Gardienii trebuie să se lupte pentru a-și menţine unită familia proaspăt dobândită, în timp ce dezvăluie misterele adevăratei origini al lui Peter Quill.

Jyn Erso, o mercenară a Rebeliunii, este pe punctul de a primi cea mai mare provocare din viața ei, când Mon Mothma o va trimite să fure planurile din Death Star. Cu ajutorul Rebelilor, un maestru spadasin și forțele non-aliate, Jyn va realiza că a intrat în ceva mult mai greu decât credea la începutul misiunii. Filmul ne va arăta o nouă parte a francizei Războiul Stelelor în același univers, dar văzut din altă perspectivă decât cea cu care ne-am obișnuit până acum.

Când rămâne însărcinată pe neașteptate cu un amic de-al ei, o fată de 16 ani dintr-un orășel decide să dea copilul cuplului perfect, doar ca să descopere că adopția îi împinge pe aceștia spre divorț.

Kevin Chan este unul dintre cei mai buni din forțele de poliție din Hong Kong. Superiorii săi îl desemnează drept „voluntar din oficiu” pentru a colabora cu autoritățile chineze. Misiunea lui: să demonteze o rețea de traficanți de droguri. Ajutați de Yang, un partener pe cât de atractiv, pe atât de formidabil, vor câștiga încrederea criminalilor și se vor infiltra în centrul rețelei. Până când se descoperă înșelăciunea...

When Adolf Hitler reawakens at the site of his former bunker in present-day Berlin, he is mistaken for a comedian and quickly becomes a media phenomenon.

Ben Stiller, Jack Black și Robert Downey Jr. au rolurile principale în „Furtună tropicală”, o comedie de acțiune despre un grup de actori egocentriști, care încearcă să facă cel mai scump film de război realizat vreodată.

Acest preludiu urmârește originea vrajbei dintre vampirii aristocrați, cunoscuți și sub numele de Negustorii Morții (Death Dealers), și foștii lor sclavi, vârcolacii(Lycans). În Evul Mediu,un tânăr vârcolac numit Lucian era un conducător puternic și îi chemase pe vârcolaci sa se ridice împotriva lui Viktor, un rege vampir foarte crud, care îi înrobise. Lucian încearcă acum să distrugă vampirii și să redea libertatea vârcolacilor.

În 1983, invincibilul și nemuritorul Apocalypse este eliberat, după ce a fost îngropat timp de mai multe milenii. Furios că semenii săi nu mai sunt priviți ca niște zei, Apocalypse adună o echipă de mutanți puternici, inclusiv pe descurajatul Magneto, pentru a distruge lumea și a crea o nouă ordine mondială, peste care să domnească. Pentru a pune capăt drumului către distrugere al lui Apocalypse, Raven (Jennifer Lawrence) și Profesorul X (James McAvoy) conduc o echipă de tineri X-Men într-o bătălie memorabilă cu un inamic aparent de neoprit.

After the disastrous food storm in the first film, Flint and his friends are forced to leave the town. Flint accepts the invitation from his idol Chester V to join The Live Corp Company, which has been tasked to clean the island, and where the best inventors in the world create technologies for the betterment of mankind. When Flint discovers that his machine still operates and now creates mutant food beasts like living pickles, hungry tacodiles, shrimpanzees and apple pie-thons, he and his friends must return to save the world.

Jigsaw has disappeared. Along with his new apprentice Amanda, the puppet-master behind the cruel, intricate games that have terrified a community and baffled police has once again eluded capture and vanished. While city detective scrambles to locate him, Doctor Lynn Denlon and Jeff Reinhart are unaware that they are about to become the latest pawns on his vicious chessboard.

Camp counselors are stalked and murdered by an unknown assailant while trying to reopen a summer camp that was the site of a child's drowning.

De-a lungul anilor, domnul Meacham, un sculptor în lemn, i-a încântat pe copii cu poveștile lui despre neînfricatul dragon din pădure. Fiica sa, Grace, care lucrează ca pădurar, poveștile ajung să prindă viață atunci când îl cunoaște pe Pete, un băiețel misterios de 10 ani, care nu are familie, nici casă și spuneă că trăiește în pădure cu un dragon uriaș și verde pe nume Elliott. Grace e mirată să afle că descrierea pe care Pete i-o face dragonului e aceeași pe care o știe din poveștile tatălui ei.

