Membrii familiei lui Ki-Taek au o relație apropiată, dar toți patru sunt șomeri. Într-o zi, fiul cel mare, Ki-woo, este recomandat de către prietenul său, student la o universitate de prestigiu, pentru un post de meditator și bine plătit de o familie bogată. În speranța unui venit constant pentru familia sa, Ki-woo se îndreaptă spre casa familiei Park pentru un interviu. Ajuns acolo, o întâlnește pe Yeon-kyo, frumoasa moștenitoare a acestui imperiu. În urma acestei prime întâlniri între două familii și două lumi total opuse, membrii lor se trezesc în mijlocul unor situații incontrolabile. Parazit este o comedie neagră cu accente de thriller ce descrie violența generată de inegalitățile sociale.
Comedie neagră, construită eliptic, nonliniar, pe câteva povești principale, ale căror personaje interacționează sub o formă sau alta. Doi găinari care vor să jefuiască un magazin întâlnesc doi asasini care au de recuperat un obiect miraculos pentru șeful lor, care are o înțelegere cu un boxer, pe care acesta n-o respectă. Există, desigur, o seamă de povești „secundare”, care le susțin și le întregesc pe cele principale, într-o perfectă sferă „tarantinească”.
Cu o viziune amplă și complexă, Phillips explorează traiectoria lui Arthur Fleck, un individ ignorat de societate, cu o personalitate imprevizibilă și fascinantă, care nu poate fi inclus în niciun stereotip. Ce se obține este un studiu de personaj disprețuit de societate care devine nu doar un sumbru caz social; ci și o poveste moralizatoare. Robert de Niro apare în rolul unei gazde de talk-show care îl face pe Joker să își piardă mințile.
Șase pistolari urbani cu porecle „în culori” (dl. Alb, dl. Maro, dl. Portocaliu, dl. Blond, dl. Roz și dl. Albastru) sunt angajați de un mai vechi dușman al legii pentru o mare lovitură: un furt de diamante. Cei șase nu se cunosc și nici n-au voie să-și spună numele real, pentru a nu pune în pericol nici acțiunea și nici pe ceilalți. În ciuda acestei măsuri de siguranță, ei sunt surprinși de poliție în plin flagrant. Cei care scapă cu viață au o singură grijă: să descopere care dintre ei este polițist sub acoperire.
Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Filmul spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.
Un jucător la bursă din New York refuză să coopereze într-un caz major de fraudă în care e implicată corupția de pe Wall Street, lumea corporatistă bancară și infiltrarea mafiei. Bazat pe autobiografia lui Jordan Belfort.
Caleb, un programator de 24 de ani angajat al celei mai mai companii de informatică, câștigă o competiție internă care avea ca premiu o săptămână alături de Nathan, șeful extrem de retras al companiei, la reședința lui izolată din munți. Dar, când Caleb ajunge pe domeniul acestuia, descoperă că va fi nevoit să participe la un experiment fascinant, dar foarte bizar, în care va trebui să interacționeze cu prima inteligență artificială reală din lume, adăpostită de o superbă fată-robot. Scenaristul/regizorul ne aduce o viziune care-ți îngheață sângele în vine asupra viitorului deloc îndepărtat al inteligenței artificiale. Experimentul pe care îl va trăi Caleb se va transforma într-o bătălie psihologică sumbră, cu întorsători de situație care îl vor pune în fața unei alegeri extrem dificilă: mașinăria sau omul?
This is the tragicomic story of two lovers who cannot ever get together.
Într-un oraș mic din Maine, șapte copii cunoscuți sub numele de The Losers Club se confruntă cu probleme de viață, agresiuni și un monstru care ia forma unui clovn numit Pennywise.
With help from his friends, a Memphis pimp in a mid-life crisis attempts to become a successful hip-hop emcee.
An aggressive police officer tries to solve the mystery behind consecutive murders. While doing so, he must fight against his inner demons.
While holidaying in the French Alps, a Swedish family deals with acts of cowardliness as an avalanche breaks out.
Când rasa umană este atacată de entităţi care iau forma celor mai cumplite temeri ale noastre, o femeie încearcă să-şi salveze copiii legându-se la ochi şi încercând să se pună la adăpost de atacatori.
Disheartened by futile combat, appalled by the corruption of their South Vietnamese ally, and constantly endangered by the incompetence of their own company commander, the young men find a possible way out of the war. They are told that if they purposely lose a soccer game against a South Vietnamese team, they can spend the rest of their tour playing exhibition games behind the lines.
A group of drug-influenced lumpen teenagers from the suburbs of the city descends into the center where they do not belong, where they are excluded. They adopted a brutal method to seize rights that were not granted to them. Unaware of what will happen to them, cheerful and well-to-do university students are helpless in the face of this gun-wielding mob that suddenly raids the bar where they are having fun.
A recently orphaned 15-year-old who has moved to a small town to live with her uncle befriends a robotic canine with super strength, x-ray vision and the ability to talk and the pair take on a military complex, bullies, kidnappers, romance and the world.
Story of a snooty young critic at the centre of several plotlines which run throughout his apartment block.
Un portret fictiv și îndrăzneț, care recreează viața tumultoasă a legendei hollywoodiene Marilyn Monroe, din care aflăm și prețul plătit pentru celebritate.
What Richard Did is a striking portrait of the fall of a Dublin golden-boy and high school rugby star whose world unravels one summer night.
After getting dumped for the 11th time in a row, Frankie discovers that she has a "loser in love" gene, which predisposes her to chronic failure and rejection for the rest of her life. She decides to embark on a quest to change her romantic future.