Atunci când împlinește 11 ani, Harry Potter, care trăiește în mizerie alături de unchiul și mătușa sa, care nu-l doresc, află că părinții săi au fost vrăjitori puternici. Lui i se oferă un loc la Hogwarts, o școală pentru vrăjitori care există într-un ținut magic dincolo de existența oamenilor obișnuiți. La Hogwarts, Harry își face repede prieteni noi și încearcă să descifreze misterul morții părinților săi.
Este iarăși vara, iar Harry și prietenii săi sunt înapoi la Hogwarts. De data aceasta însă, școală lor este gazda legendarului concurs Triwizard Tournament, o întrecere între cele mai mari școli de magie. Campionii fiecărei școli sunt selectați de către Pocalul de Foc, iar anul acesta, spre surprinderea tuturor, inclusiv a sa, Harry este ales să reprezinte Hogwarts. Toate acestea, combinate cu iminenta reîntoarcere a lordului Voldemort, îl vor pune pe Harry în situații mai periculoase și mai intense decât până acum, la care micul erou va încerca să le găsească soluții în stilul său unic.
Reprezintă ecranizarea primei jumătăți a ultimei cărți cu Harry Potter. De data asta Harry, Ron și Hermione pleacă într-o căutare a celor 7 lucruri în care Voldemort și-a ascuns sufletul, și care trebuie distruse pentru a-l putea distruge și pe acesta. Harry nu știe nici cum arată nici cum se pot distruge, dar Dumbledore este sigur că aceasta este singura modalitate de a scăpa de Lordul Voldemort. Datorită cuceririi ministerului magiei de către adepții Lordului Voldemort, cei trei eroi sunt fugari în această parte, fiind considerați în afara legii, fiind stabilită o recompensă pentru cei care aduc informații care ajută la prinderea lor. Nimeni, cu excepția lui Voldemort, nu are voie să îl ucidă pe Harry, Lordul Întunericului dorind să îl ucidă personal.
Harry Potter și prietenii săi, Ron Weasley și Hermione Granger, se întorc pentru al doilea an la Hogwarts, unde profesorului Dumbledore i se alătură Gilderoy Lockhart, un dascăl expert în magia defensivă. Lui Harry nu-i ia mult să își dea seama că în școală se întâmplă ceva bizar; unii elevi sunt găsiți pietrificați, amenințări scrise cu sânge sunt descoperite pe pereți și un monstru se plimbă liber pe culoare. Se pare ca totul este legat de Camera Secretelor, pe care cineva a deschis-o și astfel a eliberat monstrul. Harry, Ron și Hermione, încearcă să găsească camera și să rezolve misterul.
Adolescenții celor mai infami răufăcători ai Disney s-au întors în Isle of the Lost pentru a recruta un nou lot de urmași răufăcători pentru a se alătura lor la Auradon Prep.
Humble, unassuming Ma and timid Cao have been cast off by their families and forced into an arranged marriage. They have to combine their strength and build a home to survive. In the face of much adversity, an unexpected bond begins to blossom, as both Ma and Cao, uniting with Earth's cycles, create a haven for themselves in which they can thrive.
Doritor să se retragă din activitate ca Iron Man, Tony Stark îl creează pe Ultron, un robot dotat cu o uimitoare inteligență artificială. Acesta ar trebui să evalueze pericolele și să controleze armata de roboți a lui Stark, doar că Ultron va declara curând război rasei umane. Dotat cu puteri nebănuite și invincibil în învelișul său de adamantium, robotul se aruncă împotriva New York-ului, Răzbunătorii fiind singurii în stare să țină piept extraordinarei amenințări. Iron Man, Căpitanul America, Thor, Văduva Neagră și Hulk vor avea nevoie de resurse ieșite din comun, dar și de multă șiretenie pentru a-l înfrunta pe genialul robot, în stare să controleze mințile oamenilor și să emită distrugătoare radiații și unde electromagnetice!
A mysterious group of ninjas makes a surprise attack on the Konohagakure, which takes great damage. The nightmare of another Shinobi World War could become a reality. Sasuke, who was still a missing nin from Konoha trying to kill his brother, Itachi, appears for the second time in front of Naruto at an unknown location to prevent it from happening.
