Filmul 12 ani de sclavie este inspirat din povestea adevărată a unui bărbat care luptă pentru supraviețuire și libertate, într-o perioadă în care culoarea pielii stabilește valoarea umană. Înainte de izbucnirea Războiului Civil din Statele Unite, Solomon Northup, un negru care pune preț pe libertate, este răpit și vândut ca sclav. Trecând prin momente de o cruzime insuportabilă, dar și prin clipe neașteptate de blândețe, pentru Solomon neprețuite rămân viața și demnitatea sa. În cei 12 ani de sclavie, definitorie pentru destinul său va fi doar întâlnirea cu un aboliționist canadian, interpretat de Brad Pitt.

Marvel îi aduce încă o dată pe marile ecrane pe supereroii din benzile desenate, dar nu oricum; toți în aceeași producție. Iron Man, Hulk, Captain America, Thor, Hawkeye și Black Widow formează “echipa de șoc”, după ce sunt convinși de Nick Fury (Samuel L. Jackson) și de Agentul Culson să își unească forțele în lupta cu periculosul și puternicul lor dușman, Loki, care tocmai câștigase accesul la Cubul Cosmic, cu puterile sale nelimitate. Însă, ca în orice familie, și între Răzbunători apar mici conflicte de personalitate. Vor reuși ei să renunțe la orgoliul personal pentru a salva viitorul omenirii?

Povestea frațior Super Mario în călătoria lor prin Regatul Ciupercilor. De la Nintendo și Illumination vine un nou film de animație bazat pe universul Super Mario Bros.Regizat de Aaron Horvath și Michael Jelenic (colaboratori la Teen Titans Go! Teen Titans Go! To the Movies) după un scenariu de Matthew Fogel (The LEGO Movie 2: The Second Part, Minions: The Rise of Gru), filmul îi are în distribuție pe Chris Pratt în rolul lui Mario, Anya Taylor-Joy în rolul Prințesei Peach, Charlie Day în rolul lui Luigi, Jack Black în rolul lui Bowser, Keegan-Michael Key în rolul lui Toad, Seth Rogen în rolul lui Donkey Kong, Fred Armisen în rolul lui Cranky Kong, Kevin Michael Richardson în rolul lui Kamek și Sebastian Maniscalco în rolul lui Spike.

Legendele se ciocnesc în „Godzilla vs. Kong” pe măsură ce acești adversari mitici se întâlnesc într-o bătălie spectaculoasă, cu soarta lumii atârnând în echilibru. Kong și protectorii săi pornesc într-o călătorie periculoasă pentru a-și găsi adevărata casă. Alături de ei se află și Jia, o tânără orfană cu care Kong a format o legătură unică și puternică. Dar aceștia se trezesc în mod neașteptat în calea unei Godzilla furioase care distruge tot ce-i iese în cale. Ciocnirea epică dintre cei doi titani, instigată de forțe nevăzute, este doar începutul misterului care se află adânc în miezul Pământului.

Atunci când banditul Flynn Rider, cel mai vânat om al ținutului, dar și cel mai șarmant, se ascunde într-un turn misterios, el e luat ostatic de Rapunzel, o frumoasă adolescentă, cu o cascadă de păr magic. Strania ființă care-l ține captiv pe Flynn caută o modalitate să iasă din turnul în care a fost închisă timp de ani de zile și ajunge la o înțelegere cu șarmantul hoț. Cei doi pleacă într-o escapadă plină de acțiune împreună cu un cal cu fler de polițist și cu un cameleon prea protector.

While hiding from bullies in his school's attic, a young boy discovers the extraordinary land of Fantasia, through a magical book called The Neverending Story. The book tells the tale of Atreyu, a young warrior who, with the help of a luck dragon named Falkor, must save Fantasia from the destruction of The Nothing.

De-a lungul multor misiuni și împotriva unor șanse imposibile, Dom Toretto și familia sa au depășit fiecare inamic din calea lor. Acum, ei se confruntă cu cel mai letal adversar cu care s-au confruntat vreodată: o amenințare terifiantă care iese din umbrele trecutului, alimentată de răzbunarea sângelui și care este hotărât să spulbere această familie și să distrugă tot ceea ce Dom iubește, pentru totdeauna, atunci când Dom descoperă că propriul său fiu de 8 ani (Leo Abelo Perry, Black-ish) este ținta finală a răzbunării lui Dante.

