După mai mult de 30 de ani în armată ca unul din cei mai buni aviatori, Pete Mitchell se întoarce acolo unde a început, dar cu misiunea de a-și pune în slujba celor nou recrutați abilitățile sale extraordinare de pilot de teste, chiar dacă asta înseamnă să nu avanseze în rang, așa cum ar fi meritat.

În vreme ce Răzbunătorii și aliații lor au continuat să protejeze lumea de amenințări prea mari pentru a fi gestionate de un erou, un nou pericol iese la iveală din umbrele cosmice: Thanos. Un despot de talie intergalactică, țelul lui este să adune toate cele șase pietre ale infinitului, artefacte de o putere de neimaginat, și să le folosească pentru a aplica voința lui ciudată asupra întregii realități. Tot pentru ceea ce au luptat Răzbunătorii până acum a dus la acest moment - soarta Pământului și însuși existența nu au fost niciodată mai incerte.

Cu o viziune amplă și complexă, Phillips explorează traiectoria lui Arthur Fleck, un individ ignorat de societate, cu o personalitate imprevizibilă și fascinantă, care nu poate fi inclus în niciun stereotip. Ce se obține este un studiu de personaj disprețuit de societate care devine nu doar un sumbru caz social; ci și o poveste moralizatoare. Robert de Niro apare în rolul unei gazde de talk-show care îl face pe Joker să își piardă mințile.

Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Filmul spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.

Scenaristul și regizorul Taika Waititi își aduce stilul unic de umor și patosul în cel mai nou film al său, o satiră a celui de-al Doilea Război Mondial care urmărește un băiat neamț singuratic pe care îl cheamă Jojo și a cărui viziune asupra lumii este dată peste cap atunci când descoperă că mama lui ascunde în pod o tânără evreică. Ajutat doar de prietenul lui imaginar cam idiot, Adolf Hitler, Jojo trebuie să se confrunte cu naționalismul lui orb.

În timpul unei misiuni pe planeta Marte cu echipaj uman, astronautul Mark Watney este considerat mort, victimă a unei furtuni puternice. Însă Watney supraviețuiește urgiei și descoperă că a fost lăsat singur pe ostila planetă. Cu provizii insuficiente, este nevoit să-și folosească la maxim ingeniozitatea, inteligența și forța interioară pentru a rămâne în viață și a găsi o cale prin care mesajul său de ajutor să ajungă pe Pământ. La cel puțin 56 de milioane de kilometri distanță, NASA și echipa internațională de oameni de știință caută neîncetat soluția prin care să îl aducă pe „marțian” acasă, în vreme ce colegii săi de echipă pun și ei la cale o misiune îndrăzneață, dacă nu imposibilă, de salvare. Pe măsură ce aceste povești, mostre incredibile de curaj, se desfășoară, voci din lumea întreagă se unesc pentru a încuraja revenirea acasă, în siguranță, a lui Watney.

Chris și iubita sa, Rose, au ajuns în relația lor la etapa în care acesta urmează să cunoască părinții fetei, pe Missy și Dean. La început, Chris crede că amabilitatea exagerată a părinților fetei este doar emoție provocată de eforturile acestora de a se obișnui cu idea că aceasta e într-o relație interrasială, dar, pe măsură ce trece timpul, o serie de descoperiri bizare și din ce în ce mai tulburătoare îi dezvăluie un adevăr atât de cumplit cum nu și-ar fi putut imagina vreodată.

Recently fired and desperate for work, a troubled young man named Mike agrees to take a position as a night security guard at an abandoned theme restaurant: Freddy Fazbear's Pizzeria. But he soon discovers that nothing at Freddy's is what it seems.

Prăpădul stârnit de Ultron pe Terra face guvernele lumii să se întrebe dacă există vreo șansă să îi țină în frâu pe supereroi. O lege mondială îi obligă pe aceștia să se deconspire autorităților. Dacă Tony Stark susține legea, Căpitanul America crede că aceasta limitează libertățile individuale. Alți supereroi se aliază pozițiilor celor doi Răzbunători, iar curând se va ajunge la un război civil al supereroilor. Cine va învinge și cu ce preț?

