Filmul spune povestea unui concierge (gestionar) legendar de la un hotel european renumit între războaie și prietenia sa cu un tânăr angajat care devine protectorul său de încredere. Povestea implică furtul și recuperarea unei picturi renascentiste neprețuite, lupta pentru o avere enormă a familiei și răsturnările lente și apoi bruști care au transformat Europa în prima jumătate a secolului al 20-lea.
Intr-un viitor cibernetic al lumii, bazat pe tehnologie avansată și inteligență artificială, omul a descoperit tehnologia creării de clone umane, folosite pentru coloniile din spațiu, dar cu durata de viață limitată. În Los Angeles-ul anului 2019, Deckard este un Vânător de Recompense, un polițist specializat în descoperirea Replicanților. Deși voia să se retragă, Deckard este obligat să revină când cinci clone evadează dintr-o colonie extraterestră și ajung pe Pământ.
Caleb, un programator de 24 de ani angajat al celei mai mai companii de informatică, câștigă o competiție internă care avea ca premiu o săptămână alături de Nathan, șeful extrem de retras al companiei, la reședința lui izolată din munți. Dar, când Caleb ajunge pe domeniul acestuia, descoperă că va fi nevoit să participe la un experiment fascinant, dar foarte bizar, în care va trebui să interacționeze cu prima inteligență artificială reală din lume, adăpostită de o superbă fată-robot. Scenaristul/regizorul ne aduce o viziune care-ți îngheață sângele în vine asupra viitorului deloc îndepărtat al inteligenței artificiale. Experimentul pe care îl va trăi Caleb se va transforma într-o bătălie psihologică sumbră, cu întorsători de situație care îl vor pune în fața unei alegeri extrem dificilă: mașinăria sau omul?
During an unfortunate series of events, a friend of Kung Fury is assassinated by the most dangerous kung fu master criminal of all time, Adolf Hitler, a.k.a Kung Führer. Kung Fury decides to travel back in time to Nazi Germany in order to kill Hitler and end the Nazi empire once and for all.
Așadar, este vorba despre un thriller dramatic amplasat pe fundalul unei serii de evenimente istorice. „Podul spionilor” spune povestea lui James Donovan, un avocat din Brooklyn care se trezește aruncat în centrul Războiului Rece, când CIA îl trimite cu sarcina aproape imposibilă să negocieze eliberarea unui pilot american U-2 capturat. Scenariștii Matt Charman, Ethan Coen și Joel Coen transformat această experiență remarcabilă din viața lui Donovan într-o poveste inspirată din fapte reale, ce surprinde esența unui om care riscă în această călătorie.
Aventuri fantastice ii asteapta pe Wendy si fratii sai cand Peter Pan, eroul povestilor lor, ii duce in magicul Neverland. Dupa ce ii urmeaza pe Peter Pan si ghidusa lui insotitoare, Tinker Bell, trecand „pe langa a doua stea, la dreapta, apoi drept inainte pana dimineata”, ei exploreaza insula si ascunzatoarea secreta a lui Peter, impreuna cu nebunaticii Baieti Pierduti, apoi se lupta la mare inaltime cu pirati îndrazneti si celebrul Capitan Hook.
After a wonderful time in Hungary Sissi falls extremely ill and must retreat to a Mediterranean climate to rest. The young empress’ mother takes her from Austria to recover in Madeira.
When Leela is insulted by a group of space-rednecks (like regular rednecks, but in space) she enters the Planet Express ship in a demolition derby. She emerges victorious, but when she brings the damaged ship home and the Professor sees the fuel gauge, he's enraged by the hit he's going to take at the Dark Matter pump. Now the crew have to find a way to break Mom's stranglehold on starship fuel, even if they have to wade through a Lord of the Rings-inspired fantasy-land to do it!
Max is a handsome young man who, after a fateful tryst with a German soldier, is forced to run for his life. Eventually Max is placed in a concentration camp where he pretends to be Jewish because in the eyes of the Nazis, gays are the lowest form of human being. But it takes a relationship with an openly gay prisoner to teach Max that without the love of another, life is not worth living.
