desfășoară acțiunea și intriga filmului, reprezentând o cale de mântuire pentru unii și condamnare pentru alții.

Adolescentul din anii 80 Marty McFly este trimis în mod accidental înapoi în timp în anul 1955, perturbând din neatenție prima întâlnire a părinților lui și atrăgând interesul romantic al mamei sale. Marty trebuie să repare pagubele istoriei prin reaprinderea dragostei părinților săi și - cu ajutorul prietenului său inventator excentric doctorul Brown - să se întoarcă în 1985.

Bazat pe povestea adevărată a legendarului analist criptografic Alan Turing, filmul înfățișează cursa contra timp a lui Turing și a echipei sale uimitoare de spărgători de coduri la școala guvernamentală top-secretă de coduri și cifruri a Marii Britanii, în timpul celor mai negre zile din cel de-al doilea război mondial.

Hărțuit de constructorii care-i înconjoară casa cu zgârie-nori, Carl, un septuagenar, își ia zborul cu tot cu casă, susținut în aer de o mulțime de baloane multicolore. Planul bătrânului, care vrea să-și țină și o promisiune făcută soției lui decedate, aceea de a explora lumea întreagă, are o singură hibă: în momentul "decolării", pe prispa casei lui se află și un entuziast puști de opt ani.

În viitorul nu foarte îndepărtat, Theodore, un scriitor singur achiziționează un sistem de operare (SO) nou dezvoltat, proiectat să îndeplinească orice dorință a utilizatorului. Spre surprinderea lui Theordore, o relație romantică se dezvoltă între el și sistemul lui de operare. Această poveste de dragoste neconvențională amestecă partea științifico-fantastică cu cea romantică într-o poveste dulce care explorează natura dragostei și modurile în care tehnologia ne izolează și ne conectează pe toți.

Viața lui Riley, o fetiță veselă și lipsită de griji, este dată peste cap când trebuie să-și ia rămas-bun de la copilăria ei fericită din Minnesota pentru a se muta la San Francisco. Este momentul când emoțiile ei preiau inițiativa, spre nemulțumirea părinților complet depășiți de situație ai fetiței. Furia, Dezgustul, Frica, Tristețea și Bucuria se ceartă, colaborează și se pierd în discuții în contradictoriu în încercarea de-a o face pe Riley să meargă mai departe și să-și găsească noi prieteni.

Într-o Chină antică plină de prejudecăți, o tânără pregătită pentru întâlnirea cu pețitoarea se face de râs, neaducând onoare familiei. În același timp, hunii atacă teritoriul chinez, iar împăratul decretează mobilizarea recruților și a rezerviștilor. Tristă că nu și-a mulțumit tatăl, Mulan pleacă în locul acestuia la încorporare, deși pedeapsa pentru fetele care îndrăznesc să se încorproreze în armată este moartea. Recruții sunt lăsați să se antreneze cu un tânar căpitan, iar armata permanentă pleacă să-i înfrunte pe huni. Mulan este ajutată în drumul ei de un dragon și de un greieraș norocos, precum și de un cal falnic. Până la urmă Mulan aduce onoare familiei ei, iar Mushu, dragonul, este avansat la nivelul de gardian al străbunilor. Și familia este mândră deoarece, după terminarea războiului, la Mulan vine un tânăr chipeș, nimeni altul decât conducătorul acelei oști.

Într-o lume în care Marea Britanie a devenit un stat fascist, un om mascat, care vrea să facă dreptate, cunoscut doar ca „V” conduce un război de gherilă împotriva guvernului tiranic britanic. Când „V” salvează o tânără de poliția secretă, el găsește în ea un aliat cu care el își poate continua lupta pentru a elibera poporul.

Remy este un tanar soarece al carui vis este sa devina maestru bucatar. El nu e descurajat nici de piedicile pe care i le pune familia, nici de faptul ca gastronomia este o profesie care uraste soarecii prin excelenta. Remy este gata de tot pentru a-si indeplini visul, iar faptul ca locuieste in canalizarea unui restaurant foarte bine cotat ii aduce visul extrem de aproape. In ciuda pericolelor si a capcanelor, ispita este mare, asa ca se aventureaza in acest univers interzis. Sfasiat intre conditia sa si visul neindeplinit, Remy va descoperi curand adevaratul sens al aventurii, al prieteniei, al familiei si va intelege ca trebuie sa aiba curajul de a fi ceea ce este: un soarece care vrea sa fie mare bucatar.

