Lista lui Schindler, o capodoperă cinematografică, câștigătoare a 7 premii Oscar, inclusiv pentru cel mai bun film și cel mai bun regizor, a cucerit atât criticii de artă cât și publicul. Filmul prezintă o poveste adevărată a enigmaticului Oskar Schindler, membru al Partidului Nazist, un afemeiat și un profitor, dar care reușește să salveze viețile a mai bine de 1.100 de evrei în timpul Holocastului. Filmul este o mărturie emoționantă despre ororile războiului și despre alterarea caracterelor umane în timp de război. Războiul este placa turnantă în jurul căreia se desfășoară acțiunea și intriga filmului, reprezentând o cale de mântuire pentru unii și condamnare pentru alții.

Dom Cobb este un hoț priceput, cel mai bun în domeniul periculoasei arte a extracției, adică al furtului de informații și secrete prețioase din subconștientul oamenilor în timp ce aceștia visează, când mintea lor este cel mai vulnerabilă. Rara abilitate a lui Cobb i-a conferit un statut de profesionist extrem de căutat, de o valoare inestimabilă în complicata lume a spionajului tehnologic, dar l-a făcut în același timp să piardă tot ceea ce era mai important pentru el și l-a transformat într-un fugar internațional. Acum i se oferă o șansă să recapete tot ceea ce a pierdut: o ultimă misiune i-ar putea reda viața de dinainte dacă reușește un lucru imposibil, opusul extracției de informații: implantarea lor în mintea cuiva. Însă un inamic periculos urmărește fiecare mișcare a lui Cobb și a echipei sale, în scopul de a-i împiedica să-și ducă la îndeplinire misiunea. Iar Cobb este singurul care ar fi putut anticipa acest lucru.

Plutind în voia sorții, în adâncul spațiului, fără apă sau mâncare și cu rezervele de aer pe terminate, Tony Stark înregistrează un mesaj pentru Pepper Potts, în speranța că, într-o bună zi, probabil mult după ce el nu va mai fi decât un schelet mumificat la bordul unei nave în derivă, vorbele lui vor ajunge la destinatar. Între timp, Răzbunătorii care au supraviețuit decimării provocate de Thanos cu un simplu pocnet din degete, adică Thor, Văduva Neagră, Căpitanul America și Bruce Banner (cu Hulk făcut ghem de frică și încă reticent la ideea de a-și arăta fața în public), încearcă să găsească o cale de a-și salva prietenii, aliații și acea jumătate de univers care nu a supraviețuit semi-zeului malefic ce a nimicit viața pe o scară greu de imaginat.

În vreme ce Răzbunătorii și aliații lor au continuat să protejeze lumea de amenințări prea mari pentru a fi gestionate de un erou, un nou pericol iese la iveală din umbrele cosmice: Thanos. Un despot de talie intergalactică, țelul lui este să adune toate cele șase pietre ale infinitului, artefacte de o putere de neimaginat, și să le folosească pentru a aplica voința lui ciudată asupra întregii realități. Tot pentru ceea ce au luptat Răzbunătorii până acum a dus la acest moment - soarta Pământului și însuși existența nu au fost niciodată mai incerte.

Deși în familia sa muzica e interzisă de generații, tânărul Miguel visează să devină un adevărat cântăreț, la fel ca idolul său Ernesto de la Cruz. Încercând cu disperare să-și dovedească talentul, Miguel se trezește prins în uluitorul și coloratul Ținut al Morților. Acolo, îl întâlnește pe fermecătorul pezevenchi Hector. Împreună, cei doi noi prieteni pornesc într-o călătorie extraordinară pentru a dezlega misterul ascuns de generații în familia lui Miguel.

Povestea reală a unei prietenii improbabile dintre un pianist de culoare şi un italo-american dur pe care cel dintâi îl angajează ca şofer şi asistent personal. Unde? În America anilor '60, unde rasismul şi prejudecăţile încă erau o normalitate.

Elio, un adolescent din anii '80, plănuiește să-și petreacă vara, ca de obicei, în vila superbă a părinților săi, din nordul Italiei. Însă vizita celui mai nou asistent cercetător din echipa de arheologi a tatălui său îi provoacă sentimente neașteptate.

Cu o viziune amplă și complexă, Phillips explorează traiectoria lui Arthur Fleck, un individ ignorat de societate, cu o personalitate imprevizibilă și fascinantă, care nu poate fi inclus în niciun stereotip. Ce se obține este un studiu de personaj disprețuit de societate care devine nu doar un sumbru caz social; ci și o poveste moralizatoare. Robert de Niro apare în rolul unei gazde de talk-show care îl face pe Joker să își piardă mințile.

Atunci când împlinește 11 ani, Harry Potter, care trăiește în mizerie alături de unchiul și mătușa sa, care nu-l doresc, află că părinții săi au fost vrăjitori puternici. Lui i se oferă un loc la Hogwarts, o școală pentru vrăjitori care există într-un ținut magic dincolo de existența oamenilor obișnuiți. La Hogwarts, Harry își face repede prieteni noi și încearcă să descifreze misterul morții părinților săi.

