'Skippy' seeks to win the love of celebrities and a women by getting his photograph taken with as many famous people as possible.
Deși în familia sa muzica e interzisă de generații, tânărul Miguel visează să devină un adevărat cântăreț, la fel ca idolul său Ernesto de la Cruz. Încercând cu disperare să-și dovedească talentul, Miguel se trezește prins în uluitorul și coloratul Ținut al Morților. Acolo, îl întâlnește pe fermecătorul pezevenchi Hector. Împreună, cei doi noi prieteni pornesc într-o călătorie extraordinară pentru a dezlega misterul ascuns de generații în familia lui Miguel.
Plutind în voia sorții, în adâncul spațiului, fără apă sau mâncare și cu rezervele de aer pe terminate, Tony Stark înregistrează un mesaj pentru Pepper Potts, în speranța că, într-o bună zi, probabil mult după ce el nu va mai fi decât un schelet mumificat la bordul unei nave în derivă, vorbele lui vor ajunge la destinatar. Între timp, Răzbunătorii care au supraviețuit decimării provocate de Thanos cu un simplu pocnet din degete, adică Thor, Văduva Neagră, Căpitanul America și Bruce Banner (cu Hulk făcut ghem de frică și încă reticent la ideea de a-și arăta fața în public), încearcă să găsească o cale de a-și salva prietenii, aliații și acea jumătate de univers care nu a supraviețuit semi-zeului malefic ce a nimicit viața pe o scară greu de imaginat.
Un învățător își trăiește viața singuratică, totul în timp ce se zbate pentru a câștiga custodia fiului său. Viața lui devine încet mai bună deoarece găsește o dragoste și primește vești bune de la fiul său, dar acest noroc este pe cale să fie distrus brutal de o mică minciună inocentă.
Scenaristul și regizorul Taika Waititi își aduce stilul unic de umor și patosul în cel mai nou film al său, o satiră a celui de-al Doilea Război Mondial care urmărește un băiat neamț singuratic pe care îl cheamă Jojo și a cărui viziune asupra lumii este dată peste cap atunci când descoperă că mama lui ascunde în pod o tânără evreică. Ajutat doar de prietenul lui imaginar cam idiot, Adolf Hitler, Jojo trebuie să se confrunte cu naționalismul lui orb.
Anne Shirley, now a schoolteacher, has begun writing stories and collecting rejection slips. She acts as Diana's maid of honor, develops a relationship with Gilbert Blythe, and finds herself at Kingsport Ladies' College. But while Anne enjoys the battles and the friends she makes, she finds herself returning to Avonlea.
Este o poveste dulce-amăruie despre intrigi regale, pasiune, invidie și trădare în curtea reginei Anne la începutul secolului al XVIII-lea, în Anglia.
Manuel este un important funcționar al guvernului regional care are tot ce trebuie ca să-și încerce norocul în politica națională, dar își vede viața perfectă distrusă după apariția unui scandal de corupție în care el este implicat alături de Paco, unul dintre cei mai buni prieteni ai săi din partid. În timp ce jurnaliștii încep să facă reportaje despre scandal, membrii partidului analizează situația și doar Paco iese nevătămat. Peste noapte, Manuel este dat afară din regat și e trădat de cei pe care îi considera prietenii lui. Dar, deși partidul vrea ca el să poarte toată vina, Manuel nu va accepta să cadă singur. Cu sprijinul soției și fiicei, captiv într-o luptă pentru supraviețuire, Manuel va trebui să se confrunte cu mașinăria corupției și cu un sistem în care regii cad, dar regatele rezistă.
Kena and Ziki long for something more. Despite the political rivalry between their families, the girls resist and remain close friends, supporting each other to pursue their dreams in a conservative society. When love blossoms between them, the two girls will be forced to choose between happiness and safety.
Harlemul anilor ’70 prinde viață în povestea lui Tish, o tânără însărcinată care luptă să-l elibereze pe Fonny, logodnicul ei, închis pentru o faptă pe care nu a comis-o.
More than 65 million people around the world have been forced from their homes to escape famine, climate change and war, the greatest displacement since World War II. Filmmaker Ai Weiwei examines the staggering scale of the refugee crisis and its profoundly personal human impact. Over the course of one year in 23 countries, Weiwei follows a chain of urgent human stories that stretch across the globe, including Afghanistan, France, Greece, Germany and Iraq.
A young woman embarks on a road trip to find her younger Brother who she hasn't seen in 18 years at the request of her dying Grandfather.
Acțiunea are loc în Germania anului 1946. Rachael Morgan (Keira Knightley) ajunge la Hamburg într-o iarnă friguroasă ca să fie alături de soțul ei, Lewis (Jason Clarke), un colonel britanic care are misiunea de a participa la reconstruirea unui oraș distrus. Dar în timp ce își caută noua casă, Rachael este șocată să descopere că Lewis a luat o decizie neașteptată: ei vor locui în casa mare din oraș alături de foștii proprietari, un văduv neamț (Alexander Skarsgård) și fiica lui cu probleme. Într-o atmosferă tensionată, ostilitatea și durerea vor face loc pasiunii și trădării.
When her son is accused of raping and trying to murder his ex-wife, Alicia embarks on a journey that will change her life forever.
Le Ying has stayed at home for many years doing nothing. After graduating from college and working for a period of time, Le Ying chose to withdraw from society and not held contact with her social circle. This was the best way she believed to "reconcile" with herself. One day, due to several "tricks" of fate, she decided to change her life.She met boxing coach Hao Kun. Just when she thought her life was about to get on the right track, life tests her again.
Sandra, a young woman forced to leave the south of France to flee a violent husband. Without attachment, she returned to Boulogne-sur-Mer, the city of her childhood which she left almost 15 years ago. She finds her mother there and a world she left behind. Without money, she is hired in a fish cannery where she befriends two workers. But one day, one of her colleagues tackles her insistently, she defends herself and kills him accidentally.
Campania prezidențială din 1988 a senatorului american Gary Hart este grav afectată de implicarea sa într-o scandaloasă poveste de dragoste.
Reims, France, 1969. Paul Coutard is a 30-year-old sports journalist at daily newspaper Le Champenois. Charming, childish and a womanizer, he does exactly what he pleases. Then one day, his boss forces him to plan the newspaper’s annual fair together with Emmanuelle Bruno, the discreet and beautiful executive assistant. Paul has the crazy idea to organize a women’s football match for the first time. With Emmanuelle’s help, the project grows to unexpected proportions, as does their romance.
Un eveniment celest învie morții din anostul orășel Centerville, o situație pe care șeful poliției și adjunctul său luptă s-o țină sub control.
A disillusioned Delhi wife (Dolly), and her new-in-town cousin (Kitty), navigate damning secrets, dreams and their thorny dynamic on their respective roads to freedom.