Batman mărește miza în războiul lui contra crimei. Cu ajutorul locotenentului Jim Gordon și a procurorului general Harvey Dent,Batman se pune să dezarmeze organizațiile criminale rămase care distrug străzile.Parteneriatul se dovedește a fi efectiv, Dar ei se găsesc repede pradă a unei guvernări a haosului dezlănțuită de un geniu criminal în ascensiune cunoscut de cetățenii terorizați ai Gothamului ca Glumețul (Joker).
Plutind în voia sorții, în adâncul spațiului, fără apă sau mâncare și cu rezervele de aer pe terminate, Tony Stark înregistrează un mesaj pentru Pepper Potts, în speranța că, într-o bună zi, probabil mult după ce el nu va mai fi decât un schelet mumificat la bordul unei nave în derivă, vorbele lui vor ajunge la destinatar. Între timp, Răzbunătorii care au supraviețuit decimării provocate de Thanos cu un simplu pocnet din degete, adică Thor, Văduva Neagră, Căpitanul America și Bruce Banner (cu Hulk făcut ghem de frică și încă reticent la ideea de a-și arăta fața în public), încearcă să găsească o cale de a-și salva prietenii, aliații și acea jumătate de univers care nu a supraviețuit semi-zeului malefic ce a nimicit viața pe o scară greu de imaginat.
După mai mult de 30 de ani în armată ca unul din cei mai buni aviatori, Pete Mitchell se întoarce acolo unde a început, dar cu misiunea de a-și pune în slujba celor nou recrutați abilitățile sale extraordinare de pilot de teste, chiar dacă asta înseamnă să nu avanseze în rang, așa cum ar fi meritat.
Han Solo se vede prins într-o misiune de salvare, strâmtorat fiind de o datorie către Jabba, binecunoscutul „mafiot”. În urma salvării prințesei Leia el este prins în hățișurile Rebeliunii și ajunge încet să o ajute în a distruge fabuloasa Stea a Morții. Leia este prințesă și spion de elită a Rebeliunii, ea fiind un personaj principal în întreaga trilogie. Tânărul Luke Skywalker este cel ce se dovedește a fi ceea ce Obi Wan Kenobi a căutat
În Franța ocupată de germani Shosanna Dreyfus privește neputincioasă cum familia ei este executată de colonelul nazist Hans Landa. Shosanna scapă ca prin urechile acului și fuge la Paris, unde-și creează o nouă identitate ca proprietar și proiecționist de cinema. În altă parte a Europei, locotenentul Aldo Raine organizează un grup de soldați evrei pe care-i conduce într-o campanie de răzbunare împotriva naziștilor. Cunoscuți sub numele de „Ticăloșii”, trupa lui Raine o adoptă pe actrița și agenta sub acoperire de origine germană Bridget von Hammersmark într-o misiune al cărei scop este lichidarea liderilor celui de-al treilea imperiu. Soarta unește drumurile personajelor in cadrul unei săli de cinema, unde Shosanna este hotărâtă să-și ducă la îndeplinire propriul ei plan de răzbunare.
În timpul întoarcerii către Pământ, nava spațială comercială Nostromo interceptează un semnal de cerere de ajutor de la o planetă îndepărtată. Când echipa de trei membri a echipajului descoperă o cameră conținând mii de ouă pe planetă, o creatură din unul din ouă atacă un explorator. Întregul echipaj nu este conștient de coșmarul iminent care este pe cale să se abată asupra lor când parazitul extraterestru plantat în nefericita gazdă este născut.
Un pușcaș marin american observă efectele de dezumanizare ale războiului din Vietnam pe care le are asupra camarazilor din câmpul de antrenament până la bătăile de stradă sângeroase din Hue.
Atunci când împlinește 11 ani, Harry Potter, care trăiește în mizerie alături de unchiul și mătușa sa, care nu-l doresc, află că părinții săi au fost vrăjitori puternici. Lui i se oferă un loc la Hogwarts, o școală pentru vrăjitori care există într-un ținut magic dincolo de existența oamenilor obișnuiți. La Hogwarts, Harry își face repede prieteni noi și încearcă să descifreze misterul morții părinților săi.
Nick Dunne este un soț fericit și împlinit. La cea de-a cincea aniversare a căsătoriei sale cu Amy, viața sa ia o întorsătură tragică, căci Amy dispare fără urmă din locuința lor de pe râul Mississippi. Asaltat de presă, poliție și de către părinții lui Amy, Nick pare să afișeze un comportament ciudat, alimentat de minciuni și atitudini inadecvate. Acuzațiile se strâng împotriva lui Nick, iar aproape fiecare cuplu din oraș începe să se întrebe cât de bine își cunoaște partenerul sau partenera de viață. Ajutat doar de sora sa vitregă, Margo, Nick încearcă să își dovedească nevinovăția. Dar cum poate fi totuși explicată dispariția lui Amy?
