Inspirat de romanul lui Mario Puzo, filmul este povestea grandioasă a lui Don Vito Corleone, un mafiot din Sicilia, ajuns cap al unei importante rețele mafiote în America. Filmul prezintă o viziune extrem de realistă a acestei lumi mai puțin accesibile unde cuvântul dat și promisiunile făcute au o valoare capitală, iar onoarea este la mare preț. Din păcate pentru el, în momentul in care viața îi este pusă în pericol, copii săi nu mai pot să stea departe de pericole, fiind antrenați și ei în acest joc extrem de riscant al luptelor între clanurile mafiote din America. Respect, crimă, bani și, mai presus de toate, putere: acestea sunt cuvintele care definesc cel mai bine acest film și acțiunea sa care a făcut lumea filmului să vuiască.

Un om cu un coeficient de inteligență scăzut a realizat lucruri mari în viața lui și a fost prezent în timpul unor evenimente istorice semnificative, în fiecare caz, depășind cu mult ceea ce cineva și-a imaginat că el ar putea face. Cu toate acestea, în ciuda tuturor lucrurilor pe care le-a atins, singura lui iubire adevărată îi scapă. „Forrest Gump” este povestea unui om care s-a ridicat deasupra provocărilor sale, și care a demonstrat că determinarea, curajul și dragostea sunt mai importante decât capacitatea.

În contextul în care existența omenirii pe Pământ este amenințată, un grup de exploratori se folosesc de o gaură de vierme nou descoperită pentru a depăși limitele spațiului și a cuceri imensele distanțe ale unei călătorii interstelare.

Un insomniac gata să cedeze și un vânzător de săpun fără scrupule își canalizează agresiunea masculină într-o formă de terapie nouă și șocantă. Ideea lor se prinde și „cluburi de luptă” se formează în fiecare oraș, până când apare un excentric și pornește o spirală ieșită de sub control către uitare.

Frodo și Sam călătoresc către Mordor pentru a distruge inelul puterii în timp ce Gimli, Legolas și Aragorn îi caută pe Merry și Pippin, capturați de orci. În tot timpul acesta, Vrăjitorul rău Saruman îi așteaptă pe membrii frăției la turnul Orthanc în Isengard.

Acțiunea are loc în sudul Statelor Unite, cu doi ani înainte de Războiul Civil. Django este un sclav al cărui trecut plin de violență îl aduce în serviciul lui King Schultz, un vânător de recompense aflat pe urmele a doi ucigași, frații Brittle. Django este singurul care poate să-l ajute să ajungă la ei. În schimb, Schultz îi promite să-l elibereze. Când misiunea lor se încheie cu succes și Django este eliberat, el decide să rămână alături de Schultz și continuă să-i vâneze împreună pe cei mai căutați criminali. Însă scopul final al lui Django este găsirea și eliberarea Boomhildei, soția de care fusese despărțit cu mult timp în urmă.

Este anul 2700, iar Pământul este acoperit de gunoaie, ca urmare a secolelor de consumerism nesăbuit. Oamenii au plecat de pe Terra lăsând în urmă o armată de mici roboți a căror sarcină este să facă planeta iarăși locuibilă. În urma unei erori de programare, singurul robot activ este micul Wall-E. El se îndrăgostește de Eve, un robot trimis de oameni pentru a vedea cum evoluează operațiunile pe Terra. Wall-E are un singur vis, să-și afle un cămin în Univers. Se va transforma el în realitate?

Filmul spune povestea unui concierge (gestionar) legendar de la un hotel european renumit între războaie și prietenia sa cu un tânăr angajat care devine protectorul său de încredere. Povestea implică furtul și recuperarea unei picturi renascentiste neprețuite, lupta pentru o avere enormă a familiei și răsturnările lente și apoi bruști care au transformat Europa în prima jumătate a secolului al 20-lea.

Hărțuit de constructorii care-i înconjoară casa cu zgârie-nori, Carl, un septuagenar, își ia zborul cu tot cu casă, susținut în aer de o mulțime de baloane multicolore. Planul bătrânului, care vrea să-și țină și o promisiune făcută soției lui decedate, aceea de a explora lumea întreagă, are o singură hibă: în momentul "decolării", pe prispa casei lui se află și un entuziast puști de opt ani.

Sulley și Mike lucrează la Compania Monștrilor, cea mai mare fabrică de țipete din Monstropolis. Sursa principală de energie a lumii monștrilor vine de la țipetele copiilor din lume. Monștrii cred că toți copiii sunt periculoși și toxici, iar când o fetiță ajunge în lumea lor este rândul lor să fie înspăimântați. Sulley și Mike fac tot ce pot ca să o ajute pe fată să ajungă acasă, dar trebuie să se confrunte cu un complot monstruos și o serie de aventuri amuzante.

O aventură subacvatică în care este urmărită călătoria amuzantă și plină de aventuri a doi pești - Marlin și fiul său, Nemo - care vor fi separați la Marea Barieră de Corali. Nemo este luat pe neașteptate din ocean și ajunge în acvariul unui dentist din Portul Sydney. Împreună cu un prieten de nădejde, dar care suferă de pierderea memoriei pe termen scurt, pe nume Dory, tatăl lui Nemo pornește într-o palpitantă aventură pentru a-și găsi fiul pierdut.

