Inspirat de romanul lui Mario Puzo, filmul este povestea grandioasă a lui Don Vito Corleone, un mafiot din Sicilia, ajuns cap al unei importante rețele mafiote în America. Filmul prezintă o viziune extrem de realistă a acestei lumi mai puțin accesibile unde cuvântul dat și promisiunile făcute au o valoare capitală, iar onoarea este la mare preț. Din păcate pentru el, în momentul in care viața îi este pusă în pericol, copii săi nu mai pot să stea departe de pericole, fiind antrenați și ei în acest joc extrem de riscant al luptelor între clanurile mafiote din America. Respect, crimă, bani și, mai presus de toate, putere: acestea sunt cuvintele care definesc cel mai bine acest film și acțiunea sa care a făcut lumea filmului să vuiască.

Atunci când fiica sa de 6 ani este răpită, iar investigația nu-i oferă răspunsuri, tâmplarul Keller Dover vrea să îi dea el însuși de urmă vinovatului.

Ethan Hunt (Tom Cruise) și echipa sa de la IMF pornesc în cea mai periculoasă misiune de până acum: să dea de urma unei noi arme terifiante care amenință întreaga omenire, înainte ca aceasta să cadă în mâinile greșite. Cu controlul asupra viitorului și soarta lumii în joc, și cu forțele întunecate din trecutul lui Ethan care se apropie periculos de el, începe o cursă mortală în jurul globului. Confruntat cu un inamic misterios și atotputernic, Ethan este forțat să se gândească la faptul că nimic nu poate conta mai mult decât misiunea sa - nici măcar viețile celor la care ține cel mai mult.

A chronicle of country music legend Johnny Cash's life, from his early days on an Arkansas cotton farm to his rise to fame with Sun Records in Memphis, where he recorded alongside Elvis Presley, Jerry Lee Lewis and Carl Perkins.

Filmul urmărește tensiunile și luptele dintre două grupări de tineri - The Greasers și The Socs. Ponyboy Curtis și Johnny Cade, doi băieți din banda Greasers, merg într-o seară la cinematograf. Ei îl opresc pe Dally Winston în încercarea lui de a "avea succes" cu Sherri Valance și Marcia, iar apoi se îndrăgostesc de cele doua fete. Băieții nu știu că fetele fac parte din grupul snobilor și bogaților din Socs. Un conflict între Johnny și Bob Sheldon, cel mai dur și mai rău membru al grupului Socs, are ca urmare moartea lui Bob. Acum cei de la Socs le cer socoteală celor de la Greasers. Acești tineri americani cad victimele diferențelor sociale a acelor vremuri, lipsei de educație și nevoii adolescenților de a îmbrățișa un curent, de a face parte dintr-un grup sau de a se identifica cu un stil.

Barbie și Ken petrec cel mai bine în lumea plină de culoare și aparent perfectă din Barbie Land. Cu toate acestea, când au șansa de a merge în lumea reală, descoperă în curând bucuriile și pericolele de a trăi printre oameni.

Când un băiețel pleacă împreună cu familia în vacanță, toată aparatura din casa, condusă de prăjitorul de pâine, crede că a fost abandonată și decide că e mai bine să plece în căutarea pustiului decât să aștepte, cine știe cât timp, întoarcerea lui. Așa începe aventura lor periculoasă, amuzantă și plină de peripeții. Aparent un film fantastic pentru copii, The Brave Little Toaster are înțelesuri mai adânci despre singurătate, abandonare și devotament.

Tensiunea e palpabilă, iar emoțiile devin insuportabile pentru sute de stăpâni de patrupezi veniți din toate colțurile Americii, care se pregătesc pentru evenimentul suprem din viața lor: Mayflower Dog Show, cel mai faimos concurs de câini de rasă.

După uciderea unui reporter, un șef de bandă manipulator încearcă să-și acopere urmele profitând de o chelneriță care l-ar putea incrimina.

As a result of nuclear testing, gigantic, ferocious mutant ants appear in the American desert southwest, and a father-daughter team of entomologists join forces with the state police officer who first discovers their existence, an FBI agent and, eventually, the US Army to eradicate the menace, before it spreads across the continent — and the world.

În timpul unui select dineu, organizat la Grand Restaurant, dispare șeful unui stat sud-american, iar patronul localului, dl Septine, devine primul suspectat. O organizație teroristă, lansată pe urmele politicianului dispărut, preia restaurantul, care astfel se transformă într-un spațiu propice jocului de-a v-ați ascuns-elea, la care participă, de-a valma, polițiști, ziariști și personalul dlui Septine. Protagonist este regretatul actor francez Louis De Funes, unul dintre cei mai populari comedianți europeni din anii ’70 - ’80.

De data aceasta, urmărirea vicleanului Fantomas îi aduce pe comisarul Juve, pe jurnalistul Fandor și pe logodnica sa Helena la Roma, unde este convocat un important congres științific. Vedeta acestui congres urmează să fie profesorul Lefebvre, un om de știință angajat în cercetarea în domeniul hipnozei. Descoperirile sale sunt atât de revoluționare încât se poate presupune că Fantomas va fi interesat de bătrânul om de știință și va avea grijă de dispariția lui. Răpirea va avea loc într-adevăr, deși determinarea adevăratului profesor dintre trei identici nu este o sarcină ușoară pentru comisarul Juve. În urmărire, Fantomas are puține speranțe de evadare, dar ce are la dispoziție?

Chon Wang, a clumsy imperial guard trails Princess Pei Pei when she is kidnapped from the Forbidden City and transported to America. Wang follows her captors to Nevada, where he teams up with an unlikely partner, outcast outlaw Roy O'Bannon, and tries to spring the princess from her imprisonment.

After the Civil War, a former Union colonel searches for the two traitors whose perfidy led to the loss of a close friend.

Stranded at an airport at Christmastime, Ashley Harrison accepts a ride from Dash Sutherland, who has just rented the last car in town. As the pair heads north, their adventures include car trouble, adopting a puppy and being secretly tailed by federal agents, who believe Ashley is up to no good. With a hint of romance gradually filling the air will these two fall in love or will their journey bring about an unexpected road bump to romance?

40 international directors were asked to make a short film using the original Cinematographe invented by the Lumière Brothers, working under conditions similar to those of 1895. There were three rules: (1) The film could be no longer than 52 seconds, (2) no synchronized sound was permitted, and (3) no more than three takes.

Nominated for two primetime Emmy Awards in 1984, this made-for-TV movie follows the true story of American boxer Jack Dempsey, who became a media sensation in the 1920s as the world heavyweight champion. Based upon the book by Jack Dempsey and Barbara Piatelli Dempsey.

In the 1950s, three young sorority women re-assess their values in light of the burgeoning civil rights movement.

O'Hara este un mercenar care conduce o echipă de soldați în misiunea lor de a salva ostatici într-o zonă izolată din Africa. Din nefericire, misiunea eșuează, iar echipa este blocată și forțată să supraviețuiască împotriva rebelilor locali.

The story concerns the efforts of the emperor to obtain the Dragon Sabre and it's companion magic sword so the "martial world" will be forced to respect him. He enlists a bad guy who plots a massacre of the Mongolians to blamed on the "Ming cult" so that the Mongolian hero played by Ti Lung will attack and steal the sabre from the cult and then give it to the bad guy who has in the meantime stolen a powerful magic sutra from Budhhist nuns, kidnapped a Mongolian Princess and is trying to become a Yin/Yang fighter which looks like ... wait, none of this makes much sense, but that's the film. Derek Yee plays the hero of the Ming cult who is trying to find out who is framing the cult for the massacre.