Plutind în voia sorții, în adâncul spațiului, fără apă sau mâncare și cu rezervele de aer pe terminate, Tony Stark înregistrează un mesaj pentru Pepper Potts, în speranța că, într-o bună zi, probabil mult după ce el nu va mai fi decât un schelet mumificat la bordul unei nave în derivă, vorbele lui vor ajunge la destinatar. Între timp, Răzbunătorii care au supraviețuit decimării provocate de Thanos cu un simplu pocnet din degete, adică Thor, Văduva Neagră, Căpitanul America și Bruce Banner (cu Hulk făcut ghem de frică și încă reticent la ideea de a-și arăta fața în public), încearcă să găsească o cale de a-și salva prietenii, aliații și acea jumătate de univers care nu a supraviețuit semi-zeului malefic ce a nimicit viața pe o scară greu de imaginat.

Sookee este angajată în serviciul moștenitoarei Hideko, care trăiește o viață retrasă pe o proprietate luxoasă, cu unchiul ei extrem de dominant. Sookee păstrează însă un secret: este o hoață de buzunare recrutată de un șarlatan care se dă drept conte. Slujnica îl ajută să o seducă pe frumoasa moștenitoare și totul merge conform planului până la un punct, când între cele două femei se leagă o relație plină de erotism.

Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Filmul spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.

Povestea nespusă a lui Katherine G. Johnson, Dorothy Vaughan și Mary Jackson – femei geniale afro-americane care lucrează la NASA și servesc drept creierul din spatele uneia dintre cele mai mari operațiuni din istorie – lansarea pe orbită a astronautului John Glenn. Trio-ul vizionar a depășit toate liniile de gen și rasă pentru a inspira generațiile să viseze mai sus.

Scris şi regizat de Damien Chazelle, filmul urmăreşte povestea Miei, o actriţă aspirantă şi a lui Sebastian, un muzician îndrăgostit de jazz, care se zbat să atingă succesul într-un oraş în care prea multe vise şi inimi sunt frânte zi de zi. Plasat în Los Angeles-ul zilelor noastre, printre decoruri cuceritoare şi momente muzicale fascinante, filmul surprinde bucuriile, dar şi dezamăgirile cotidiene a doi tineri în încercarea lor de a-şi îndeplini visele

Atunci când renumitul romancier Harlan Thrombey este găsit mort la moșia sa imediat după ziua lui la 85 de ani, detectivul iscoditor și manieratul Benoit Blanc este înrolat în mod misterios pentru a investiga. De la familia disfuncțională a lui Harlan la personalul său devotat, Blanc trece printr-o rețea de hering-uri roșii și minciuni de sine pentru a descoperi adevărul din spatele morții premature a lui Harlan.

Dacă un Predator obișnuit să vâneze din plăcere alege să vină pe pământ pentru acest sport sângeros? Dar dacă, odată ajuns pe Pământ, acest extraterestru aproape invincibil, cu un arsenal de arme extrem de evoluate, va avea un oponent neașteptat și, chiar, improbabil... în persoana unei fete? Acțiunea este plasată cu 300 de ani în urmă, în comunitatea comanșă, acolo unde tânăra Naru, crescută în umbra legendarilor luptători din Marile Câmpii Centrale, ajunge să dea dovadă de curaj și abilități extraordinare de luptă.

În timpul unei misiuni pe planeta Marte cu echipaj uman, astronautul Mark Watney este considerat mort, victimă a unei furtuni puternice. Însă Watney supraviețuiește urgiei și descoperă că a fost lăsat singur pe ostila planetă. Cu provizii insuficiente, este nevoit să-și folosească la maxim ingeniozitatea, inteligența și forța interioară pentru a rămâne în viață și a găsi o cale prin care mesajul său de ajutor să ajungă pe Pământ. La cel puțin 56 de milioane de kilometri distanță, NASA și echipa internațională de oameni de știință caută neîncetat soluția prin care să îl aducă pe „marțian” acasă, în vreme ce colegii săi de echipă pun și ei la cale o misiune îndrăzneață, dacă nu imposibilă, de salvare. Pe măsură ce aceste povești, mostre incredibile de curaj, se desfășoară, voci din lumea întreagă se unesc pentru a încuraja revenirea acasă, în siguranță, a lui Watney.

Gardienii trebuie să se lupte pentru a-și menţine unită familia proaspăt dobândită, în timp ce dezvăluie misterele adevăratei origini al lui Peter Quill.

În 2045, omenirea se află în haos și la un pas de colaps. Însă lumea și-a găsit refugiul în OASIS, un univers online bazat pe realitate virtuală creat de genialul, dar excentricul James Halliday. După moartea sa, Halliday lasă prin testament întreaga lui avere primei persoane, oricare ar fi aceasta, care va găsi „Oul de Paște” ascuns undeva în OASIS. De aici, o competiție acerbă pornește în toată lumea. Wade Watts intră în amețitoarea cursă fantastică și devine unul dintre cei mai vânați utilizatori, după ce reușește să treacă primul de indiciul inițial.

