În contextul în care existența omenirii pe Pământ este amenințată, un grup de exploratori se folosesc de o gaură de vierme nou descoperită pentru a depăși limitele spațiului și a cuceri imensele distanțe ale unei călătorii interstelare.

O poveste misterioasă a doi magicieni a căror rivalitate intensă îi conduce într-o bătălie de-o viață pentru supremație. O bătălie plină de obsesie, înșelăciune și gelozie cu consecințe periculoase și mortale.

Executor al agenției federale de aplicare a legii, Teddy Daniels ajunge împreună cu partenerul său Chuck pe mica insulă Shutter, unde se află un ospiciu pentru tratarea condamnaților cu tulburări mentale. Cei doi investighează evadarea unei criminale, dar nimic în acest ospiciu nu este ceea ce pare. Și nici Teddy Daniels nu este. Se află acolo pentru a găsi o pacientă disparută? Sau a fost trimis pentru a investiga zvonurile care denunță practici extreme de tratare a bolnavilor? Pe măsura ce Teddy și Chuck se apropie de adevăr, acesta este din ce în ce mai greu de surprins, iar cei doi încep să se teamă că nu vor mai părăsi niciodată insula Shutter. Pentru că cineva încearcă să-i facă să-și piardă mințile... Filmul se bazează pe romanul omonim, scris de Dennis Lehanne.

Este anul 2700, iar Pământul este acoperit de gunoaie, ca urmare a secolelor de consumerism nesăbuit. Oamenii au plecat de pe Terra lăsând în urmă o armată de mici roboți a căror sarcină este să facă planeta iarăși locuibilă. În urma unei erori de programare, singurul robot activ este micul Wall-E. El se îndrăgostește de Eve, un robot trimis de oameni pentru a vedea cum evoluează operațiunile pe Terra. Wall-E are un singur vis, să-și afle un cămin în Univers. Se va transforma el în realitate?

Filmul spune povestea unui concierge (gestionar) legendar de la un hotel european renumit între războaie și prietenia sa cu un tânăr angajat care devine protectorul său de încredere. Povestea implică furtul și recuperarea unei picturi renascentiste neprețuite, lupta pentru o avere enormă a familiei și răsturnările lente și apoi bruști care au transformat Europa în prima jumătate a secolului al 20-lea.

Identitatea lui Peter Parker este dezvăluită și nu mai poate separa viața lui normală de cerințele solicitante ale vieții de super-erou. Atunci când îi cere ajutorul lui Doctor Strange pentru a restabili secretul identității sale, lucrurile se complică periculos de mult și îl forțează să descopere ce înseamnă să fii cu adevărat Spider-Man.

Viața lui Riley, o fetiță veselă și lipsită de griji, este dată peste cap când trebuie să-și ia rămas-bun de la copilăria ei fericită din Minnesota pentru a se muta la San Francisco. Este momentul când emoțiile ei preiau inițiativa, spre nemulțumirea părinților complet depășiți de situație ai fetiței. Furia, Dezgustul, Frica, Tristețea și Bucuria se ceartă, colaborează și se pierd în discuții în contradictoriu în încercarea de-a o face pe Riley să meargă mai departe și să-și găsească noi prieteni.

Studiourile Marvel lansează o echipă nouă, Gardienii galaxiei! Aceasta lărgește universul Marvel până în adâncurile cosmosului, unde aventurierul Peter Quill se trezește ținta unei periculoase urmăriri după ce fură un glob cu puteri misterioase. Încercarea de a dejuca planurile lui Ronan, un villain ce amenință soarta întregului univers, îl face pe Peter să formeze o echipă cu invincibilul Drax Distrugătorul, cu mortala Gamora, cu Groot, un umanoid cu formă de copac, și cu ratonul Rocket. Dar când Peter descoperă adevărata putere a globului și posibila amenințare pe care acesta o reprezintă la adresa galaxiei este clar că urmează o luptă pe viață și pe moarte pentru a salva lumea așa cum o știm.

