În contextul în care existența omenirii pe Pământ este amenințată, un grup de exploratori se folosesc de o gaură de vierme nou descoperită pentru a depăși limitele spațiului și a cuceri imensele distanțe ale unei călătorii interstelare.

În urma unui teribil accident cu parapanta, Philippe, un artistocrat înstărit, e nevoit să angajeze un asistent personal și, surprinzător, îl alege pe Driss, un tânăr din suburbii, proaspăt ieșit din închisoare. Pe scurt, cea mai nepotrivită persoană pentru treabă. Lăsând la o parte lipsa lui de experiență, când vine vorba despre umor lucrurile se schimbă radical. Și astfel, toate barierele dispar, lăsând loc celor mai nebunești, ciudate și incredibil de amuzante aventuri, în care Philippe și Driss se antrenează constant, clădind o prietenie puternică, deși improbabilă. Pentru că pe cei doi tocmai ceea ce îi desparte îi transformă în Invincibilii, doi prieteni capabili să mute munții împreună, să-l facă pe Vivaldi să trăiască din nou alături de Pământ, Vânt și Foc, într-un cuvânt să creeze cu foarte mult umor un univers comun din două lumi aparent incompatibile.

Există două lumi: prima, cea în care trăim zi de zi, și cea de-a doua, deloc cunoscută, paralelă cu cea reală. Una este vis. Cealaltă este Matricea. Neo încearcă din răsputeri să afle adevărul despre acea lume despre care a auzit vorbindu-se doar în șoaptă, lume misterioasă și plină de necunoscut. Dar ce este Matricea? Neo crede că Morpheus, o persoană pe care o cunoaşte doar din povești, un tip pe care nu-l prinzi niciodată, considerat în acelaşi timp cel mai periculos bărbat în viață, poate să-i dea acest răspuns. Dar adevărul pe care Neo îl află este mult peste așteptări. Iar viața lui nu va mai fi la fel.

Deși în familia sa muzica e interzisă de generații, tânărul Miguel visează să devină un adevărat cântăreț, la fel ca idolul său Ernesto de la Cruz. Încercând cu disperare să-și dovedească talentul, Miguel se trezește prins în uluitorul și coloratul Ținut al Morților. Acolo, îl întâlnește pe fermecătorul pezevenchi Hector. Împreună, cei doi noi prieteni pornesc într-o călătorie extraordinară pentru a dezlega misterul ascuns de generații în familia lui Miguel.

Este o celebrare a legendarei trupe Queen, a muzicii lor și a liderului extraordinar al formației, Freddie Mercury, care a sfidat stereotipurile și a distrus convențiile, devenind unul dintre cei mai iubiți artiști de pe planetă. Filmul urmărește ascensiunea meteorică a trupei prin melodiile lor iconice și sunetul revoluționar, apropierea de colaps a formației pe măsură ce stilul de viață al lui Mercury scapă de sub control, dar și reuniunea lor triumfătoare în ajunul concertului „Live Aid”, unde Mercury, care se confruntă cu o boală amenințătoare, conduce trupa într-una dintre cele mai puternice performanțe din istoria muzicii rock.

Studiourile Marvel lansează o echipă nouă, Gardienii galaxiei! Aceasta lărgește universul Marvel până în adâncurile cosmosului, unde aventurierul Peter Quill se trezește ținta unei periculoase urmăriri după ce fură un glob cu puteri misterioase. Încercarea de a dejuca planurile lui Ronan, un villain ce amenință soarta întregului univers, îl face pe Peter să formeze o echipă cu invincibilul Drax Distrugătorul, cu mortala Gamora, cu Groot, un umanoid cu formă de copac, și cu ratonul Rocket. Dar când Peter descoperă adevărata putere a globului și posibila amenințare pe care acesta o reprezintă la adresa galaxiei este clar că urmează o luptă pe viață și pe moarte pentru a salva lumea așa cum o știm.

Filmul 12 ani de sclavie este inspirat din povestea adevărată a unui bărbat care luptă pentru supraviețuire și libertate, într-o perioadă în care culoarea pielii stabilește valoarea umană. Înainte de izbucnirea Războiului Civil din Statele Unite, Solomon Northup, un negru care pune preț pe libertate, este răpit și vândut ca sclav. Trecând prin momente de o cruzime insuportabilă, dar și prin clipe neașteptate de blândețe, pentru Solomon neprețuite rămân viața și demnitatea sa. În cei 12 ani de sclavie, definitorie pentru destinul său va fi doar întâlnirea cu un aboliționist canadian, interpretat de Brad Pitt.

Marvel îi aduce încă o dată pe marile ecrane pe supereroii din benzile desenate, dar nu oricum; toți în aceeași producție. Iron Man, Hulk, Captain America, Thor, Hawkeye și Black Widow formează “echipa de șoc”, după ce sunt convinși de Nick Fury (Samuel L. Jackson) și de Agentul Culson să își unească forțele în lupta cu periculosul și puternicul lor dușman, Loki, care tocmai câștigase accesul la Cubul Cosmic, cu puterile sale nelimitate. Însă, ca în orice familie, și între Răzbunători apar mici conflicte de personalitate. Vor reuși ei să renunțe la orgoliul personal pentru a salva viitorul omenirii?

