Membrii familiei lui Ki-Taek au o relație apropiată, dar toți patru sunt șomeri. Într-o zi, fiul cel mare, Ki-woo, este recomandat de către prietenul său, student la o universitate de prestigiu, pentru un post de meditator și bine plătit de o familie bogată. În speranța unui venit constant pentru familia sa, Ki-woo se îndreaptă spre casa familiei Park pentru un interviu. Ajuns acolo, o întâlnește pe Yeon-kyo, frumoasa moștenitoare a acestui imperiu. În urma acestei prime întâlniri între două familii și două lumi total opuse, membrii lor se trezesc în mijlocul unor situații incontrolabile. Parazit este o comedie neagră cu accente de thriller ce descrie violența generată de inegalitățile sociale.

În contextul în care existența omenirii pe Pământ este amenințată, un grup de exploratori se folosesc de o gaură de vierme nou descoperită pentru a depăși limitele spațiului și a cuceri imensele distanțe ale unei călătorii interstelare.

Dom Cobb este un hoț priceput, cel mai bun în domeniul periculoasei arte a extracției, adică al furtului de informații și secrete prețioase din subconștientul oamenilor în timp ce aceștia visează, când mintea lor este cel mai vulnerabilă. Rara abilitate a lui Cobb i-a conferit un statut de profesionist extrem de căutat, de o valoare inestimabilă în complicata lume a spionajului tehnologic, dar l-a făcut în același timp să piardă tot ceea ce era mai important pentru el și l-a transformat într-un fugar internațional. Acum i se oferă o șansă să recapete tot ceea ce a pierdut: o ultimă misiune i-ar putea reda viața de dinainte dacă reușește un lucru imposibil, opusul extracției de informații: implantarea lor în mintea cuiva. Însă un inamic periculos urmărește fiecare mișcare a lui Cobb și a echipei sale, în scopul de a-i împiedica să-și ducă la îndeplinire misiunea. Iar Cobb este singurul care ar fi putut anticipa acest lucru.

Marele general roman Maximus a condus din nou legiunile spre victorie pe câmpul de luptă. Odată terminat războiul, Maximus se gândește să se întoarcă acasă, la soția și la fiul său. Cu toate acestea, muribundul împărat Marcus Aurelius mai are încă o sarcină pentru general: să-i transmită puterea. Invidios pe Maximus, moștenitorul tronului, Commodus ordonă execuția sa și a familie sale. Scăpând cu greu de la moarte, Maximus ajunge sclav și este antrenat ca gladiator în arenă în care începe să-i crească faima. Acum, vine la Roma cu intenția de a răzbuna uciderea soției și a fiului său ucigându-l la rândul său pe noul împăratul Commodus. Maximus a învățat că singura putere mai mare decât cea a regelui este voința poporului, și știe că se poate revanșa doar dacă ajunge cel mai mare erou al imperiului.

Este anul 2700, iar Pământul este acoperit de gunoaie, ca urmare a secolelor de consumerism nesăbuit. Oamenii au plecat de pe Terra lăsând în urmă o armată de mici roboți a căror sarcină este să facă planeta iarăși locuibilă. În urma unei erori de programare, singurul robot activ este micul Wall-E. El se îndrăgostește de Eve, un robot trimis de oameni pentru a vedea cum evoluează operațiunile pe Terra. Wall-E are un singur vis, să-și afle un cămin în Univers. Se va transforma el în realitate?

Un jucător la bursă din New York refuză să coopereze într-un caz major de fraudă în care e implicată corupția de pe Wall Street, lumea corporatistă bancară și infiltrarea mafiei. Bazat pe autobiografia lui Jordan Belfort.

Paul Atreides, un tânăr strălucit și talentat născut cu un mare destin, dincolo de capacitatea lui de înțelegere, trebuie să călătorească pe cea mai periculoasă planetă din univers pentru a asigura viitorul familiei și poporului său. Pe măsură ce forțe malefice intră în conflict pentru monopolul asupra celei mai de preț resurse a planetei - o marfă capabilă să descătușeze cel mai mare potențial al umanității, doar cei care își pot învinge frica vor supraviețui.

După doi ani de supraveghere a străzilor orașului ca Batman, aducând frică în inimile criminalilor, cel mai cunoscut personaj al universului DC este înfățișat într-o poveste complet diferită, care scoate la iveală secretele ascunse ale familiilor fondatoare ale orașului Gotham. Cu doar doi aliați de încredere - Alfred Pennyworth și Lt. James Gordon - printre rețeaua coruptă a oficialilor și personalităților de profil a orașului, Batman se impune ca întruchiparea răzbunării. Când un criminal pe nume Riddler vizează elita orașului cu o serie de intrigi sadice, indiciile îl trimit pe Bruce Wayne într-o investigație în lumea interlopă, unde întâlnește personaje precum Catwoman, Pinguinul/Oswald Cobblepot, Edward Nashton și Carmine Falcone. Pe măsură ce dovezile încep să se apropie de casă și planurile răufăcătorului devin clare, Batman trebuie să creeze noi relații pentru a-l demasca pe vinovat, devenind simbolul speranței în orașul Gotham.

