Marvel îi aduce încă o dată pe marile ecrane pe supereroii din benzile desenate, dar nu oricum; toți în aceeași producție. Iron Man, Hulk, Captain America, Thor, Hawkeye și Black Widow formează “echipa de șoc”, după ce sunt convinși de Nick Fury (Samuel L. Jackson) și de Agentul Culson să își unească forțele în lupta cu periculosul și puternicul lor dușman, Loki, care tocmai câștigase accesul la Cubul Cosmic, cu puterile sale nelimitate. Însă, ca în orice familie, și între Răzbunători apar mici conflicte de personalitate. Vor reuși ei să renunțe la orgoliul personal pentru a salva viitorul omenirii?

În Harry Potter și Ordinul Phoenix, Harry Potter revine pentru cel de-al cincilea an la Hogwarts și descoperă că aproape toți vrăjitorii nu vor să-l creadă că s-a întâlnit cu Lordul Cap-De-Mort. De teamă că venerabilul director al Hogwarts, Albus Dumbledore, minte în privința revenirii lui Cap-De-Mort pentru a-i submina poziția și a-l înlocui în funcție, Ministrul Magiei, Cornelius Fudge, numește un nou profesor de Apărare Împotriva Magiei Negre, pentru a-l supraveghea pe Dumbledore. Numai că acest curs nu se dovedește eficient pentru a-i proteja pe studenți împotriva forțelor întunecate care îi amenință, așa că ajutat de prietenii săi Hermione și Ron, Harry decide să rezolve lucrurile de unul singur. Întâlnindu-se în secret cu un grup de studenți care-și spun "Armata lui Dumbledore", Harry îi învață cum să se apere de Magia Neagră, pregătindu-i pe curajoșii tineri vrăjitori pentru lupta extraordinară care îi așteaptă.

Japonia postbelică se află în punctul cel mai de jos când apare o nouă criză sub forma unui monstru uriaș, botezat în puterea îngrozitoare a bombei atomice.

Demons that once almost destroyed the world, are revived by someone. To prevent the world from being destroyed, the demon has to be sealed and the only one who can do it is the shrine maiden Shion from the country of demons, who has two powers; one is sealing demons and the other is predicting the deaths of humans. This time Naruto's mission is to guard Shion, but she predicts Naruto's death. The only way to escape it, is to get away from Shion, which would leave her unguarded, then the demon, whose only goal is to kill Shion will do so, thus meaning the end of the world. Naruto decides to challenge this "prediction of death."

An enchanting making-of story told through all-new in-depth interviews and cast conversations, inviting fans on a magical first-person journey through one of the most beloved film franchises of all time.

When foreman Frank shows new employee Freddy a secret military experiment in a supply warehouse in Louisville, Kentucky, the two klutzes accidentally release a gas that reanimates corpses into flesh-eating zombies. As the epidemic spreads throughout the town, and the creatures satisfy their hunger in gory and outlandish ways, Frank and Freddy fight to survive with the help of their boss and a mysterious mortician.

"The Witch: Part 2 - The Other One" este un thriller coreean de acțiune și mister, care continuă povestea din primul film al seriei "The Witch". Filmul urmărește o tânără cu puteri supranaturale, care scapă dintr-un laborator secret și ajunge în mijlocul unui conflict periculos între diferite facțiuni care o vânează pentru a-i folosi abilitățile. Pe măsură ce încearcă să-și descopere propria identitate și să supraviețuiască, secretele întunecate ale organizației care a creat-o ies treptat la iveală.

Chosen the world’s protector against the Seven Deadly Enemies of Man – pride, envy, greed, hatred, selfishness, laziness and injustice – young Billy Batson accepts his destiny as Captain Marvel. Battling alongside Superman against nefarious Black Adam, Billy soon discovers the challenge super heroes ultimately face: is it revenge or justice?

A new member has joined Eli and the Shane Gang! Junjie, once the protector of the Eastern Caverns, is a master of the slugslinging art of Slug Fu! But even with the power of five slingers, the Shane Gang find themselves in over their heads as they race across The 99 Caverns in search of the Legendary Elemental Slugs. The five Elementals are ancient slugs of great power, and the forbearers of all slugs found in SlugTerra today. In the wrong hands, they could bring Slugterra to the brink of destruction. So when an evil alliance starts hunting down the Elementals, Eli and his friends — old and new — take off in pursuit of the greatest threat their world has ever faced!

After the Combiner Wars ended, Cybertron started to be rebuilt. However, an undead Starscream has been reincarnated as Trypticon, wreaking havoc around him. To combat this menace, Windblade gathers up a ragtag team of Transformers, including Optimus Prime and Megatron, to resurrect an ancient ally. And while some may be forever changed by the events, others may not emerge with their sparks intact.

San Francisco, 1985. Two opposites attract at a modern dance company. Together, their courage and resilience are tested as they navigate a world full of risks and promise, against the backdrop of a disease no one seems to know anything about.

As Halloweentown prepares to celebrate its 1,000th anniversary, Marnie Piper and her brother Dylan return to Witch University, where trouble is in session from the Sinister Sisters and from someone who's plotting to use Marnie's powers for evil.

Dorothy, saved from a psychiatric experiment by a mysterious girl, finds herself back in the land of her dreams, and makes delightful new friends, and dangerous new enemies.

Lina Inverse and Naga the White Serpent are back! What begins as a routine bandit-stomping turns into the adventure of a lifetime involving magical golems, an ancient Elven weapon and even someone bent on destroying the world. It's a predicament only Lina and Naga could get themselves in to.

Maiorul Ronan Jackson, un pilot de luptă desăvârșit pentru Forțele de Apărare ale Israelului și fiul unui senator american, este doborât în timp ce zbura prin spațiul aerian sirian. După ce a supraviețuit în mod miraculos accidentului, Jackson este luat captiv de un grup de milițieni Hezbollah. O echipă de soldați de elită, condusă de sergentul de artilerie Dave Torres, își riscă viața în speranța de a salva un aliat pe care nu l-au întâlnit niciodată.

A group of kids discover one of the drums containing a rotting corpse and release the 2-4-5 Trioxin gas into the air, causing the dead to once again rise from the grave and seek out brains.

When Kimberly has a violent premonition of a highway pileup she blocks the freeway, keeping a few others meant to die, safe...Or are they? The survivors mysteriously start dying and it's up to Kimberly to stop it before she's next.

Xander Cage, fost sportiv devenit agent guvernamental, e forțat să iasă din exilul autoimpus și să pornească într-o cursă pe viață și pe moarte pe urmele lui Xiang și al echipei extrem de periculoase conduse de acesta, pentru a smulge din mâinile lor o armă cu numele de cod “Cutia Pandorei”, care, odată activată, nu mai poate fi oprită, și care amenință să distrugă lumea așa cum o cunoaștem. Xander își recrutează o echipă formată din indivizi dornici de adrenalină și descoperă o conspirație ale cărei hățișuri duc până la cele mai înalte niveluri din guvernele internaționale.

In this fifth installment, Death is just as omnipresent as ever, and is unleashed after one man’s premonition saves a group of coworkers from a terrifying suspension bridge collapse. But this group of unsuspecting souls was never supposed to survive, and, in a terrifying race against time, the ill-fated group frantically tries to discover a way to escape Death’s sinister agenda.

Jesse Walsh moves with his family into the home of the lone survivor from a series of attacks by dream-stalking monster, Freddy Krueger. There, he is bedeviled by nightmares and inexplicably violent impulses.