Chris și iubita sa, Rose, au ajuns în relația lor la etapa în care acesta urmează să cunoască părinții fetei, pe Missy și Dean. La început, Chris crede că amabilitatea exagerată a părinților fetei este doar emoție provocată de eforturile acestora de a se obișnui cu idea că aceasta e într-o relație interrasială, dar, pe măsură ce trece timpul, o serie de descoperiri bizare și din ce în ce mai tulburătoare îi dezvăluie un adevăr atât de cumplit cum nu și-ar fi putut imagina vreodată.

Supranumit „Mercenarul cu gură mare”, Deadpool obține, în urma unui experiment militar care dorea să redea abilitatea de regenerare rapidă a lui Wolverine, puteri incredibile (invulnerabilitatea la puteri telepatice și telekinezice, rezistența la droguri și toxine, dar și prelungirea vieții grație puterilor de refacere ale organismului său). Acestea vin, însă, și cu unele inconveniente: instabilitatea psihică și un fizic desfigurat.

Acesta e Baby, un şofer cu figură inocentă, care conduce maşina cu care trebuie să scape infractorii după comiterea jafurilor. El are un fler teribil şi se ajută înfigându-şi bine căştile în urechi, ca să audă mai bine muzica lui favorită. Şi asta pentru că şi-a acordat rutele de fugă după ritmul si lungimea pieselor muzicale de pe iPod, care-i răsună în căşti dirijându-l la secundă cum să ia curbele, când să schimbe vitezele şi când să execute manevrele de evitare, care-i bagă în sperieţi pe pasagerii săi.

O poveste într-o poveste: Susan primește un manuscris de la fostul soț, pe care l-a părăsit în urmă cu 20 de ani, acesta cerându-i opinia. Manuscrisul „Animale de noapte” urmărește un bărbat, plecat în vacanță cu familia, sfârșind tragic. Povestea continuă cu Susan, trezindu-se cu amintiri din primul mariaj și confruntându-se cu un adevăr întunecat despre ea.

Prăpădul stârnit de Ultron pe Terra face guvernele lumii să se întrebe dacă există vreo șansă să îi țină în frâu pe supereroi. O lege mondială îi obligă pe aceștia să se deconspire autorităților. Dacă Tony Stark susține legea, Căpitanul America crede că aceasta limitează libertățile individuale. Alți supereroi se aliază pozițiilor celor doi Răzbunători, iar curând se va ajunge la un război civil al supereroilor. Cine va învinge și cu ce preț?

În timpul unei călătorii obișnuite prin spațiu, către o nouă planetă, doi pasageri, aflați într-o stare indusă de somn, se trezesc cu 90 de ani mai devreme decât trebuia, atunci când nava lor se defectează. Acum, Jim și Aurora își dau seama că vor trebui să trăiască tot restul vieții la bordul navei, care, ce e drept, le asigură condițiile cele mai bune de trai. Ei încep să se simtă atrași unul de celălalt și apoi să se îndrăgostească... până când descoperă că nava se află în mare pericol. Viețile a 5.000 de pasageri adormiți se află în mâinile lor. Numai Jim și Aurora îi vor putea salva.

Ce se întâmplă când un experiment psihologic cu studenți merge foarte prost? În acest thriller psihologic intens, bazat pe o poveste adevărată, Billy Crudup îl interpretează pe profesorul dr. Philip Zimbardo, de la universitatea Stanford, care, în 1971, împarte 24 de studenți în prizonieri și gardieni, într-o închisoare simulată, ca să examineze sursa comportamentului abuziv în sistemul penitenciar. Rezultatele au șocat lumea deoarece participanții au trecut de la a fi studenți din clasa mijlocie la sadici beți de putere și victime supuse în doar câteva zile.

O scriitoare surdă care s-a retras în pădure pentru a duce o viață solitară trebuie să lupte pentru viața ei când un criminal mascat îi apare la fereastră.

Salvamarul devotat Mitch Buchannon, intră în conflict cu un nou recrut impertinent, pe măsură ce dezvăluie un plan criminal care amenință viitorul golfului.

În viitorul apropiat, maiorul Mira Killian este prima de acest fel: un om salvat dintr-un accident teribil, care este îmbunătățit cibernetic pentru a deveni un soldat perfect devotat opririi celor mai periculoși criminali din lume.

Deși înmormântată într-o criptă adâncă sub deșertul neiertător, o regină străveche, al cărei destin a fost luat pe nedrept de la ea, se trezește în ziua noastră, aducând cu ea răutatea ei crescută de-a lungul mileniilor, și terori care sfidează înțelegerea umană.

La nașterea lui Jupiter Jones (Mila Kunis), semnele au arătat că destinul ei va fi unul măreț. Acum adultă, Jupiter visează la stele, dar este adusă la realitate de slujba ei de femeie de serviciu. Numai când Caine (Channing Tatum), un fost soldat modificat genetic, ajunge pe Pământ pentru a o găsi, Jupiter începe să întrevadă destinul ce i s-a hărăzit: semnătura ei genetică o face următoarea pe lista unei extraordinare moșteniri în stare să readucă echilibrul în cosmos.