De ziua fiicei sale, Ho Dae-su se îmbată și ajunge la secția de poliție. Cel mai bun prieten al său, No Joo-hwan, îl scoate din arest și, în timp ce sună acasă dintr-o cabină telefonică, Dae-su dispare, fiind răpit și ținut într-o cameră timp de 15 ani. Într-o zi, este brusc eliberat, i se dau haine, bani și un celular. Ajunge într-un restaurant unde face cunoștință cu Mido, o bucătăreasă, ajungând amândoi să se îndrăgostească unul de altul. Între timp, Dae-su este în căutarea celui care l-a pus în captivitate și a motivului pentru care a făcut asta și află astfel secrete ascunse ale trecutului sau.

Executor al agenției federale de aplicare a legii, Teddy Daniels ajunge împreună cu partenerul său Chuck pe mica insulă Shutter, unde se află un ospiciu pentru tratarea condamnaților cu tulburări mentale. Cei doi investighează evadarea unei criminale, dar nimic în acest ospiciu nu este ceea ce pare. Și nici Teddy Daniels nu este. Se află acolo pentru a găsi o pacientă disparută? Sau a fost trimis pentru a investiga zvonurile care denunță practici extreme de tratare a bolnavilor? Pe măsura ce Teddy și Chuck se apropie de adevăr, acesta este din ce în ce mai greu de surprins, iar cei doi încep să se teamă că nu vor mai părăsi niciodată insula Shutter. Pentru că cineva încearcă să-i facă să-și piardă mințile... Filmul se bazează pe romanul omonim, scris de Dennis Lehanne.

Descurajat după o înstrăinare dureroasă de fica sa, antrenorul Frankie Dunn nu este pregătit pentru ca boxoarea Maggie Fitzgerald să intre în viața lui. Dar Maggie este determinată să ajungă o profesionistă și să îl convingă pe Dunn și pe echipa lui să o ajute.

A history professor and his wife entertain a young couple who are new to the university's faculty. As the drinks flow, secrets come to light, and the middle-aged couple unload onto their guests the full force of the bitterness, dysfunction, and animosity that defines their marriage.

Linus and David Larrabee are the two sons of a very wealthy family. Linus is all work – busily running the family corporate empire, he has no time for a wife and family. David is all play – technically he is employed by the family business, but never shows up for work, spends all his time entertaining, and has been married and divorced three times. Meanwhile, Sabrina Fairchild is the young, shy, and awkward daughter of the household chauffeur, who goes away to Paris for two years, and returns to capture David's attention, while falling in love with Linus.

A British Guianese engineer starts a job as a high school teacher in London’s East End, where his uninterested and delinquent pupils are in desperate need of attention and care.

A high school basketball player’s life turns upside down after free-falling into the harrowing world of drug addiction.

Mike Sullivan lucrează ca asasin pentru șeful criminalității John Rooney. Sullivan îl vede pe Rooney ca pe o figură paternă, însă după ce fiul său este martor la o crimă, Mike Sullivan se trezește pe fugă în încercarea de a salva viața fiului său și, în același timp, caută să se răzbune pe cei care i-au greșit.

În inima mahalalelor din Jakarta se află un adăpost impenetrabil pentru cei mai periculoși criminali și gangsteri din lume. Până acum, blocul de apartamente dărăpănate a fost considerat de neatins chiar și de cei mai curajoși polițiști. Ascunsă sub acoperirea întunericului și a tăcerii de dinainte de răsărit, o echipă de elită SWAT este însărcinată să atace casa conspirativă pentru a-l doborî pe faimosul lord al drogurilor care o conduce. Dar când o întâlnire întâmplătoare cu un observator le distruge acoperirea și când vestea asaltului lor ajunge la lordul drogurilor, luminile clădirii sunt tăiate și toate ieșirile sunt blocate. Blocați la etajul șase, fără nicio ieșire, unitatea trebuie să se lupte cu cei mai răi oameni din oraș pentru a supraviețui misiunii lor. În rolul principal, senzația indoneziană a artelor marțiale Iko Uwais.

Povestea de dragoste intensă pe cât de nefericită a avut loc între Roma și Sarajevo în timpul asediului anilor '90. Este o serie de flashback-uri în care protagonista, Gemma, retrăiește momentele de război și de viață cu ocazia unei neașteptate întoarceri în orașul bosniac, însoțită de fiul ei Pietro. Se va descoperi astfel cât de mult au gravitat evenimentele trecute în jurul ei.

Un fost hoț este acuzat că a inițiat o serie nouă de infracțiuni, așa că pentru a-și șterge numele, pornește să-l prindă pe noul hoț, care îi imită stilul semnăturii.

Așadar, este vorba despre un thriller dramatic amplasat pe fundalul unei serii de evenimente istorice. „Podul spionilor” spune povestea lui James Donovan, un avocat din Brooklyn care se trezește aruncat în centrul Războiului Rece, când CIA îl trimite cu sarcina aproape imposibilă să negocieze eliberarea unui pilot american U-2 capturat. Scenariștii Matt Charman, Ethan Coen și Joel Coen transformat această experiență remarcabilă din viața lui Donovan într-o poveste inspirată din fapte reale, ce surprinde esența unui om care riscă în această călătorie.

Playboy songwriter Brad Allen's succession of romances annoys his neighbor, interior designer Jan Morrow, who shares a telephone party line with him and hears all his breezy routines. After Jan unsuccessfully lodges a complaint against him, Brad sets about to seduce her in the guise of a sincere and upstanding Texas rancher. When mutual friend Jonathan discovers that his best friend is moving in on the girl he desires, however, sparks fly.

An Okinawan prophecy that foretells the destruction of the Earth is seeming fulfilled when Godzilla emerges to return to his destructive roots. But not all is what it seems after Godzilla breaks his ally Anguirus's jaw. Matters are further complicated when a second Godzilla emerges, revealing the doppelgänger as a mechanical weapon.

Grindhouse combines Robert Rodriguez's Planet Terror, a horror comedy about a group of survivors who battle zombie-like creatures, and Quentin Tarantino's Death Proof, an action thriller about a murderous stuntman who kills young women with modified vehicles. It is presented as a double feature with fictitious exploitation trailers before each segment.

An account of Baron Munchausen's supposed travels and fantastical experiences with his band of misfits.

An absurdist, surrealistic and shocking pitch-black comedy, which moves freely from nightmare to fantasy to hilariously deadpan humour as it muses on man’s perpetual inhumanity to man.

In a dysfunctional family where the mother is a heroin addict and prostitute, beaten by her son, and the father is an ex-TV reporter, sleeping with his daughter and filming his son being beaten up, ‘Q’, a complete stranger enters the bizarre family, changing their lives for the better, finding a balance in their disturbing natures.

După o vizită în Rusia, un editor britanic este contactat de serviciile secrete deoarece o rusoaică pe nume Katya dorea să-i înmâneze un manuscris, care conținea secrete militare ale Rusiei. Acest manuscris fiind interceptat, editorul va fi folosit pentru a se afla veridicitatea însemnărilor.

Jason ships out aboard a teen-filled "love boat" bound for New York, which he soon transforms into the ultimate voyage of the damned.