Inspirat de romanul lui Mario Puzo, filmul este povestea grandioasă a lui Don Vito Corleone, un mafiot din Sicilia, ajuns cap al unei importante rețele mafiote în America. Filmul prezintă o viziune extrem de realistă a acestei lumi mai puțin accesibile unde cuvântul dat și promisiunile făcute au o valoare capitală, iar onoarea este la mare preț. Din păcate pentru el, în momentul in care viața îi este pusă în pericol, copii săi nu mai pot să stea departe de pericole, fiind antrenați și ei în acest joc extrem de riscant al luptelor între clanurile mafiote din America. Respect, crimă, bani și, mai presus de toate, putere: acestea sunt cuvintele care definesc cel mai bine acest film și acțiunea sa care a făcut lumea filmului să vuiască.
Lista lui Schindler, o capodoperă cinematografică, câștigătoare a 7 premii Oscar, inclusiv pentru cel mai bun film și cel mai bun regizor, a cucerit atât criticii de artă cât și publicul. Filmul prezintă o poveste adevărată a enigmaticului Oskar Schindler, membru al Partidului Nazist, un afemeiat și un profitor, dar care reușește să salveze viețile a mai bine de 1.100 de evrei în timpul Holocastului. Filmul este o mărturie emoționantă despre ororile războiului și despre alterarea caracterelor umane în timp de război. Războiul este placa turnantă în jurul căreia se desfășoară acțiunea și intriga filmului, reprezentând o cale de mântuire pentru unii și condamnare pentru alții.
Un om cu un coeficient de inteligență scăzut a realizat lucruri mari în viața lui și a fost prezent în timpul unor evenimente istorice semnificative, în fiecare caz, depășind cu mult ceea ce cineva și-a imaginat că el ar putea face. Cu toate acestea, în ciuda tuturor lucrurilor pe care le-a atins, singura lui iubire adevărată îi scapă. „Forrest Gump” este povestea unui om care s-a ridicat deasupra provocărilor sale, și care a demonstrat că determinarea, curajul și dragostea sunt mai importante decât capacitatea.
Un insomniac gata să cedeze și un vânzător de săpun fără scrupule își canalizează agresiunea masculină într-o formă de terapie nouă și șocantă. Ideea lor se prinde și „cluburi de luptă” se formează în fiecare oraș, până când apare un excentric și pornește o spirală ieșită de sub control către uitare.
În timp ce trupele Statelor Unite asaltează plajele Normandiei, trei frați sunt căzuți morți pe câmpul de luptă, cel de-al patrulea fiind prins în spatele linilor inamice. Căpitanul John Miller și șapte oameni sunt însărcinați cu penetrarea teritoriului deținut de germani și aducerea băiatului acasă.
Acțiunea are loc în sudul Statelor Unite, cu doi ani înainte de Războiul Civil. Django este un sclav al cărui trecut plin de violență îl aduce în serviciul lui King Schultz, un vânător de recompense aflat pe urmele a doi ucigași, frații Brittle. Django este singurul care poate să-l ajute să ajungă la ei. În schimb, Schultz îi promite să-l elibereze. Când misiunea lor se încheie cu succes și Django este eliberat, el decide să rămână alături de Schultz și continuă să-i vâneze împreună pe cei mai căutați criminali. Însă scopul final al lui Django este găsirea și eliberarea Boomhildei, soția de care fusese despărțit cu mult timp în urmă.
Este anul 2700, iar Pământul este acoperit de gunoaie, ca urmare a secolelor de consumerism nesăbuit. Oamenii au plecat de pe Terra lăsând în urmă o armată de mici roboți a căror sarcină este să facă planeta iarăși locuibilă. În urma unei erori de programare, singurul robot activ este micul Wall-E. El se îndrăgostește de Eve, un robot trimis de oameni pentru a vedea cum evoluează operațiunile pe Terra. Wall-E are un singur vis, să-și afle un cămin în Univers. Se va transforma el în realitate?
Filmul spune povestea unui concierge (gestionar) legendar de la un hotel european renumit între războaie și prietenia sa cu un tânăr angajat care devine protectorul său de încredere. Povestea implică furtul și recuperarea unei picturi renascentiste neprețuite, lupta pentru o avere enormă a familiei și răsturnările lente și apoi bruști care au transformat Europa în prima jumătate a secolului al 20-lea.
Un jucător la bursă din New York refuză să coopereze într-un caz major de fraudă în care e implicată corupția de pe Wall Street, lumea corporatistă bancară și infiltrarea mafiei. Bazat pe autobiografia lui Jordan Belfort.
Hărțuit de constructorii care-i înconjoară casa cu zgârie-nori, Carl, un septuagenar, își ia zborul cu tot cu casă, susținut în aer de o mulțime de baloane multicolore. Planul bătrânului, care vrea să-și țină și o promisiune făcută soției lui decedate, aceea de a explora lumea întreagă, are o singură hibă: în momentul "decolării", pe prispa casei lui se află și un entuziast puști de opt ani.
Nu există țară pentru bătrâni este un emoționator pasionant, realizat de Joel și Ethan Coen, după un roman al celebrului scriitor american distins cu premiul Pulitzer, Cormac Mccarthy. Acțiunea se petrece în vremurile noastre, când traficanții de droguri își fac de cap, iar orășelele au devenit poligoane de tragere în aer liber.