When a zombie virus pushes Korea into a state of emergency, those trapped on an express train to Busan must fight for their own survival.
Tânărul Paul, în vârstă de 17 ani, intră pe frontul de vest în Primul Război Mondial, dar euforia sa inițială se stinge rapid în fața realității crunte din tranșee.
În 2045, omenirea se află în haos și la un pas de colaps. Însă lumea și-a găsit refugiul în OASIS, un univers online bazat pe realitate virtuală creat de genialul, dar excentricul James Halliday. După moartea sa, Halliday lasă prin testament întreaga lui avere primei persoane, oricare ar fi aceasta, care va găsi „Oul de Paște” ascuns undeva în OASIS. De aici, o competiție acerbă pornește în toată lumea. Wade Watts intră în amețitoarea cursă fantastică și devine unul dintre cei mai vânați utilizatori, după ce reușește să treacă primul de indiciul inițial.
La câțiva ani după lupta cu pământenii, extratereștrii de pe Pandora își continuă liniștiți viețile. Jake Sully trăiește fericit în noul lui corp alături de iubita lui. Fericirea celor de pe Pandora este însă pe cale sa fie distrusă de o nouă amenințare. North este liderul unui clan de extratereștrii necunoscuți care își spun "venusieni". Acestia încep încetul cu încetul să provoace mari pagube pe Pandora, iar Jake realizează că trebuie să ia masuri împotriva fiarelor spațiale. Pe locuitorii de pe Pandora îi așteaptă o bătălie epică în care Jake va trebui să riște totul, poate chiar și propria lui viață.
Ken Carter, un antrenor de baschet controversat, pune școala pe primul loc și trece pe banca de rezerve echipa invincibilă, dar cu rezultate slabe la învățătură.
După ce și-au pierdut posturile academice la o universitate de mare prestigiu, o echipă de parapsihologi intră în afaceri ca şi "Vânatori de Fantome", care extermină strigoi, spiriduşi cât și alte genuri de paraziţi supranaturali. O campanie publicitară dă roade atunci când o frumoasă violoncelistă, angajează echipa pentru a-i curăța locuința foarte dichisită, de demoni ce par să locuiască în frigiderul ei.
Andy Sachs este o fată deșteaptă, de provincie, care își dorește să scrie la o revistă și, în acest sens, aplică pentru un loc de muncă la „Runway”, o prestigioasă revistă de modă. Deși pe Andy nu o prea interesează această industrie, e singura revistă din New York care are un post disponibil, a doua asistentă a editorului șef Miranda Priestly. Andy obține slujba și, în scurt timp, își dă seama că Miranda e o divă care posedă o mare putere în această lume și nu-i este teamă să o folosească. Andy află că Miranda este o femeie care poate testa chiar și răbdarea unui sfânt cu cerințele ei nesfârșite și inumane. Andy se chinuie să păstreze slujba și să-și mențină calmul, știind că o recomandare din partea Mirandei i-ar putea deschide orice ușă la orice revistă.
Vikingul este un thriller epic despre răzbunare care explorează cât de departe poate merge un prinț viking pentru a căuta dreptate pentru tatăl său ucis.
Unii dintre cei mai răi tirani și criminali din istorie s-au reunit pentru a pune la cale un război care poate distruge milioane de oameni, un om trebuie să se lupte contra cronometrului pentru a-i opri. Aflați despre originile primei agenții independente de informații în „King's Man: Începutul”.
Frumoasa Maddie (Jennifer Lawrence) are o viață dezordonată. Face livrări cu mașina personală și niciodată nu are suficienți bani. După ce vede un anunț pe Craiglist, tânăra acceptă oferta unui cuplu de a se vedea cu fiul lor (Andrew Barth Feldman), un băiat introvertit cu o viață socială dezastruoasă, care urmează sa plece curând la colegiu.
După ce te-ai luptat cu un dragon malefic, ai salvat o prințesă frumoasă, dar și regatul socrilor tăi, ce mai poți tu să faci, ca un căpcăun adevărat ce ești? Păi, dacă te cheamă Shrek, ce altceva, decât să ajungi un soț cuminte și devreme acasă. În loc să mai bage în sperieți sătenii, așa cum avea obiceiul s-o facă înainte, Shrek se mulțumește acum să dea autografe pe furcile acestora. Cum de i-a pierit răgetul? Tânjind după zilele în care se simțea ca un căpcăun “adevărat”, Shrek e ademenit să semneze un pact cu șmecherul și alunecosul Rumpelstiltskin. E aruncat, astfel, într-o versiune alternativă și complet cu susul în jos a regatului Far Far Away, unde căpcăunii sunt vânați, Rumpelstiltskin este rege, iar Shrek și Fiona nu s-au întâlnit niciodată. Acum, stă în puterile lui Shrek să întoarcă lucrurile așa cum au fost, ca să-și salveze prietenii, să-și facă lumea înapoi, așa cum era, și să-și recâștige Unica sa Iubire.