Comedie neagră, construită eliptic, nonliniar, pe câteva povești principale, ale căror personaje interacționează sub o formă sau alta. Doi găinari care vor să jefuiască un magazin întâlnesc doi asasini care au de recuperat un obiect miraculos pentru șeful lor, care are o înțelegere cu un boxer, pe care acesta n-o respectă. Există, desigur, o seamă de povești „secundare”, care le susțin și le întregesc pe cele principale, într-o perfectă sferă „tarantinească”.
Cu o viziune amplă și complexă, Phillips explorează traiectoria lui Arthur Fleck, un individ ignorat de societate, cu o personalitate imprevizibilă și fascinantă, care nu poate fi inclus în niciun stereotip. Ce se obține este un studiu de personaj disprețuit de societate care devine nu doar un sumbru caz social; ci și o poveste moralizatoare. Robert de Niro apare în rolul unei gazde de talk-show care îl face pe Joker să își piardă mințile.
Un jucător la bursă din New York refuză să coopereze într-un caz major de fraudă în care e implicată corupția de pe Wall Street, lumea corporatistă bancară și infiltrarea mafiei. Bazat pe autobiografia lui Jordan Belfort.
Un film psihologic despre un băiat în vârstă de opt ani, pe nume Cole Sear care crede că poate vedea în lumea morților. Un psiholog de copii pe nume Malcolm Crowe vine la Cole să-l ajute să se descurce cu această problemă,aflând mai târziu că el într-adevăr poate vedea fantomele oamenilor morți.
A bible salesman finds himself saddled with a young girl who may or may not be his daughter, and the two forge an unlikely partnership as a money-making con team in Depression-era Kansas.
Suntem în 2029. Mutanții au dispărut — sau sunt pe cale să dispară. Un Logan izolat, deznădăjduit, care își pierde zilele bând, ascunzându-se într-o zonă îndepărtată a graniței cu Mexic-ul, făcând rost de mărunțiș lucrând ca șofer. Companionii lui în exil sunt proscrisul Caliban și un Profesor X suferind, a cărui minte singulară este îmbolnăvită de crize care se înrăutățesc. Dar încercarea lui Logan de a se ascunde de lume și de moștenirea sa ia sfârșit brusc când o femeie misterioasă apare cu o solicitare urgentă — ca Logan să aibă grijă de o tânără extraordinară, astfel încât ca aceasta să fie în siguranță. Curând, se vor produce încleștări, deoarece Logan trebuie să facă față forțelor întunecate și unui ticălos din trecutul său într-o misiune pe viață și pe moarte, misiune care îl va direcționa pe luptătorul uitat de vreme către un drum ce îl va conduce spre împlinirea destinului său.
Paul Atreides, un tânăr strălucit și talentat născut cu un mare destin, dincolo de capacitatea lui de înțelegere, trebuie să călătorească pe cea mai periculoasă planetă din univers pentru a asigura viitorul familiei și poporului său. Pe măsură ce forțe malefice intră în conflict pentru monopolul asupra celei mai de preț resurse a planetei - o marfă capabilă să descătușeze cel mai mare potențial al umanității, doar cei care își pot învinge frica vor supraviețui.
Povestea frațior Super Mario în călătoria lor prin Regatul Ciupercilor. De la Nintendo și Illumination vine un nou film de animație bazat pe universul Super Mario Bros.Regizat de Aaron Horvath și Michael Jelenic (colaboratori la Teen Titans Go! Teen Titans Go! To the Movies) după un scenariu de Matthew Fogel (The LEGO Movie 2: The Second Part, Minions: The Rise of Gru), filmul îi are în distribuție pe Chris Pratt în rolul lui Mario, Anya Taylor-Joy în rolul Prințesei Peach, Charlie Day în rolul lui Luigi, Jack Black în rolul lui Bowser, Keegan-Michael Key în rolul lui Toad, Seth Rogen în rolul lui Donkey Kong, Fred Armisen în rolul lui Cranky Kong, Kevin Michael Richardson în rolul lui Kamek și Sebastian Maniscalco în rolul lui Spike.
Supranumit „Mercenarul cu gură mare”, Deadpool obține, în urma unui experiment militar care dorea să redea abilitatea de regenerare rapidă a lui Wolverine, puteri incredibile (invulnerabilitatea la puteri telepatice și telekinezice, rezistența la droguri și toxine, dar și prelungirea vieții grație puterilor de refacere ale organismului său). Acestea vin, însă, și cu unele inconveniente: instabilitatea psihică și un fizic desfigurat.
Urmărit de un trecut turbulent, Mad Max prefera să călătorească de unul singur și să nu își facă prieteni. În ciuda convingerilor sale, se alătură unui grup de supraviețuitori ai deșertului, conduși de implacabila luptătoare Imperator Furiosa. Aceștia sunt urmăriți permanent și atacați de tiranul Immortan Joe care îi suspectează că i-au furat cea mai de preț posesie.
