Miles se aliază cu Gwen Stacy, este catapultat prin multi-vers și descoperă o întreagă echipă de Oameni Păianjen, de la Peter Parker și Miguel O'Hara la Spider-Woman și Spider-Punk. Dar și provocările le depășesc așteptările: acum se înfruntă cu un răufăcător mai puternic decât orice au întâlnit vreodată. Dincolo însă de asemănările și deosebirile cu ceilalți Oameni Păianjeni, Miles trebuie să-și redefinească rolul de erou urban și să-și găsească propria cale pentru a-și salva apropiații; deși este doar un adolescent, riscă să schimbe definitiv viața tuturor din multi-vers. O mască poate purta oricine, dar nu toți își pun viața în joc pentru binele celorlalți. Iar arhetipul eroului există în toate culturile - un motiv în plus să realizăm cât de asemănători suntem, de fapt, în ciuda diferențelor.

Bazat pe cea mai bine vândută carte omonimă, filmul „Minunea” transpune pe marile ecrane povestea emoţionantă a lui August Pullman, un copil diferit, dar cu o inimă uriașă. Pentru că s-a născut cu un chip diferit, a fost ferit de sistemul public de învățământ, însă acum Auggie se încăpățânează să intre în clasa a V-a la o școală publică, unde va deveni un fel de erou pentru colegi. În timp ce familia, noii colegi și întreaga comunitate se trăduiește să-l trateze cu înțelegere și compasiune, băiatul pornește într-o misiune extraordinară care îi va uni pe toți și le va demonstra cum o persoană nu se poate alinia normelor atunci când este născută să se remarce.

Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Filmul spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.

Filmul prezintă uluitoarea poveste a lui Trudy Ederle, prima femeie care a reușit să traverseze înot Canalul Mânecii. Datorită sprijinului surorii sale mai mari și al antrenorilor săi, a depășit dificultățile și animozitatea societății dominate de bărbați, a avansat în rândurile echipei olimpice de înot și a traversat cu succes cei 34 km dintre Franța și Anglia.

O tânără pe nume Bella Baxter este abordată de omul de știință neconvențional Dr. Godwin Baxter. Sub îndrumarea strălucitului om de știință, Bella pornește într-o călătorie către ea însăși, căutând mereu experiența de viață care a lipsit. Printre altele, îl întâlnește pe Duncan Wedderburn, un avocat care îi arată lumea dincolo de știință și pleacă cu ea într-o aventură sălbatică pe mai multe continente. Dar viața elevului lui Baxter, Max McCandless, se schimbă brusc când o întâlnește pe Bella și este literalmente smuls de ea din viața lui. Bella își descoperă treptat pasiunea pentru justiție socială și eliberare și este capabilă să se elibereze de propriile constrângeri, să lase în urmă prejudecățile și să trăiască din ce în ce mai mult.

Cartman's deeply disturbing dreams portend the end of the life he knows and loves. Meanwhile, the adults in South Park are wrestling with their own life decisions, as the advent of AI is turning their world upside down.

Not many people know that every house is secretly inhabited by little monsters! These furry creatures take care of a family’s house but cannot be seen. Finnick is a little monster, who doesn’t seem to care about his responsibility of making a home out of the house. But everything changes after a new family comes to his house. When Finn meets 13-year-old Christine, inexplicable events begin to happen in the city and life will never be the same again!

La prima vedere, domnul Clay este complet dedicat apiculturii. Dar când vecina lui își pierde toate economiile într-o înșelătorie telefonică și apoi își ia viața, albinele lui trebuie să treacă pe bancheta din spate. Pentru că acum singurul său obiectiv este răzbunarea. Chiar dacă trebuie să taie fiecare deget tuturor celor implicați, nu se va opri până nu va distruge întreaga organizație responsabilă de escrocherii. Cu toate acestea, în căutarea lui de răzbunare, el descoperă rapid că escrocii sunt mai puternici decât se bănuia inițial. Dar adversarii săi trebuie să învețe în curând că nu au de-a face cu un simplu apicultor, ci cu un fost agent special al unei organizații misterioase care poartă numele de „apicultori”...