După întâlnirea cu un grup de animale de pădure care au terminat recent hibernarea, un raton viclean le convinge să fure mâncare de la noii lor vecini umani.
Când căpitanul de poliție Andrew Bogomil este rănit grav de un lunetist, Axel Foley se grăbește să se alăture prietenilor săi din Beverly Hills, pentru a rezolva periculosul caz.
Everyone thinks of Santa Claus as a magical figure without flaws, but the men who keep his legend alive, real-bearded professional Santas, are nothing like the jolly ol' Saint Nick we've all grown up knowing. In reality, the mall Santa in your cherished children's photo has problems just like the rest of us. Even the jolliest of men fall victim to divorce, job loss, insecurity and even the occasional hangover. 'I Am Santa Claus' is a documentary that follows the lives of five real-bearded professional Santa Clauses as they anticipate and prepare the coming holiday season while showing them for who they actually are flawed, flesh and blood men who feel an overbearing responsibility to protect the integrity of the spotless, untarnished reputation of the "Red Suit."
Bound by a shared destiny, a bright, optimistic teen bursting with scientific curiosity and a former boy-genius inventor jaded by disillusionment embark on a danger-filled mission to unearth the secrets of an enigmatic place somewhere in time and space that exists in their collective memory as "Tomorrowland."
The life of Fabio and Miá falls into the rut when differences, which are not few, need to be faced. After Fábio forget the third wedding anniversary, Miá decides to ask for a time in the relationship. When Fábio's grandfather, who lives in Portugal, tells him that he was a widower, he sees on this trip to the funeral an opportunity to save his marriage.
Când exponatele Muzeului de Istorie Naturală din New York, care prind viață în timpul nopții, încep să se comporte ciudat, Larry, nou-promovat ca director de operațiuni pe timp de noapte la Muzeu, trebuie să afle care este cauza. Tableta, care aduce la viață creaturile în mod magic, a început să putrezească și singura modalitate de a remedia acest lucru poate fi la Muzeul Britanic . Larry, care va face orice pentru a-și salva „familia” din muzeu, împreună cu fiul său Nick și exponatele muzeului, călătoresc de la New York la Londra, unde trebuie să descopere secretul tabletei.
Following the legalization of same-sex marriage in New York, Roger proposes to his boyfriend Tyler , and the gang embarks on a road trip to Provincetown, Massachusetts for Bear Week.
The third opera in Richard Wagner's epic Ring cycle, Siegfried follows the adventures of the son of demigods Siegmund and Sieglinde as he conquers his enemies and rescues the beauteous Brunnhilde with the help of his magic sword. This video preserves the controversial 1976 Bayreuth Centenary production, with Pierre Boulez leading the Bayreuth Festival Orchestra. Manfred Jung leads the cast as Siegfried, with Gwyneth Jones as Brunnhilde, Donald McIntyre as the Wanderer, and Hermann Becht as Alberich.
XOXO follows six strangers whose lives collide in one frenetic, dream-chasing, hopelessly romantic night.
Comedia Ce-o fi cu soții Morgan? ne prezintă un cuplu de succes din Manhattan, Paul și Meryl Morgan, a căror viață aproape perfectă nu are decât un singur cusur – mariajul lor e pe cale să se destrame. Dar tensiunea din viața lor conjugală aproape că nici nu mai contează în comparație cu ceea ce urmează să li se întâmple: ei sunt martorii unei crime iar în curând vor deveni ținta unui ucigaș plătit. Agenții federali vor să-i protejeze pe acești unici martori, așa că-i transferă pe Morgani din New York într-un mic orășel din Wyoming, în Munții Stâncoși. Aici, relația lor conjugală s-ar putea încheia definitiv… dacă ei nu vor reuși, în noua lor viață din sălbăticie, să încetinească declinul și să reaprindă scânteia dragostei.
A group of heroic warriors has only six days to save the planet in "Mortal Kombat Annihilation." To succeed they must survive the most spectacular series of challenges any human, or god, has ever encountered as they battle an evil warlord bent on taking control of Earth.