Au aterizat! Nave spațiale misterioase sunt deja răspândite pe 12 meridiane de pe toate continentele. Dar de ce au venit? Ce intenții au? Iată ce are de elucidat Louise Banks, expertă în lingvistică, solicitată de autorități ca să descifreze limbajul „intrușilor”. Termen: două zile. Miza: viața tuturor. Dușmani sau prieteni? Război inter-planetar sau șansa de a cunoaște alte forme de inteligență? Succes sau condamnare? O planetă întreagă tremură în așteptarea veștilor. Va reuși oare Louise să traducă la timp limbajul invadatorilor extratereștri sau va „traduce” soarta umanității?
În urmă cu treizeci de ani, extratereștrii sosesc pe Pământ. Nu pentru a cuceri sau a oferi ajutor, ci pentru a găsi refugiu pe planeta lor pe moarte. Separați de oameni într-o zonă sud-africană numită Districtul 9, extratereștrii sunt gestionați de Multi-Naționala Unită, care nu este preocupată de bunăstarea extratereștrilor, dar va face orice pentru a-și stăpâni tehnologia avansată. Când un agent de teren al companiei contractă un virus misterios care începe să-i altereze ADN-ul, există un singur loc în care se poate ascunde: Districtul 9.
După moartea subită a iubitei sale soții, John Wick (Reeves) primește un ultim cadou de la ea: un pui de beagle - o cățelușă pe nume Daisy, și un bilet în care îi cerea să nu uite să iubească. Dar doliul și tristețea lui John sunt întrerupte de mafiotul rus, sadicul Iosef Tarasov (Alfie Allen), care se îndrăgostește irevocabil de mașina lui John, un Boss Mustang, fabricat în 1969. Fiindcă John refuză să-i vândă mașina, Iosef și gealații lui îi iau Mustangul cu forța, intră peste el în casă bătându-l până la inconștiență și omorând-o pe micuța Daisy. Fără să-și dea seama, ei l-au trezit pe cel mai crud asasin care a existat vreodată în lumea interlopă. Căutările lui John, pentru a-și recupera mașina, îl conduc într-o zonă a New York City pe care turiștii n-o văd niciodată și unde se învârte comunitatea super-secretă și violentă a interlopilor, în care John Wick fusese pe vremuri cel mai crud.
A black comedy featuring two butchers, Svend "Sweat" and Bjarne, who start their own shop to get away from their arrogant boss. Cannibalism is soon introduced to the plot, and further complications arise due to the reappearance of Bjarne's intellectually disabled twin brother Eigil.
În micul oraş Villeneuve, Belle, o tânără luminoasă, cu un spirit liber, care iubeşte să citească, îşi vede de treburile monotone de zi cu zi. Ea locuieşte cu tatăl său, Maurice, un artist singuratic. Deşi este frumoasă şi binevoitoare, locuitorii oraşului nu ştiu ce să creadă despre ea, rămânând pentru ei o enigmă. Refuză constant avansurile neobosite ale arogantului Gaston, ignorându-l cu desăvârşire. Printr-o întâmplare nefericită, tatăl lui Belle ajunge prizonier în castelul Bestiei, iar Belle pleacă în căutarea lui, în găseşte şi îl salvează, dar plăteşte un preţ – rămâne prizonieră în castel, în schimbul libertăţii tatălui său. Ea se împrieteneşte cu slujitorii castelului, care speră în secret că Belle este cea care va rupe vraja.
Acțiunea noului film „Căpitanul Marvel” are loc în 1995, când Carol Danvers (Brie Larson), fost pilot în Forța Aeriană Americană, devine unul dintre cei mai puternici eroi ai galaxiei. După un stagiu de pregătire în Forța Stelară, o unitate militară de elită de pe planeta Kree, Carol se întoarce pe Pământ, cu o mulțime de întrebări fără răspuns despre trecutul și identitatea ei. Abia sosită, Carol e prinsă în mijlocul unui conflict intergalactic între două rase de extratereștri, având planeta noastră drept miză și câmp de bătaie. „Căpitanul Marvel” vine cu o poveste nou-nouță despre o perioadă încă nevăzută din istoria Universului Cinematografic Marvel.
Grief-stricken suburban parents refuse to accept the news that their son Andy has been killed in Vietnam, but when he returns home soon after, something may be horribly wrong.
Zed is an American vault-cracker who travels to Paris to meet up with his old friend Eric. Eric and his gang have planned to raid the only bank in the city which is open on Bastille day. After offering his services, Zed soon finds himself trapped in a situation beyond his control when heroin abuse, poor planning and a call-girl named Zoe all conspire to turn the robbery into a very bloody siege.
A re-imagining of the old mystical folklore that follows a woman and a tight-knit Jewish community that is besieged by foreign invaders. She conjures a dangerous creature to protect them but it may be more evil than she ever imagined.
A determined TV reporter is out to find a maniac who is methodically attacking lone women drivers on the Los Angeles Freeway by pushing them off the road with his powerful van.