Tânărul hobbit Frodo Baggins, după ce moștenește un inel misterios de la unchiul său Bilbo, trebuie să-și părăsească casa pentru a evita ca acesta să cadă în mâinile creatorului său malefic. Pe drum, o frăție este formată pentru a proteja pe purtătorul inelului și pentru a se asigura că inelul ajunge la destinația finală: Muntele Osândei, singurul loc unde poate fi distrus.
Dom Cobb este un hoț priceput, cel mai bun în domeniul periculoasei arte a extracției, adică al furtului de informații și secrete prețioase din subconștientul oamenilor în timp ce aceștia visează, când mintea lor este cel mai vulnerabilă. Rara abilitate a lui Cobb i-a conferit un statut de profesionist extrem de căutat, de o valoare inestimabilă în complicata lume a spionajului tehnologic, dar l-a făcut în același timp să piardă tot ceea ce era mai important pentru el și l-a transformat într-un fugar internațional. Acum i se oferă o șansă să recapete tot ceea ce a pierdut: o ultimă misiune i-ar putea reda viața de dinainte dacă reușește un lucru imposibil, opusul extracției de informații: implantarea lor în mintea cuiva. Însă un inamic periculos urmărește fiecare mișcare a lui Cobb și a echipei sale, în scopul de a-i împiedica să-și ducă la îndeplinire misiunea. Iar Cobb este singurul care ar fi putut anticipa acest lucru.
Un insomniac gata să cedeze și un vânzător de săpun fără scrupule își canalizează agresiunea masculină într-o formă de terapie nouă și șocantă. Ideea lor se prinde și „cluburi de luptă” se formează în fiecare oraș, până când apare un excentric și pornește o spirală ieșită de sub control către uitare.
Cu o viziune amplă și complexă, Phillips explorează traiectoria lui Arthur Fleck, un individ ignorat de societate, cu o personalitate imprevizibilă și fascinantă, care nu poate fi inclus în niciun stereotip. Ce se obține este un studiu de personaj disprețuit de societate care devine nu doar un sumbru caz social; ci și o poveste moralizatoare. Robert de Niro apare în rolul unei gazde de talk-show care îl face pe Joker să își piardă mințile.
Un tanar este fortat sa semneze o declaratie prin care recunoaste a fi autorul unui atentat cu bomba in care au murit multi oameni nevinovati, si ca este membru IRA. Din acel moment familia lui este intemnitata si blamata, tatal lui devenindu-i coleg de celula. Vor lupta amandoi din rasputeri pentru a-si dovedi nevinovatia, iar tatal lui isi va pierde viata in inchisoare luptand pentru dreptate.
Un spărgător de seifuri crede că este la un pas de a-și vedea împlinit visul de a avea o viață normală. Însă acceptă o colaborare cu mafioții, iar aceștia au cu totul alte planuri pentru el.
A documentary about the closure of General Motors' plant at Flint, Michigan, which resulted in the loss of 30,000 jobs. Details the attempts of filmmaker Michael Moore to get an interview with GM CEO Roger Smith.
Înarmat cu o abilitatea extraordinară de a-și micșora dimensiunea și de a-și mări proporțional puterea, escrocul Scott Lang (Paul Rudd) se vede nevoit să își accepte latura eroică și să vină în ajutorul mentorului său, cercetătorul Hank Pym (Michael Douglas), pentru a proteja secretul ce stă în spatele uimitorului costum Ant-Man. În ciuda obstacolelor numeroase și aproape imposibil de depășit, Pym și Lang trebuie să născocească și să ducă la îndeplinire un plan de succesul căruia depinde viitorul întregii omeniri.
Steven, un chirurg foarte bun, este căsătorit cu Anna, oftalmolog foarte respectat. Au o viață bună și fericită, împreună cu cei doi copii, Kim, în vârstă de 14 ani și Bob, de 12 ani. Steven se împrietenește cu Martin, un adolescent de 16 ani, care nu are tată și pe care chirurgul îl va lua sub aripa sa protectoare. Lucrurile iau o turnură sinistră când Steven îl prezintă pe Martin familiei sale. Lumea lor începe să se destrame, iar Steven este pus în fața unui sacrificiu de neimaginat.
Nani is a flower decorator, madly in love with his neighbor Bindhu. He gets killed by the baddie, Sudeep, a powerful businessman. Nani comes back as a housefly to get his revenge.
The relationship between Lelia, a light-skinned black woman, and Tony, a white man is put in jeopardy when Tony meets Lelia’s darker-skinned jazz singer brother, Hugh, and discovers that her racial heritage is not what he thought it was.
On a stormy night, young Jim, who transports a luxury car from Chicago to California to deliver it to its owner, feeling tired and sleepy, picks up a mysterious hitchhiker, who has appeared out of nowhere, thinking that a good conversation will help him not to fall asleep. He will have enough time to deeply regret such an unmeditated decision.
Maria era o adolescentă egoistă dintr-o suburbie, asta până în clipa în care află că este însărcinată, fapt ce îi pricinuiește tatălui său un atac de cord care se dovedește a-i fi fatal. Dezmoștenită de mama sa care era devastată de pierderea soțului, părăsită de iubit și evitată de prieteni, Maria bântuie pe străzi și așa îl întâlnește pe Matthew, un programator scandalagiu deziluzionat care și el este neînțeles de cei din jur. Cei doi se îndrăgostesc unul de celălalt și încearcă să facă în așa fel încât să nu mai pară niște ciudați în ochii celorlalți.
While investigating the global phenomenon of caste and its dark influence on society, a journalist faces unfathomable personal loss and uncovers the beauty of human resilience.
At the dawn of the space-race, two radio-obsessed teens discover a strange frequency over the airwaves in what becomes the most important night of their lives and in the history of their small town.
Acest preludiu urmârește originea vrajbei dintre vampirii aristocrați, cunoscuți și sub numele de Negustorii Morții (Death Dealers), și foștii lor sclavi, vârcolacii(Lycans). În Evul Mediu,un tânăr vârcolac numit Lucian era un conducător puternic și îi chemase pe vârcolaci sa se ridice împotriva lui Viktor, un rege vampir foarte crud, care îi înrobise. Lucian încearcă acum să distrugă vampirii și să redea libertatea vârcolacilor.
When the young republic of The Netherlands is attacked by England, France and Germany and faces its own civil war no less, only one man, Michael de Ruyter, can lead the county's strongest weapon, the Dutch fleet.
A comedy that follows a group of friends as they navigate their way through the freedoms and responsibilities of unsupervised adulthood.
After some years of tension, Richard begins a sexual relationship with his sister Natalie. Now married, the relationship proves dangerously obsessional.
When the Diallo family return home from their holiday, they find the locks have been changed and the new occupants maintain they are in "their home". With no one to turn to, patriarch Paul gets closer to Mickey, a shady local man with a penchant for all things extreme and illegal. Soon the once anti-violent teacher is approaching the point of no return…