După ce ajung în lumea largă, doi căței de companie certăreți se aliază împotriva unei bande de animale furioase care se pregătesc să atace oamenii.

În zilele noastre, o misiune de cercetare se îndreaptă spre Europa, una din lunile lui Jupiter, pentru a investiga posibilitatea existenței vieții extraterestre în sistemul solar. Când sondele descoperă un ocean ascuns sub suprafața înghețată a lunii, Europa Ventures, o companie privată de explorare a spațiului, trimite șase dintre cei mai buni astronauți din lume pentru a confirma descoperirea și pentru a explora ceea ce s-ar putea afla în oceanul de pe Europa.

Colonelul Samuel Trautman, fostul superior al lui John Rambo, este insarcinat sa conduca misiunea menita sa ajute rebelii Mujahedini, care incearca sa opreasca invadarea Afganistanului de catre sovietici. Dupa ce l-a refuzat pe Trautman, cand acesta i-a solicitat ajutorul pentru indeplinirea misiunii, Rambo se vede nevoit sa intervina, dupa ce colonelul este rapit si torturat de catre sovietici. Cu ajutorul mujahedinilor, Rambo incearca sa-l salveze pe Trautman din mainile crudului comandant al armatei rosii, colonelul Zaysen.

Adunați împreună de profesorul Charles Xavier pentru a proteja o lume care se teme și îi urăște, Oamenii X s-au luptat în multe bătălii, au fost în aventuri care au cuprins galaxii, au luptat cu dușmani ai puterii nelimitate, dar niciunul nu i-a putut pregăti pentru lupta cea mai șocantă cu care se vor confrunta vreodată. Unul dintre membrii lor, Jean Gray, a câștigat puterea dincolo de orice înțelegere, și puterea a corupt-o absolut! Acum, ei trebuie să decidă dacă viața femeii pe care o prețuiesc merită existența întregului univers!

Ceea ce începe ca o ieșire de sfârșit de săptămână pentru șase prieteni se transformă într-o luptă terifiantă pentru viețile lor în acest film, o repunere în scenă a filmului de groază clasic din anul 1953. O excursie către unul dintre cele mai mari meciuri ale anului de fotbal între colegi ia o întorsătură în rău pentru Carly, Paige și prietenii lor atunci când se decid să doarmă peste noapte în corturi înainte de a se îndrepta spre meci. O confruntare cu un misterios șofer de camion de pe câmp îi tulbură pe toți, iar Carly este foarte ocupată încercând să mențină pacea între prietenul ei Wade și fratele ei nechibzuit Nick. Ei se trezesc a doua zi dimineață și constată că mașina lor a fost forțată poate în mod intenționat. Cu riscul de a fi lipsiți de mijloace, ei acceptă invitația unui localnic care se oferă să-i ducă cu mașina în Ambrose, singurul oraș pe o rază de câteva mile.

Divers go to work on a wrecked ship (the battleship Maine that was blown up in Havana harbour during the Spanish-American War), surrounded by curiously disproportionate fish.

Tells the story of Justin Bieber, the kid from Canada with the hair, the smile and the voice: It chronicles his unprecedented rise to fame, all the way from busking in the streets of Stratford, Canada to putting videos on YouTube to selling out Madison Square Garden in New York as the headline act during the My World Tour from 2010. It features Usher, Scooter Braun, Ludacris, Sean Kingston, Antonio "L.A." Reid, Boyz II Men, Miley Cyrus, Jaden Smith, Justin's family members and parts of his crew and huge fanbase in a mix of interviews and guest performances. It was released in 3D in theaters all around the world and is the highest grossing concert movie of all time, beating the previous record held by Michael Jackson's This Is It from 2009.

Ugo Fantozzi was resurrected from the company where he worked because of a crisis, how it will end?Tenth and final chapter of the film series of Fantozzi character.