After parting with Sasuke at the Final Valley, Uzumaki Naruto has been away from the village of Konohagakure to further his training. Two and a half years later, he finally returns to the village and takes his mission in Team Kakashi, then he finds the clue on Orochimaru. Naruto leads the team and heads to the place where Orochimaru is in order to save his friend Sasuke. However, little does he know that "Akatsuki" is seeking after his life to acquire the Nine-Tailed sealed in his body.
Assigned on a mission to capture Mukade, a missing-nin, Naruto Uzumaki sets out for the once glorious historic ruins of "Ouran", where he pursues and corners the rouge ninja. Mukade's goal is revealed to be a dormant leyline within the ruins; he unleashes the power of the leyline, causing a light to envelop Naruto, sending him into the past, 20 years before the series began. When Naruto awakens, he comes into contact with the Fourth Hokage, Minato Namikaze.
Viața liniștită a lui Jim Hanson este brusc perturbată de doi oameni care trec granița dintre SUA și Mexic - o femeie și fiul ei tânăr - disperați să fugă dintr-un cartel mexican. După un schimb de focuri mama moare iar Jim devine apărătorul băiatului. Își îmbrățișează rolul de protector al lui Miguel și nu se va opri de la nimic pentru a-l duce în siguranță la Chicago, timp în care ei fug de asasinii necruțători.
Early morning silence is broken by screeching tires as a helicopter bears down on a speeding vehicle. Taking a quick corner, the team tumbles out into the woods as their car pulls away. Now they must make their way through the thick of nature and thick gunfire to accomplish their mission. Not a single word of dialogue is spoken throughout the entire film. Instead, the music, sounds, images and deeply truthful acting turn a simple plot into an intense experience. Passion and intrigue keep building to the very end.
A Saiyan Space pod crash-lands on Earth out of which a wounded Saiyan crawls: Broly, the Legendary Super Saiyan. The wounded Broly shouts out in frustration and turns into normal form. The place soon freezes, trapping him in it and he falls into a coma.
When mysterious Russian gunslinger Ivan Turchin rides into a small Texas town, he runs afoul of a bloodthirsty outlaw gang known as The Hellhounds. Outmanned and outgunned, the town must put their trust in Turchin to protect them from annihilation at the hands of the bandits. The gunslinger finds allies in the form of Marshal Austin Carter and Sheriff Vernon Kelly, and together the three must make a desperate stand against impossible and violent odds.
Back from a tour of duty, Kelli struggles to find her place in her family and the rust-belt town she no longer recognizes.
În urmă cu șapte ani, Zaid a intrat în război împotriva lumii interlope din Copenhaga pentru a-și răzbuna fratele mort. Identitatea sa de medic respectat în cardiologie și viața de om de familie este doar un vis care se stinge, iar în închisoare Zaid suferă pierderea fiului său Noah, pe care abia îl cunoaște. Când un agent de poliție se apropie de Zaid și îi oferă o înțelegere pentru a fi eliberat în schimbul infiltrării în lumea interlopă de la Copenhaga, el își vede șansa de a-și recupera rămășițele vieții de familie pe care a lăsat-o în urmă. Dar totul are un preț, iar Zaid își dă seama că acum a pus serios în pericol viața fiului său. La urma urmei, odată ce ai devenit parte din lumea interlopă, există vreo ieșire?
After reading an article about hypnotic regression, a woman whose maternal grandfather died when she was only three years old contacts the hypnotic subject named in the article believing that he is the reincarnation of her grandfather, and hoping that she can learn the truth about how he died.
Tentat să plece de la Newcastle United să se alăture lui Real Madrid, starul în ascensiune Santiago Munez consideră că această ultimă schimbare a norocului este cea mai mare provocare de până acum - atât personal, cât și profesional. El se reunește cu Gavin Harris, deși trebuie să concureze pentru a fi în echipă și se înstrăinează de logodnica Roz, a cărei carieră de asistent medical o ține acasă.
San Francisco filmmaker Konrad Steiner took 12 years to complete a montage cycle set to the late Leslie Scalapino’s most celebrated poem, way—a sprawling book-length odyssey of shardlike urban impressions, fraught with obliquely felt social and sexual tensions. Six stylistically distinctive films for each section of way, using sources ranging from Kodachrome footage of sun-kissed S.F. street scenes to internet clips of the Iraq war to a fragmented Fred Astaire dance number.
When he is betrayed by a trusted friend, Mathayus must marshal all his strength and cunning to outwit a formidable opponent who will stop at nothing to unlock a supreme ancient power.