Câțiva călători în timp vin din 2051 să comunice un mesaj urgent: omenirea e pe cale să piardă un război împotriva unor extratereștri mortali. Singura speranță de supraviețuire este ca soldații și civilii să se alăture luptei din viitor. Hotărât să salveze lumea pentru fiica sa, Dan Forester face echipă cu un om de știință strălucit și cu propriul tată înstrăinat, pentru a rescrie soarta planetei.

Stabilit în viitorul apropiat, Upgrade înfățișează o lume în care tehnologia controlează aproape toate aspectele vieții. În această realitate este scufundat un tehnofob, Gray, a cărui lume este dată peste cap când soția sa este ucisă, iar singura sa speranță de răzbunare devine un implant de cip experimental numit „Stem”. După ce soția lui a fost ucisă în timpul unui jaf brutal, iar el rămâne paralizat, Gray Trace este abordat de un inventator miliardar cu un tratament experimental care îi poate actualiza corpul și reactiva mușchii atrofiați. Tratamentul, un implant de inteligență artificială numit „Stem”, îi oferă lui Gray abilități fizice dincolo de tot ceea ce a experimentat până acum și șansa de a se răzbuna împotriva celor care i-au ucis soția și l-au lăsat să moară.

Când strălucitul, dar egocentricul neurochirurg Stephen Strange își pierde abilitatea de a opera în urma unui accident, un viitor sumbru pare să-i fie destinat. Dar o întâlnire providențială cu Cea Antică, vrăjitoarea supremă retrasă în sihăstrie pe culmile din Himalaia, i-ar putea deschide lui Strange calea către secretele magiei. Numai că Cea Antică, deranjată de egoismul lui Strange, se va lăsa cu greu convinsă să-l transforme în învățăcelul său. Va reuși doctorul să devină Vrăjitorul Suprem, gata să apere Pământul de forțele magice din Univers?

O familie cu doi copii duce o existență izolată, în liniște deplină, de teama că o amenințare nevăzută care atacă la cel mai mic sunet îi va nimici. Suntem în anul 2020, într-un decor postapocaliptic. Terra a fost invadată de extratereştri orbi, dar cu un auz extraordinar. Un singur zgomot şi vei fi sfârtecat. În aceste condiţii, tatăl, mama, fiica şi fiul încearcă să supravieţuiască la ferma familiei, o provocare mai complicată decât te-ai fi aşteptat, mai ales că mama este însărcinată şi sorocul îi vine curând.

Animale fantastice şi unde le poţi găsi o face pe autoarea J.K. Rowling să se întoarcă în universul Harry Potter! Eroul este Newt Scamander, autorul cărții omonime din care studiază Harry în timpul primului an la Hogwarts, iar filmul îi prezintă aventurile, căci Newt nu se lasă până nu devine cel mai celebru magizoolog din lume. Călătoriile sale îi vor scoate în cale cele mai fantastice creaturi, unele dintre ele deosebit de periculoase!

Filmul, regizat de maestrul Guillermo del Toro, este o poveste fantastică a cărei acțiune se petrece în timpul războiului rece din America, în jurul anului 1962. Singuratica Elisa Esposito este o femeie de serviciu mută care lucrează într-un laborator guvernamental. Ea duce o viață simplă și are doi prieteni buni, vecinul ei și o colegă de la muncă. Totul se schimbă atunci când o creatură amfibiană este adusă în laborator și se fac experimente pe ea. De-a lungul unor întâlniri secrete, Elisa și creatura se împrietenesc, iar fata ar face orice ca să salveze viața noului ei prieten.

Misterioasa Natasha Romanoff, maestră în spionaj și tehnici de infiltrare, expertă în arte marțiale, cu o agilitate excepțională, devine supereroina Văduva Neagră și este nevoită să se confrunte cu forțe la care nu se gândise până acum. Acțiunea are loc după evenimentele din Captain America: Civil War, atunci când Natasha e forțată să își infrunte trecutul.

O prințesă Amazoniană vine în lumea Oamenilor în încleștarea Primului Război Mondial pentru a se confrunta cu forțele răului și pentru a pune capăt conflictului uman.

Barbie și Ken petrec cel mai bine în lumea plină de culoare și aparent perfectă din Barbie Land. Cu toate acestea, când au șansa de a merge în lumea reală, descoperă în curând bucuriile și pericolele de a trăi printre oameni.

Alimentat de încrederea sa restaurată în umanitate și inspirat de actul altruist al lui Superman, Bruce Wayne și Diana Prince alcătuiesc o echipă de metaumani formată din Barry Allen, Arthur Curry și Victor Stone pentru a face față amenințării catastrofale a Lupului de stepă și a Parademonilor care sunt în căutarea a trei cutii materne pe Pământ.