În urma dispariției fiicei sale în vârstă de 16 ani, David Kim încearcă să găsească indicii în laptopul acesteia, verificându-i istoricul activităților online. Curând, însă, acesta descoperă că fiica sa nu era deloc perfectă cum părea.
Investigatorii de activități paranormale Ed și Lorraine Warren lucrează la ajutarea unei familii terorizate de o prezență întunecată la casa lor de la fermă. Forțați să confrunte o entitate puternică, Familia Warren este prinsă în cel mai înfricoșător caz al vieții lor.
Lorraine și Ed Warren călătoresc în nordul Londrei pentru a ajuta o mamă singură care își creşte cei patru copii, singuri, într-o casă bântuită de spirite malefice.
După decesul subit al lui Ellen, capul familiei Graham, fiica ei începe să descopere o serie de secrete întunecate ale bătrânei care acum afectează armonia întregului cămin. Cu cât află mai multe, cu atât se văd cu toţii mai prinşi fără scăpare în sinistrul destin moştenit. Cu o intuiţie autentică, regizorul şi scenaristul Ari Aster transpune pe marile ecrane viziunea de coşmar a decimării unei familii după o tragedie care conduce filmul horror către noi graniţe.
Un frizer sentimental ajută o femeie să-și reia viața după ce un accident la salonul ei de coafură o face să realizeze că nu trăiește viața la maxim.
Tom Hardy joacă rolul lui Eddie Brock, un jurnalist care investighează cercetările unui sinistru om de știință, care face experiențe pe o stranie materie neagră extraterestră. Brock ajunge în contact cu aceasta. Materia îi infestează corpul și îi schimbă personalitatea, dându-i în schimb super-puteri.
O aventură animată pentru toate vârstele, Smallfoot întoarce legenda „Bigfoot” cu susul în jos atunci când un tânăr yeti descoperă ceva ce credea că nu există: un om. Deși nu a întâlnit niciodată unul, strălucitul Migo este hotărât să le arate semenilor săi existența dificil de sesizat a omului. Întreaga acțiune eroică îi asigură o anumită faimă în cadrul tribului, chiar și o șansă cu fata visurilor sale. Dar misiunea extravagantă nu merge așa cum a fost planificată: descoperirea trimite comunitatea simplă de yeti într-o alertă și confuzie totală, devenind înspăimântată de creaturile care roiesc dincolo de satul lor înzăpezit. Va fi nevoie de o prietenie inteligentă și dificilă care să restabilească ordinea și să aducă pace între cele două lumi aparent ireconciliabile. Smallfoot este o poveste exuberantă despre prietenie, curaj și bucuria de a descoperi.
1956 - Franța. Un preot este ucis. Răul se răspândește. Continuarea blockbusterului mondial o urmărește pe sora Irene, care se întâlnește din nou față în față cu Valak, călugărița demon. Taissa Farmiga revine ca sora Irene, alături de Jonas Bloquet, Storm Reid, Anna Popplewell și Bonnie Aarons, înconjurate de o distribuție de ansamblu de talente internaționale. Regizat de Michael Chaves după un scenariu de Ian Goldberg, Richard Naing și Akela Cooper, filmul se bazează pe o poveste de Cooper, cu personaje create de James Wan și Gary Dauberman.
Peppermint este povestea de răzbunare a unei tinere mame care nu mai are nimic de pierdut, iar acum are de gând să-și recupereze viața furată de la criminalii care i-au ucis familia.
La mai mulți ani după moartea tragică a fetiței lor, un creator de păpuși și soția lui primesc în casa lor o măicuță și mai multe fetițe venite de la un orfelinat desființat. Cu toții devin curând țintele lui Annabelle, păpușa posedată confecționată cândva de bărbat.
Deși au trecut patru decenii de când un bărbat mascat a încercat să o omoare într-o înfricoșătoare noapte de Halloween, pe Laurie Strode au neliniștit-o mereu ultimele nopți ale lunii octombrie. Însă presimțirile ei se dovedesc a fi perfect întemeiate, deoarece coșmarul este pe cale să reînceapă odată cu confruntarea finală dintre Laurie și Michael Myers, care a fost pe urmele ei în tot acest timp, studiindu-i orice mișcare și așteptând momentul potrivit pentru a-și duce în sfârșit la îndeplinire planul machiavelic. Numai că de data aceasta Laurie nu mai e singură, iar fiica ei, Karen, va face tot posibilul să își salveze mama.
Hotărâți să o împiedice pe Annabelle să mai provoace teroare vreodată, demonologiştii Ed și Lorraine Warren se grăbesc să o aducă în camera sigilată de artefacte supranaturale din propria lor casă și să o închidă într-o cutie sfințită. Însă într-o noapte nefastă, păpușa trezește celelalte spirite malefice din încăpere care încep să o bântuie pe fiica de 10 ani a soților Warren și pe prietenele acesteia.