Marvel îi aduce încă o dată pe marile ecrane pe supereroii din benzile desenate, dar nu oricum; toți în aceeași producție. Iron Man, Hulk, Captain America, Thor, Hawkeye și Black Widow formează “echipa de șoc”, după ce sunt convinși de Nick Fury (Samuel L. Jackson) și de Agentul Culson să își unească forțele în lupta cu periculosul și puternicul lor dușman, Loki, care tocmai câștigase accesul la Cubul Cosmic, cu puterile sale nelimitate. Însă, ca în orice familie, și între Răzbunători apar mici conflicte de personalitate. Vor reuși ei să renunțe la orgoliul personal pentru a salva viitorul omenirii?

Acțiunea se petrece în America de Nord, în 1823, iar în centrul ei se află Hugh Glass, membru al unei expediții în Munții Stâncoși, unde este prins de un urs grizzly și sfârtecat. Căpitanul grupului lasă în urmă trei oameni pentru a-i ține companie în ultimele clipe de viață și pentru a-i săpa mormântul, dar, de frică să nu fie prinși de indieni, cei trei îi iau lui Glass armele și echipamentul și fug. Însă eroul îngrozitoarei confruntări cu ursul grizzly nu moare: se târăște, deși mutilat, mai bine de 300 de kilometri prin sălbăticie, animat de sumbre planuri de răzbunare împotriva celor care l-au părăsit.

Jyn Erso, o mercenară a Rebeliunii, este pe punctul de a primi cea mai mare provocare din viața ei, când Mon Mothma o va trimite să fure planurile din Death Star. Cu ajutorul Rebelilor, un maestru spadasin și forțele non-aliate, Jyn va realiza că a intrat în ceva mult mai greu decât credea la începutul misiunii. Filmul ne va arăta o nouă parte a francizei Războiul Stelelor în același univers, dar văzut din altă perspectivă decât cea cu care ne-am obișnuit până acum.

Chris este trimis în Irak cu unica misiune de a-și proteja camarazii pe câmpul de luptă. Acuratețea țintei sale a salvat multe vieți, motiv pentru care colegii de arme l-au supranumit „Legenda”. Însă povestea lui a ajuns dincolo de liniile inamicilor, care au pus preț pe capul său și l-au transformat în țintă râvnită pentru insurgenți. Cu toate dramele războilui, Chris se mai lovește și de datoria de a fi soț și tată model pentru familia care îl așteaptă acasă. În ciuda pericolului și a dorului de casă, militarul duce la bun sfârșit patru misiuni de război, în care nu-și lasă în urmă niciun camarad. Totuși, odată ajuns lângă soție și copii, își dă seama că traumele de pe câmpul de luptă nu îi vor da pace niciodată.

Căpitanul Colter Stevens se trezește în corpul unui necunoscut, într-un tren spre Chicago, fără a ști cine este, cum a ajuns acolo sau de ce. Astfel, descoperă că face parte dintr-o operațiune specială cu scopul de a opri un atac terorist în urma căruia un tren a fost aruncat în aer. Iar misiunea cu totul neobișnuită, este de fapt un experiment guvernamental numit Codul Sursă, un program care îi permite lui Colter să preia identitatea unui alt individ, în ultimele minute ale vieții acestuia. Confruntându-se cu o a doua amenințare, cu mult mai periculoasă, care s-ar putea solda cu moartea a milioane de locuitori ai orașului Chicago, Colter retrăiește explozia trenului iar și iar. De fiecare dată încearcă să adune mai multe indicii prin care să se apropie de personajul diabolic din spatele atentatului, pentru a-l prinde și a preveni un nou atac.

Cu două zile înainte de nuntă, Doug și trei prieteni ai lui merg până la Las Vegas pentru o binemeritată petrecere a burlacilor. După o noapte de pomină, din care nu-și mai aduc aminte nimic, prietenii găsesc în baie un tigru, iar în șifonier un bebeluș de șase luni! Cu un Doug dat dispărut, cei trei vor fi nevoiți să reia traseul din noaptea trecută pentru a-și da seama ce s-a întâmplat și pentru a-l face pe mire să ajungă la timp la nuntă.

În speranța că vor fi primii americani care să câștige o competiție mondială de „a cappella”, Barden Bellas duc notă cu notă un război cu aprigele rivale din Europa.

Au trecut 22 de ani de la evenimentele din Parcul Jurassic, iar parcul de distracţii imaginat de vizionarul John Hammond este acum perfect funcţional. Milioane de turişti au venit anual pe Isla Nublar, plătind preţuri piperate pentru a vedea cu ochii lor dinozaurii readuşi la viaţă de tehnologii revoluţionare, dar în ultima vreme numărul vizitatorilor a scăzut. Pentru a creşte vânzările, Corporaţia Patel comandă realizarea unui nou dinozaur. Comportamentul acestuia îi va uimi pe angajaţii parcului, iar natura va profita curând de ocazie pentru a arăta din nou că nu poate fi controlată de către om...

La șase luni după evenimentele îngrozitoare din jurul casetei video misterioase, jurnalista Rachel Keller s-a retras într-un orășel numit Astoria împreună cu fiul ei Aidan. Ea a acceptat un loc de muncă la un ziar local și este fericită să dedice ceva timp creșterii fiului ei. Dar groaza pare să o urmărească până aici. Pentru că în apropiere, o adolescentă moare într-un mod misterios asemănător cu cel pe care îl investigase ea înainte. Ea merge cu mașina la locul crimei și se strecoară în mașina funerară, unde află că mortul are o față îngrozitor de distorsionată, ca și victimele anterioare. Cele mai mari temeri ale ei devin realitate atunci când fiul ei are și viziuni îngrozitoare și se îmbolnăvește brusc. Colegul ei de muncă Max o sprijină în cercetarea ei.