În contextul în care existența omenirii pe Pământ este amenințată, un grup de exploratori se folosesc de o gaură de vierme nou descoperită pentru a depăși limitele spațiului și a cuceri imensele distanțe ale unei călătorii interstelare.

Frodo și Sam călătoresc către Mordor pentru a distruge inelul puterii în timp ce Gimli, Legolas și Aragorn îi caută pe Merry și Pippin, capturați de orci. În tot timpul acesta, Vrăjitorul rău Saruman îi așteaptă pe membrii frăției la turnul Orthanc în Isengard.

Filmul spune povestea unui student aflat la începutul unei anevoioase experiențe: transformarea în basistul central al celei mai bune orchestre de jazz din țară. Este pregătit să facă orice pentru asta, însă ciudatul și excentricul său profesor îl înnebunește cu metodele sale extreme de predare. Începe astfel să își piardă încrederea în talentul său și în sine însuși...

Acțiunea are loc în sudul Statelor Unite, cu doi ani înainte de Războiul Civil. Django este un sclav al cărui trecut plin de violență îl aduce în serviciul lui King Schultz, un vânător de recompense aflat pe urmele a doi ucigași, frații Brittle. Django este singurul care poate să-l ajute să ajungă la ei. În schimb, Schultz îi promite să-l elibereze. Când misiunea lor se încheie cu succes și Django este eliberat, el decide să rămână alături de Schultz și continuă să-i vâneze împreună pe cei mai căutați criminali. Însă scopul final al lui Django este găsirea și eliberarea Boomhildei, soția de care fusese despărțit cu mult timp în urmă.

Este anul 2700, iar Pământul este acoperit de gunoaie, ca urmare a secolelor de consumerism nesăbuit. Oamenii au plecat de pe Terra lăsând în urmă o armată de mici roboți a căror sarcină este să facă planeta iarăși locuibilă. În urma unei erori de programare, singurul robot activ este micul Wall-E. El se îndrăgostește de Eve, un robot trimis de oameni pentru a vedea cum evoluează operațiunile pe Terra. Wall-E are un singur vis, să-și afle un cămin în Univers. Se va transforma el în realitate?

Filmul spune povestea unui concierge (gestionar) legendar de la un hotel european renumit între războaie și prietenia sa cu un tânăr angajat care devine protectorul său de încredere. Povestea implică furtul și recuperarea unei picturi renascentiste neprețuite, lupta pentru o avere enormă a familiei și răsturnările lente și apoi bruști care au transformat Europa în prima jumătate a secolului al 20-lea.

Când un monolit negru este descoperit sub suprafața Lunii, devine evident că a fost îngropat intenționat de către o inteligență extraterestră. Curând oamenii de știință îi identifică punctul de origine, planeta Jupiter, iar o echipă de cercetători este trimisă în expediție pentru a o cerceta. Cercetătorul David Bowman descoperă greșeli în sistemul de comunicații al navei expediției și află mai multe decât și-ar fi dorit să știe.

When a zombie virus pushes Korea into a state of emergency, those trapped on an express train to Busan must fight for their own survival.

În fiecare noapte, în timp ce orașul doarme, echipe frenetice înarmate cu mașini rapide, camere video scumpe și radare de poliție pornesc la vânătoare prin Los Angeles în căutarea unui subiect senzațional. Acești jurnaliști independenți, cunoscuți și sub numele de „prădători de noapte”, vânează accidente de mașină, incendii, crime și orice alt fel de incident pe care îl filmează în speranța ca apoi să-l vândă televiziunilor locale pentru jurnalele de știri. Alergând de la un incident unde e prezentă poliția la altul, aceștia sunt mânați de un calcul simplu care convertește infracțiunile și victimele în dolari și cenți.