Submarinul unei echipe de cercetatori este atacat de o creatură marină uriaşă, despre care se ştia că dispăruse, iar acum a rămas avariată pe fundul Pacificului, fără posibilitate de ieşire pentru echipaj. Cu puţin timp la dispoziţie, Jonas Taylor - scafandru profesionist expert în salvări - este recrutat pentru a conduce misiunea de salvare a cercetătorilor şi a întregului ocean de ameninţarea imparabilă a unui rechin gigant preistoric, cunoscut sub numele de Megalodon. Ceea ce nimeni nu îşi putea imagina este faptul că Taylor a mai întâlnit monstrul în urmă cu câţiva ani, în timpul unei expediţii în adâncul oceanului. Acum, împreună cu Suyin, acesta trebuie să îşi înfrunte frica şi să-şi rişte viaţa pentru a salva situaţia, chiar cu riscul de a se lovi din nou de cel mai mare prădător din toate timpurile.
O echipă de paramilitari de elită trebuie să transporte în siguranță un deținut străin extrem de important pe o distanță de 22 de mile, de la ambasada Americii până la punctul de extracție din sudul Asiei. Suspectul deține informații de risc major pentru siguranța mondială care ar putea declanșa atacuri teroriste catastrofale în toată lumea. Echipa de intervenție, supranumită „Overwatch”, are o misiune contra cronometru pe un teritoriu inamic ostil și necunoscut. Aceasta rezistă cu greu în fața atacurilor sistematice venite din partea autorităților locale și cartelurilor mafiote, pornite să pună mâinile pe prizonier.
The First Purge explorează felul în care guvernul decide să legalizeze toate delictele timp de o noapte pe an, și masacrul care rezultă din "First Purge". În spatele fiecărei tradiții se află o revoluție. Următoarea Zi a Independenței va fi martora apariției evenimentului anual al celor 12 ore de anarhie ale țării. Bine ați venit în mișcarea care a început ca un simplu experiment: The First Purge. Pentru a împinge rata criminalității sub un procent pentru restul anului, New Founding Fathers of America (NFFA) testează o teorie sociologică care permite eliberarea agresivității timp de o singură noapte într-o comunitate izolată. Dar când violența asupritorilor se întâlnește cu furia celor marginalizați, contaminarea va exploda de la granițele orașului experiment și se va răspândi peste națiune.
Înainte de Trăind printre demoni a fost Annabelle. V-a îngrozit de-a dreptul în "Trăind printre demoni", însă abia acum începe totul pentru Annabelle. Capabilă de cele mai crunte acte de cruzime, păpușa Annabelle este închisă într-un muzeu ocult din Connecticut, unde primește doar vizita preotului, care o binecuvantează de două ori pe lună.
Legenda hispanică prinde viață în acest film terifiant. La Llorona este femeia care plânge și cei care îi aud plânsul mortal din noapte sunt blestemați. Ea se ascunde în umbră și îi urmărește pe copii, fiind disperată să-i înlocuiască pe ai ei. În Los Angeles, în anii 1970, La Llorona bântuie nopțile și pe copii. Ignorând avertismentul înfiorător al unei mame tulburate, care e suspectată că și-a pus copilul în pericol, o asistentă socială și copiii ei sunt târâți într-o lume supranaturală înspăimântătoare. Singura lor speranță de supraviețuire ar putea fi un preot deziluzionat și misticismul pe care îl practică pentru a ține departe maleficul, la limitele întâlnirii dintre frică și credință.
Din cele mai îndepărtate colțuri ale universului până în pădurile din sudul Georgiei, vânătoarea se întoarce în noua serie Predatorul, o reinvenție explozivă sub marca Shane Black. Acum, cei mai periculoși vânători din univers sunt mai puternici și mai letali ca niciodată. Doar o echipă fără căpătâi de foști soldați și un profesor specializat în biologia evoluționistă pot preveni sfârșitul rasei umane.
O şedinţă şocantă de exorcism scapă de sub control, curmând viaţa unei adolescente. La câteva luni de la eveniment, fosta poliţistă, Megan Reed încearcă să revină la o viaţă normală, după ce asistase la moartea partenerului său, fără să poată interveni şi după ce ajunsese să consume droguri şi alcool pentru a-şi învinge durerea. Megan lucrează acum la morga unui spital din Boston, unde a reuşit să se dezbare de vicii, găsindu-şi o oarecare linişte în acest loc al morţii şi singurătăţii. Dar într-o noapte, după ce primeşte un cadavru complet desfigurat, lucrurile încep să se schimbe. Închisă în subsolul clădirii unde funcţiona morga, împreună cu acest cadavru mutilat, Megan începe să aibă halucinaţii înfiorătoare. Întrebându-se dacă mai e în toate minţile, ea se teme că acest cadavru este posedat de o forţă demonică, fiind gata să revină la viaţă pentru a ucide.
Câteva fete își caută cu înfrigurare prietena dispărută și ajung să invoce entitatea care pare să o fi răpit: legenda malefică a internetului, Slender Man.