Nick Dunne este un soț fericit și împlinit. La cea de-a cincea aniversare a căsătoriei sale cu Amy, viața sa ia o întorsătură tragică, căci Amy dispare fără urmă din locuința lor de pe râul Mississippi. Asaltat de presă, poliție și de către părinții lui Amy, Nick pare să afișeze un comportament ciudat, alimentat de minciuni și atitudini inadecvate. Acuzațiile se strâng împotriva lui Nick, iar aproape fiecare cuplu din oraș începe să se întrebe cât de bine își cunoaște partenerul sau partenera de viață. Ajutat doar de sora sa vitregă, Margo, Nick încearcă să își dovedească nevinovăția. Dar cum poate fi totuși explicată dispariția lui Amy?

Luca, un băiețel simpatic, trăiește o vară de neuitat pe Riviera italiană, plină de gelato, paste și nenumărate plimbări pe scuter. Luca împărtășește aceste aventuri cu noul său cel mai bun prieten, dar toată distracția este amenințată de un secret profund ținut: el este un monstru marin dintr-o altă lume, chiar de sub suprafața oceanului.

Urmărit de un trecut turbulent, Mad Max prefera să călătorească de unul singur și să nu își facă prieteni. În ciuda convingerilor sale, se alătură unui grup de supraviețuitori ai deșertului, conduși de implacabila luptătoare Imperator Furiosa. Aceștia sunt urmăriți permanent și atacați de tiranul Immortan Joe care îi suspectează că i-au furat cea mai de preț posesie.

Scrisorile de dragoste secrete ale liceenei Lara Jean ajung să fie trimise fiecăruia dintre cei cinci băieți pentru care nutrea sentimente, iar viața ei o ia razna.

Au aterizat! Nave spațiale misterioase sunt deja răspândite pe 12 meridiane de pe toate continentele. Dar de ce au venit? Ce intenții au? Iată ce are de elucidat Louise Banks, expertă în lingvistică, solicitată de autorități ca să descifreze limbajul „intrușilor”. Termen: două zile. Miza: viața tuturor. Dușmani sau prieteni? Război inter-planetar sau șansa de a cunoaște alte forme de inteligență? Succes sau condamnare? O planetă întreagă tremură în așteptarea veștilor. Va reuși oare Louise să traducă la timp limbajul invadatorilor extratereștri sau va „traduce” soarta umanității?

În 2045, omenirea se află în haos și la un pas de colaps. Însă lumea și-a găsit refugiul în OASIS, un univers online bazat pe realitate virtuală creat de genialul, dar excentricul James Halliday. După moartea sa, Halliday lasă prin testament întreaga lui avere primei persoane, oricare ar fi aceasta, care va găsi „Oul de Paște” ascuns undeva în OASIS. De aici, o competiție acerbă pornește în toată lumea. Wade Watts intră în amețitoarea cursă fantastică și devine unul dintre cei mai vânați utilizatori, după ce reușește să treacă primul de indiciul inițial.

Acesta e Baby, un şofer cu figură inocentă, care conduce maşina cu care trebuie să scape infractorii după comiterea jafurilor. El are un fler teribil şi se ajută înfigându-şi bine căştile în urechi, ca să audă mai bine muzica lui favorită. Şi asta pentru că şi-a acordat rutele de fugă după ritmul si lungimea pieselor muzicale de pe iPod, care-i răsună în căşti dirijându-l la secundă cum să ia curbele, când să schimbe vitezele şi când să execute manevrele de evitare, care-i bagă în sperieţi pe pasagerii săi.

Într-un oraș mic din Maine, șapte copii cunoscuți sub numele de The Losers Club se confruntă cu probleme de viață, agresiuni și un monstru care ia forma unui clovn numit Pennywise.

Acțiunea noului film „Căpitanul Marvel” are loc în 1995, când Carol Danvers (Brie Larson), fost pilot în Forța Aeriană Americană, devine unul dintre cei mai puternici eroi ai galaxiei. După un stagiu de pregătire în Forța Stelară, o unitate militară de elită de pe planeta Kree, Carol se întoarce pe Pământ, cu o mulțime de întrebări fără răspuns despre trecutul și identitatea ei. Abia sosită, Carol e prinsă în mijlocul unui conflict intergalactic între două rase de extratereștri, având planeta noastră drept miză și câmp de bătaie. „Căpitanul Marvel” vine cu o poveste nou-nouță despre o perioadă încă nevăzută din istoria Universului Cinematografic Marvel.

Trapped in their New York brownstone's panic room, a hidden chamber built as a sanctuary in the event of break-ins, newly divorced Meg Altman and her young daughter Sarah play a deadly game of cat-and-mouse with three intruders - Burnham, Raoul and Junior - during a brutal home invasion. But the room itself is the focal point because what the intruders really want is inside it.

Megastarul internaţional Dwayne Johnson interpretează rolul unui primatolog care și-a făcut un obicei din a ține oamenii la distanță. Singura legătură specială a lui Davis Okoye (Dwayne Johnson) este cea pe care o are cu George, o gorilă extrem de inteligentă, de care a avut grijă încă de când s-a născut. Atunci când un experiment genetic dă greș, blândul animal se transformă într-o imensă bestie violentă. Situația devine într-adevăr dramatică atunci când sunt descoperite și alte animale care au suferit mutații similare. Pe măsură ce Nordul Americii este distrus de acești noi prădători, Okoye face echipă cu un inginer genetic discreditat pentru a găsi un antidot, în timp ce încearcă să evite o catastrofă globală și să salveze creatura care i-a fost cândva prietenă.