Cu mulți ani înainte să devină președintele tiran al Panem-ului, Coriolanus Snow, de 18 ani, este ultima speranță a unei familii cândva puternice, dar căzute în dizgrație în Capitol-ul de după război. Cum cea de-a zecea ediție a Jocurilor Foamei se apropie repede, tânărul Snow este alarmat atunci când i se dă sarcina să fie mentorul tinerei Lucy Gray Baird, tributul modestului District 12. Totuși, atunci când Lucy Gray captivează atenția întregului Panem cântând, curajoasă, în timpul ceremoniei, Snow simte că are o șansă. Unindu-și instinctele pentru spectacol și simțul politic înnăscut, Snow și Lucy concurează contra timp pentru a supraviețui.

Barbie și Ken petrec cel mai bine în lumea plină de culoare și aparent perfectă din Barbie Land. Cu toate acestea, când au șansa de a merge în lumea reală, descoperă în curând bucuriile și pericolele de a trăi printre oameni.

În timpul unei călătorii obișnuite prin spațiu, către o nouă planetă, doi pasageri, aflați într-o stare indusă de somn, se trezesc cu 90 de ani mai devreme decât trebuia, atunci când nava lor se defectează. Acum, Jim și Aurora își dau seama că vor trebui să trăiască tot restul vieții la bordul navei, care, ce e drept, le asigură condițiile cele mai bune de trai. Ei încep să se simtă atrași unul de celălalt și apoi să se îndrăgostească... până când descoperă că nava se află în mare pericol. Viețile a 5.000 de pasageri adormiți se află în mâinile lor. Numai Jim și Aurora îi vor putea salva.

Prințul moștenitor din Zamunda, sătul de viața superficială pe care o duce și de faptul că urmează să se căsătorească cu o femeie pe care nu a văzut-o, hotărăște că a sosit timpul să se maturizeze. El pleacă incognito în America, unde intenționează să-și găsească sufletul pereche. Odată sosit aici, își ia o slujbă la un restaurant, dar lucrurile nu sunt așa cum vrea el... cel puțin la început.

Un terorist cibernetic nemilos îl obligă pe Dom să se întoarcă împotriva lui Letty și a echipei, punând în pericol tot ce-au construit împreună. Dar nu va scăpa ușor.

În noul film Jumanji: Aventura în junglă, jocul se schimbă întrucât patru prieteni extrem de diferiți sunt de data aceasta absorbiți în lumea jocului Jumanji. Atunci când descoperă pe o veche consolă video un joc pe care nu-l mai încercaseră, cei patru se hotărăsc să joace și sunt imediat absorbiți în decorul de junglă al jocului și în avatarurile pe care și le alege fiecare și care sunt interpretate de Dwayne Johnson, Jack Black, Kevin Hart și Karen Gillan. Astfel descoperă că nu sunt ei cei care joacă jocul, ci Jumanji îi joacă pe ei. Ei sunt nevoiți să intre în cea mai periculoasă aventură a vieții lor, pentru că altfel, riscă să rămână blocați pentru totdeauna în jocul Jumanji!

Katniss se recuperează după extenuantele Jocuri ale Foamei, întrebându-se încontinuu dacă a avut vreun rost surprinzătorul complot împotriva Capitoliului ce a salvat-o de la o moarte sigură. Fără țel, eroina privește cum cei din jur se pregătesc pentru ofensiva ce ar putea distruge o dată pentru totdeauna tirania din Panem și se lasă fără mult entuziasm prinsă în luptă, devenind simobolul Rezistenței. Curând, ea se va trezi prinsă într-un pericol mortal, alături de cele mai dragi persoane din viața ei.

Lupita Nyong'o joacă în prequel-ul thrillerului post-apocaliptic din 2018, în timp ce se confruntă cu zorii invaziei extraterestre din New York.

Rey își dezvoltă abilitățile nou descoperite, cu îndrumarea lui Luke Skywalker, care este neliniștit de forța puterilor ei. Între timp, Rezistența se pregătește să lupte cu Primul Ordin.

Un tată și fiu, medici legiști într-un orășel, fac o autopsie pe cadavrul neidentificat al unei femei și dau peste răni misterioase și un secret terifiant.

The story of a girl of questionable mental stability who escapes from incarceration and ends up at a plantation where she disrupts a working family's daily routines and chemistry.

Lifelong platonic friends Zack and Miri look to solve their respective cash-flow problems by making an adult film together. As the cameras roll, however, the duo begin to sense that they may have more feelings for each other than they previously thought.

Policewoman Anna Mari is forced to play a dangerous game with the title serial killer. If she loses, she witnesses the maniac's tortured victims having their throats cut in explicit close-up detail via webcam. She teams up with British cop John Brennan to find out the identity of the murderer.