Una dintre cele mai negre părți ale naturii umane este capacitatea de a porni un război, și nimic nu e mai pervers sau destructiv decât Războiul Civil. Acesta separă prieteni și vecini, si învrăjbește frate cu frate. Războiul Civil din 1936 care a dus la aproape 40 de ani de dictatură a lui Franco, a fost teribil pentru Spania... „Labirintul faunului” povestește urmările războiului, depășind drama istorică și aducând la viață ororile Spaniei fasciste. Este un emoționator cu elemente fantastice si clasice ale genului gore a la Toro. O poveste pentru adulți, o dovada a puterii imaginației. O poveste gotică pe fundalul represiunii franțuzești post-război... O poveste fără vârstă despre bine și rău, despre curaj și sacrificiu, despre dragoste și pierderi...

Șeful poliției de pe insula Amity, împreună cu un oceanograf și un vânător de rechini încearcă să omoare marele rechin alb care terorizează insula.

Regan MacNeill, fiica de 12 ani a celebrei actrițe de film Chris MacNeill, a suferit recent de izbucniri isterice de furie însoțite de convulsii violente. Când cadrele medicale adunate și bine plătite, demonstrează neputință și crizele escaladează, mama MacNeill caută ajutorul preoților catolici. Doi preoți iezuiți care se grăbesc diagnostichează posesia demonică și prescriu un exorcism clasic adolescentului. Vechea bătălie dintre bine și rău izbucnește.

Supranumit „Mercenarul cu gură mare”, Deadpool obține, în urma unui experiment militar care dorea să redea abilitatea de regenerare rapidă a lui Wolverine, puteri incredibile (invulnerabilitatea la puteri telepatice și telekinezice, rezistența la droguri și toxine, dar și prelungirea vieții grație puterilor de refacere ale organismului său). Acestea vin, însă, și cu unele inconveniente: instabilitatea psihică și un fizic desfigurat.

200 de ani în viitor, Jake, un veteran de război paralizat, este adus împreună cu alți pământeni pe planeta Pandora. Aceasta este locuită de o rasă umanoidă, Na'vi, o veche civilizație deloc încântată de oaspeți. Jake și semenii săi trebuie să lupte pentru a-și găsi locul pe luxurianta Pandora și între timp tânărul se îndrăgostește de Neytiri, o localnică.

Un tânăr se chinuie să acceseze amintirile din copilărie sublimate. El găsește o tehnică care îi permite să se întoarcă în trecut, să-și ocupe corpul din copilărie și să schimbe istoria. Cu toate acestea, el constată repede că fiecare schimbare pe care o face are consecințe neașteptate. Filmul prezintă destul de bine teoria haosului.

Crescută în ținuturile aride ale Africii de părinți zoologi, Cady Heron crede că știe totul despre supraviețuire în condiții de criză. Dar legea junglei are un înțeles cu totul nou când eleva de 15 ani, educată acasă, ajunge pentru prima dată într-un liceu obișnuit. Încercând să-și găsească locul între atleți, matematicieni și alte sub-culturi, Cady se confruntă cu cea mai rea specie dintre toate, regina-albină, adică Regina George, o adolescentă rece și calculată, lidera celui mai în vogă grup din școală, fetele de plastic. Când Cady se îndrăgostește de Aaron Samuels, fostul iubit al Reginei, ea se simte atacată și pune la cale un plan ca să-i distrugă viitorul lui Cady. Intrusa se apară și astfel pornește un război de care se teme întreaga școală.

Ca și predecesorul său, Aladdin se inspiră din „Aladdin și lampa fermecată”, o poveste din „O mie și una de nopți”. Spre deosebire de predecesorul său, actualul Aladdin nu este un film de desene animate, ci un live-action regizat de Guy Ritchie. Povestea e următoarea: Aladdin e o pușlama descurcăreață și fermecătoare, un orfan crescut de capul lui pe străzile din Agrabah, un hoțoman cu inimă de aur. Chiar inocența lui e motivul pentru care maleficul vrăjitor Jafar îl alege pentru a intra în Peștera Minunilor. Dar odată ajuns acolo, Aladdin pune mâna pe lampa fermecată și, cu ajutorul duhului ei, încearcă să o vrăjească pe prințesa Jasmine, de care e îndrăgostit până peste urechi. Debandada care urmează are farmec, suspans și întorsături de situație mai spectaculoase și mai amuzante decât originalul (că doar nu degeaba e Guy Ritchie pe generic).

După ce drumurile ei și a lui Joker se despart, Harley Quinn face echipă cu super-eroii Black Canary, Huntress și Renee Montoya pentru a o salva pe o tânără fată din mâinile unui temut criminal.

Când în casa lui Dave, un compozitor de real... insucces, se strecoară trei veverițe, bărbatul încearcă să scape de ele. Dar când veverițele arată că pot vorbi și cânta, Dave își dă seama că ar putea da lovitura cu ajutorul lor. Surprinzătoarea colaborare dintre Dave, bătăiosul Alvin, tăcutul Simon și sensibilul Theodore îi rezolvă compozitorului atât problemele profesioanele, cât și pe cele sentimentale.