Când strălucitul, dar egocentricul neurochirurg Stephen Strange își pierde abilitatea de a opera în urma unui accident, un viitor sumbru pare să-i fie destinat. Dar o întâlnire providențială cu Cea Antică, vrăjitoarea supremă retrasă în sihăstrie pe culmile din Himalaia, i-ar putea deschide lui Strange calea către secretele magiei. Numai că Cea Antică, deranjată de egoismul lui Strange, se va lăsa cu greu convinsă să-l transforme în învățăcelul său. Va reuși doctorul să devină Vrăjitorul Suprem, gata să apere Pământul de forțele magice din Univers?

O familie cu doi copii duce o existență izolată, în liniște deplină, de teama că o amenințare nevăzută care atacă la cel mai mic sunet îi va nimici. Suntem în anul 2020, într-un decor postapocaliptic. Terra a fost invadată de extratereştri orbi, dar cu un auz extraordinar. Un singur zgomot şi vei fi sfârtecat. În aceste condiţii, tatăl, mama, fiica şi fiul încearcă să supravieţuiască la ferma familiei, o provocare mai complicată decât te-ai fi aşteptat, mai ales că mama este însărcinată şi sorocul îi vine curând.

În Omul păianjen: Departe de casă, Tom Holland revine în rolul super-eroului prietenos din vecini, care - - după evenimentele din Avengers: Endgame - trebuie să intervină pentru a se opune noilor ameninţări puse în faţa lumii noastre, care s-a schimbat pentru totdeauna. Filmul extinde universul Spider-Man, scoţându-l pe Peter Parker din zona de confort a casei sale din Queens, New York, pentru a-l trimite în Europa, în ceea ce se presupunea că va fi o vacanţă şcolară - dar care se transformă în cea mai mare provocare şi aventură epică de până acum.

Misterioasa Natasha Romanoff, maestră în spionaj și tehnici de infiltrare, expertă în arte marțiale, cu o agilitate excepțională, devine supereroina Văduva Neagră și este nevoită să se confrunte cu forțe la care nu se gândise până acum. Acțiunea are loc după evenimentele din Captain America: Civil War, atunci când Natasha e forțată să își infrunte trecutul.

Înarmat cu un singur cuvânt - Tenet - și luptând pentru supraviețuirea întregii lumi, Protagonistul călătorește prin lumea spionajului internațional, într-o misiune care se va desfășura în ceva ce este dincolo de timpul real. Nu e vorba de călătorii în timp, ci de inversiune.

În viitorul apropiat, oamenii singuri sunt căutați și forțați să-și găsească parteneri în 45 de zile sau sunt transformați în animale și alungați în sălbăticie.

Relația unui cuplu e pusă la grea încercare când în casă le sosesc oaspeți neinvitați, care le vor da peste cap existența liniștită. Un emoționator psihologic tulburător despre iubire, devotament și sacrificiu, scris și regizat de Darren Aronofsky (Lebăda neagră, Requiem pentru un vis), în care îi putem vedea pe Jennifer Lawrence, Javier Bardem, Ed Harris și Michelle Pfeiffer.

"Eternii" urmărește un grup de eroi nemuritori care au protejat Pământul de la începutul timpului. Când creaturi monstruoase numite Devianți, considerate dispărute de secole, reapar în mod misterios, Eternii sunt nevoiți sa se reunească pentru a apăra omenirea din nou.

Dacă ai o problemă şi n-ai la cine să apelezi, te va ajuta Robert McCall - el este The Equalizer. McCall îi salvează pe cei agresaţi, exploataţi şi oprimaţi, pedepsindu-i pe cei vinovaţi, fără drept de apel. Dar atunci când cei din trecutul întunecat al lui McCall îi atacă pe cei apropiaţi lui, el va avea nevoie de toate abilităţile de care se poate prevala pentru a învinge. De data aceasta el se va afla faţă în faţă cu asasini profesionişti, care nu se vor da în lături de la nimic pentru a-l distruge. Denzel Washington reia unul dintre rolurile sale originale, abordând pentru prima dată în cariera sa o serie de filme cu acelaşi erou.

Ingrid becomes obsessed with a social network star named Taylor Sloane who seemingly has a perfect life. But when Ingrid decides to drop everything and move west to be Taylor's friend, her behaviour turns unsettling and dangerous.

Alimentat de încrederea sa restaurată în umanitate și inspirat de actul altruist al lui Superman, Bruce Wayne și Diana Prince alcătuiesc o echipă de metaumani formată din Barry Allen, Arthur Curry și Victor Stone pentru a face față amenințării catastrofale a Lupului de stepă și a Parademonilor care sunt în căutarea a trei cutii materne pe Pământ.