În timpul unei misiuni pe planeta Marte cu echipaj uman, astronautul Mark Watney este considerat mort, victimă a unei furtuni puternice. Însă Watney supraviețuiește urgiei și descoperă că a fost lăsat singur pe ostila planetă. Cu provizii insuficiente, este nevoit să-și folosească la maxim ingeniozitatea, inteligența și forța interioară pentru a rămâne în viață și a găsi o cale prin care mesajul său de ajutor să ajungă pe Pământ. La cel puțin 56 de milioane de kilometri distanță, NASA și echipa internațională de oameni de știință caută neîncetat soluția prin care să îl aducă pe „marțian” acasă, în vreme ce colegii săi de echipă pun și ei la cale o misiune îndrăzneață, dacă nu imposibilă, de salvare. Pe măsură ce aceste povești, mostre incredibile de curaj, se desfășoară, voci din lumea întreagă se unesc pentru a încuraja revenirea acasă, în siguranță, a lui Watney.

Fifteen years after murdering his sister on Halloween Night 1963, Michael Myers escapes from a mental hospital and returns to the small town of Haddonfield, Illinois to kill again.

Aventura urmărește călătoria personajului principal Bilbo Baggins, care ia parte la o expediție de proporții epice, pentru a redobândi de la fiorosul dragon Smaug regatul pierdut al gnomilor, Erebor. Abordat pe nepusă masă de vrăjitorul Gandalf cel Sur, Bilbo se alătură unui grup de treisprezece gnomi, conduși de legendarul războinic Thorin Scut de Stejar. Călătoria lor îi va purta în Țara Pustietății, pe tărâmuri înșelătoare, pline de șpiriduși, wargi, orci, și vrăjitori.

Este cascador și, la fel ca toți cei din comunitatea cascadorilor, este aruncat în aer, împușcat, prăbușit, aruncat prin geamuri și aruncat de la cea mai mare înălțime, totul pentru distracția noastră. Iar acum, proaspăt accidentat după un eveniment care aproape că i-a pus capăt carierei, acest erou din clasa muncitoare trebuie să dea de urma unei vedete de cinema dispărute, să rezolve o conspirație și să încerce să-și recâștige iubirea vieții sale, în timp ce își face în continuare meseria. Ce ar putea merge bine?

After a family tragedy, three generations of the Deetz family return home to Winter River. Still haunted by Beetlejuice, Lydia's life is turned upside down when her teenage daughter, Astrid, accidentally opens the portal to the Afterlife.

În căutare de gunoaie spațiale și visuri îndepărtate în anul 2092, patru inadaptați dezgroapă secrete explozive când încearcă să vândă un umanoid picat din cer.

Conducting clandestine experiments within the morgue at Miskatonic University, scientist Herbert West reveals to a fellow graduate student his groundbreaking work concerning the re-animation of fresh corpses.

The Phantom Tollbooth, based upon the children's adventure novel by Norton Juster, tells the story of a bored young boy named Milo. Unexpectedly receiving a magic tollbooth and, having nothing better to do, Milo drives through it and enters a kingdom in turmoil following the loss of its princesses, Rhyme and Reason.

Au trecut 22 de ani de la evenimentele din Parcul Jurassic, iar parcul de distracţii imaginat de vizionarul John Hammond este acum perfect funcţional. Milioane de turişti au venit anual pe Isla Nublar, plătind preţuri piperate pentru a vedea cu ochii lor dinozaurii readuşi la viaţă de tehnologii revoluţionare, dar în ultima vreme numărul vizitatorilor a scăzut. Pentru a creşte vânzările, Corporaţia Patel comandă realizarea unui nou dinozaur. Comportamentul acestuia îi va uimi pe angajaţii parcului, iar natura va profita curând de ocazie pentru a arăta din nou că nu poate fi controlată de către om...

After experiencing traumatic nightmares of a time now past, the Sorceress summons Prince Adam and Cringer to Castle Grayskull to give Adam a precious, jeweled sword and send the pair to the planet Etheria to investigate its secrets.

Alimentat de încrederea sa restaurată în umanitate și inspirat de actul altruist al lui Superman, Bruce Wayne și Diana Prince alcătuiesc o echipă de metaumani formată din Barry Allen, Arthur Curry și Victor Stone pentru a face față amenințării catastrofale a Lupului de stepă și a Parademonilor care sunt în căutarea a trei cutii materne pe Pământ.

A new doctor from Moscow arrives at a provincial mental institution. His interest is the peculiarities of the psyche of a patient who believes that he is Yakov Yurovsky, the man who assassinated the last Russian tsar. In the course of their conversations it transpires that the patient is a kind of philosopher, not without a gift for suggestion. In a while the doctor himself falls under his patient’s influence: he tends to relive that fatal night of June 16-17, 1918 when, without any investigation or trial, Tsar Nicholas II, who had recently abdicated, was murdered, together with his wife, daughters and incurably ill heir. Soon the doctor realizes that the tragedy of the last Russian tsar is in part his own tragedy, too...