Marvel îi aduce încă o dată pe marile ecrane pe supereroii din benzile desenate, dar nu oricum; toți în aceeași producție. Iron Man, Hulk, Captain America, Thor, Hawkeye și Black Widow formează “echipa de șoc”, după ce sunt convinși de Nick Fury (Samuel L. Jackson) și de Agentul Culson să își unească forțele în lupta cu periculosul și puternicul lor dușman, Loki, care tocmai câștigase accesul la Cubul Cosmic, cu puterile sale nelimitate. Însă, ca în orice familie, și între Răzbunători apar mici conflicte de personalitate. Vor reuși ei să renunțe la orgoliul personal pentru a salva viitorul omenirii?

Au aterizat! Nave spațiale misterioase sunt deja răspândite pe 12 meridiane de pe toate continentele. Dar de ce au venit? Ce intenții au? Iată ce are de elucidat Louise Banks, expertă în lingvistică, solicitată de autorități ca să descifreze limbajul „intrușilor”. Termen: două zile. Miza: viața tuturor. Dușmani sau prieteni? Război inter-planetar sau șansa de a cunoaște alte forme de inteligență? Succes sau condamnare? O planetă întreagă tremură în așteptarea veștilor. Va reuși oare Louise să traducă la timp limbajul invadatorilor extratereștri sau va „traduce” soarta umanității?

Working in Dr. Cranley's laboratory, scientist Jack Griffin was always given the latitude to conduct some of his own experiments. His sudden departure, however, has Cranley's daughter Flora worried about him. Griffin has taken a room at the nearby Lion's Head Inn, hoping to reverse an experiment he conducted on himself that made him invisible. But the experimental drug has also warped his mind, making him aggressive and dangerous. He's prepared to do whatever it takes to restore his appearance.

Chris este trimis în Irak cu unica misiune de a-și proteja camarazii pe câmpul de luptă. Acuratețea țintei sale a salvat multe vieți, motiv pentru care colegii de arme l-au supranumit „Legenda”. Însă povestea lui a ajuns dincolo de liniile inamicilor, care au pus preț pe capul său și l-au transformat în țintă râvnită pentru insurgenți. Cu toate dramele războilui, Chris se mai lovește și de datoria de a fi soț și tată model pentru familia care îl așteaptă acasă. În ciuda pericolului și a dorului de casă, militarul duce la bun sfârșit patru misiuni de război, în care nu-și lasă în urmă niciun camarad. Totuși, odată ajuns lângă soție și copii, își dă seama că traumele de pe câmpul de luptă nu îi vor da pace niciodată.

Un cuplu de tineri înecați se întorc la casa lor sub formă de spirite și cer ajutorul unei fantome haioase pentru a-i speria pe noii proprietari, niște bădărani.

O vedetă la final de carieră decide să folosească un medicament de pe piața neagră, o substanță de replicare celulară care creează temporar o versiune mai tânără și mai bună a sa.

Through interviews with both victims and instigators, Nanfu Wang, a first-time mother, breaks open decades of silence on a vast, unprecedented social experiment that shaped — and destroyed — countless lives in China.

A young woman fakes her own death in an attempt to escape her nightmarish marriage, but discovers it is impossible to elude her controlling husband.

In 1915, two Turks in Australia make a living by selling ice cream. When they hear war has broken out, they decide to go to Çanakkale. Authorities don't let them leave the island, so the two decide to put up a fight in Australia.

Zeliha is back: Crazy and candid as ever, and she still gets herself into all sorts of trouble. Seeking love in the first film, Zeliha is now after a career in the sequel, as she dreams of becoming a cook and starts working in a luxury restaurant. Will Zeliha's dreams finally come true, or will the real world break her heart and leave her in disappointment? With heartwarming characters and an entertaining story by Gupse Özay, writer of the films Deliha and Görümce, Deliha 2 will once again leave audiences in laughter. The film also marks Özay's directorial debut.

5 best friends, in search of finding ways to get rich, finally find a lot of gold in the forest. Just as they think they finally did it, they get in trouble with a German godfather who kidnapped one of them since he wanted the gold. The besties finally save their friend and return their usual loser days.