France, 1963. Anne is a bright young student with a promising future ahead of her. But when she falls pregnant, she sees the opportunity to finish her studies and escape the constraints of her social background disappearing. With her final exams fast approaching and her belly growing, Anne resolves to act, even if she has to confront shame and pain, even if she must risk prison to do so.

Un grup de tineri prieteni care intră în posesia unei mâini îmbălsămate descoperă că o pot folosi pentru a invoca spirite. Noua lor distracție ia însă o turnură sinistră când unul dintre tineri merge prea departe și descătușează, fără să vrea, forțe supranaturale înspăimântătoare.

Bazat pe personajul extraordinar din centrul poveștii “Charlie și fabrica de ciocolată”, cea mai emblematică carte pentru copii a lui Roald Dahl și una dintre cele mai bine vândute cărți pentru copii din toate timpurile, „Wonka” spune povestea minunată prin care cel mai mare inventator, magician și producător de ciocolată a devenit îndrăgitul personaj Willy Wonka, așa cum îl cunoaștem astăzi

The commandant of Auschwitz, Rudolf Höss, and his wife Hedwig, strive to build a dream life for their family in a house and garden next to the camp.

Barbie și Ken petrec cel mai bine în lumea plină de culoare și aparent perfectă din Barbie Land. Cu toate acestea, când au șansa de a merge în lumea reală, descoperă în curând bucuriile și pericolele de a trăi printre oameni.

Diego, a Venezuelan urbanist, and Elena, a contemporary dancer from Barcelona, move to the United States with their approved visas to start a new life. Their intention is to boost their professional careers and start a family in 'the land of opportunities'. But upon entering New York airport's immigration area, they are taken to the secondary inspection room, where border officers will subject them to an unpleasant inspection process and a psychologically grueling interrogation.

La 40 de ani de la memorabilul său prim caz în Beverly Hills, polițistul din Detroit Axel Foley revine pentru a face ce știe mai bine: să rezolve cazuri și să iște haos.

Obelix falls for a new arrival in his home village in Gaul, but is heartbroken when her true love arrives to visit her. However, the lovers are kidnapped by Romans; Asterix and Obelix set out to rescue them on a dangerous journey that will involve gladiators, slavers and beauracracy - and a personal encounter with the Emperor himself, Julius Caesar...

The evolution of adult cinema through the most influential films in history, a journey that begins in the 1970s and ends nowadays. An in-depth analysis of the success of the most prestigious erotic films, their impact on industry and society, and their influence on cinema and contemporary culture.

„Kiel” a lucrat anterior pentru instituțiile guvernamentale poloneze în lupta împotriva terorismului. Dar acum este un mercenar care lucrează pentru o companie militară privată. Împreună cu fratele său, Piotr, acceptă un contract profitabil într-o țară condusă de un localnic. Deși sarcina pe care li se cere să o îndeplinească pare simplă la început, în curând devine evident că este vorba de fapt despre o armă experimentală periculoasă care transformă oamenii în mașini de ucis - iar diferitele părți implicate vor să pună mâna pe dispozitiv.

LAPD K-9 officer Jake Rosser has just witnessed the shocking murder of his dedicated partner by a mysterious assailant. As he investigates the shooter’s identity, he uncovers a vast conspiracy that has a choke-hold on the city in this thrilling journey through the tangled streets of Los Angeles and the corrupt bureaucracy of the LAPD.

Famed aesthetician Hope Goldman is about to take her career to the next level by launching her very own skin care line. However, she soon faces a new challenge when a rival opens a boutique directly across from her store. Suspecting that someone is trying to sabotage her, she embarks on a quest to unravel the mystery of who's trying to destroy her life.