Intr-un viitor cibernetic al lumii, bazat pe tehnologie avansată și inteligență artificială, omul a descoperit tehnologia creării de clone umane, folosite pentru coloniile din spațiu, dar cu durata de viață limitată. În Los Angeles-ul anului 2019, Deckard este un Vânător de Recompense, un polițist specializat în descoperirea Replicanților. Deși voia să se retragă, Deckard este obligat să revină când cinci clone evadează dintr-o colonie extraterestră și ajung pe Pământ.
Marvel îi aduce încă o dată pe marile ecrane pe supereroii din benzile desenate, dar nu oricum; toți în aceeași producție. Iron Man, Hulk, Captain America, Thor, Hawkeye și Black Widow formează “echipa de șoc”, după ce sunt convinși de Nick Fury (Samuel L. Jackson) și de Agentul Culson să își unească forțele în lupta cu periculosul și puternicul lor dușman, Loki, care tocmai câștigase accesul la Cubul Cosmic, cu puterile sale nelimitate. Însă, ca în orice familie, și între Răzbunători apar mici conflicte de personalitate. Vor reuși ei să renunțe la orgoliul personal pentru a salva viitorul omenirii?
200 de ani în viitor, Jake, un veteran de război paralizat, este adus împreună cu alți pământeni pe planeta Pandora. Aceasta este locuită de o rasă umanoidă, Na'vi, o veche civilizație deloc încântată de oaspeți. Jake și semenii săi trebuie să lupte pentru a-și găsi locul pe luxurianta Pandora și între timp tânărul se îndrăgostește de Neytiri, o localnică.
Jyn Erso, o mercenară a Rebeliunii, este pe punctul de a primi cea mai mare provocare din viața ei, când Mon Mothma o va trimite să fure planurile din Death Star. Cu ajutorul Rebelilor, un maestru spadasin și forțele non-aliate, Jyn va realiza că a intrat în ceva mult mai greu decât credea la începutul misiunii. Filmul ne va arăta o nouă parte a francizei Războiul Stelelor în același univers, dar văzut din altă perspectivă decât cea cu care ne-am obișnuit până acum.
Chris este trimis în Irak cu unica misiune de a-și proteja camarazii pe câmpul de luptă. Acuratețea țintei sale a salvat multe vieți, motiv pentru care colegii de arme l-au supranumit „Legenda”. Însă povestea lui a ajuns dincolo de liniile inamicilor, care au pus preț pe capul său și l-au transformat în țintă râvnită pentru insurgenți. Cu toate dramele războilui, Chris se mai lovește și de datoria de a fi soț și tată model pentru familia care îl așteaptă acasă. În ciuda pericolului și a dorului de casă, militarul duce la bun sfârșit patru misiuni de război, în care nu-și lasă în urmă niciun camarad. Totuși, odată ajuns lângă soție și copii, își dă seama că traumele de pe câmpul de luptă nu îi vor da pace niciodată.
Acțiunea din sequel are loc la 35 de ani de la evenimentele din episodul VI al francizei. O nouă aventură intergalactică și o nouă răfuială între Imperiu și forțele Rezistenței, conduse de Poe Dameron (Oscar Isaac), va avea loc. Kylo Ren, personajul negativ interpretat de Adam Driver, face promisiunea de a termina ce a început Darth Vader. De partea cealaltă a baricadei sunt Rey (Daisy Ridley) și Finn (John Boyega), care vor găsi un țel după întâlnirea cu Han Solo (Harrison Ford). „Trezirea Forței" din titlul filmului e un comentariu direct la evoluția celor doi protagoniști. Roboțelul BB-8, Chewbacca și prințesa Leia, interpretată de aceeași Carrie Fisher, își au propriul rol în evoluția evenimentelor.
După ce băieții lor în vârstă de 11 ani se bat pe terenul de joacă al școli, iar Zachary îi scoate rivalului doi dinți cu un băț, soții Penelope și Michael Longstreet pe de-o parte și soții Nancy și Alan Cowan pe de altă parte decid să se întâlnească în apartamentul modest al primilor pentru a discuta cordial despre acest incident. Penelope este o activistă politică care scrie o carte despre Darfur, iar Michael este vânzător, făcând parte din clasa de mijloc a societății și locuind în Brooklyn, în vreme ce Alan este un avocat de succes, care vorbește fără încetare la telefonul mobil, iar Nancy se ocupă de administrarea averii familiei, locuind în luxosul cartier Manhattan.
Au trecut 22 de ani de la evenimentele din Parcul Jurassic, iar parcul de distracţii imaginat de vizionarul John Hammond este acum perfect funcţional. Milioane de turişti au venit anual pe Isla Nublar, plătind preţuri piperate pentru a vedea cu ochii lor dinozaurii readuşi la viaţă de tehnologii revoluţionare, dar în ultima vreme numărul vizitatorilor a scăzut. Pentru a creşte vânzările, Corporaţia Patel comandă realizarea unui nou dinozaur. Comportamentul acestuia îi va uimi pe angajaţii parcului, iar natura va profita curând de ocazie pentru a arăta din nou că nu poate fi controlată de către om...
An adaptation of Angela Carter's fairy tales. Young Rosaleen dreams of a village in the dark woods, where Granny tells her cautionary tales in which innocent maidens are tempted by wolves who are hairy on the inside. As Rosaleen grows into womanhood, will the wolves come for her too?