84 ani mai târziu, o femeie în vârstă de 101 de ani, pe nume Rose DeWitt Bukater spune povestea nepoatei ei Lizzy Calvert lui Brock Lovett, Lewis Bodine, Bobby Buell și Anatoli Mihailovici pe Keldysh despre viața sa stabilită pe 10 aprilie 1912, pe o navă numită Titanic atunci când tânăra Rose se îmbarcă pe navă cu mama ei, Ruth DeWitt Bukater, și logodnicul ei, Caledon Hockley la clasa întâia. Între timp, un vagabond și artist pe nume Jack Dawson și cel mai bun prieten al lui Fabrizio De Rossi câștiga bilete de clasa a treia pe navă într-un joc. Și ea explică întreaga poveste de la plecare până la moartea Titanicului la prima și ultima călătorie a sa pe 15 aprilie 1912 la 2:20 dimineața.

Scris şi regizat de Damien Chazelle, filmul urmăreşte povestea Miei, o actriţă aspirantă şi a lui Sebastian, un muzician îndrăgostit de jazz, care se zbat să atingă succesul într-un oraş în care prea multe vise şi inimi sunt frânte zi de zi. Plasat în Los Angeles-ul zilelor noastre, printre decoruri cuceritoare şi momente muzicale fascinante, filmul surprinde bucuriile, dar şi dezamăgirile cotidiene a doi tineri în încercarea lor de a-şi îndeplini visele

Șapte prinți au fost transformați printr-o vrajă în șapte pitici. Acum, ei sunt în căutarea unei perechi de conduri roșii fermecați care au puterea de a-i face înapoi cum erau. Dar aceștia aparțin unei fete care nu-și cedează condurii cu una, cu două, căci are și ea nevoie de ajutor din partea celor șapte prinți.

După doi ani de supraveghere a străzilor orașului ca Batman, aducând frică în inimile criminalilor, cel mai cunoscut personaj al universului DC este înfățișat într-o poveste complet diferită, care scoate la iveală secretele ascunse ale familiilor fondatoare ale orașului Gotham. Cu doar doi aliați de încredere - Alfred Pennyworth și Lt. James Gordon - printre rețeaua coruptă a oficialilor și personalităților de profil a orașului, Batman se impune ca întruchiparea răzbunării. Când un criminal pe nume Riddler vizează elita orașului cu o serie de intrigi sadice, indiciile îl trimit pe Bruce Wayne într-o investigație în lumea interlopă, unde întâlnește personaje precum Catwoman, Pinguinul/Oswald Cobblepot, Edward Nashton și Carmine Falcone. Pe măsură ce dovezile încep să se apropie de casă și planurile răufăcătorului devin clare, Batman trebuie să creeze noi relații pentru a-l demasca pe vinovat, devenind simbolul speranței în orașul Gotham.

În timpul unei misiuni pe planeta Marte cu echipaj uman, astronautul Mark Watney este considerat mort, victimă a unei furtuni puternice. Însă Watney supraviețuiește urgiei și descoperă că a fost lăsat singur pe ostila planetă. Cu provizii insuficiente, este nevoit să-și folosească la maxim ingeniozitatea, inteligența și forța interioară pentru a rămâne în viață și a găsi o cale prin care mesajul său de ajutor să ajungă pe Pământ. La cel puțin 56 de milioane de kilometri distanță, NASA și echipa internațională de oameni de știință caută neîncetat soluția prin care să îl aducă pe „marțian” acasă, în vreme ce colegii săi de echipă pun și ei la cale o misiune îndrăzneață, dacă nu imposibilă, de salvare. Pe măsură ce aceste povești, mostre incredibile de curaj, se desfășoară, voci din lumea întreagă se unesc pentru a încuraja revenirea acasă, în siguranță, a lui Watney.

La treizeci de ani de la evenimentele primului film, un nou Vânător de Recompense, ofițerul K din LAPD, descoperă un vechi secret, care are potențialul de a arunca ce a mai rămas din societate, în haos. Descoperirea lui K, îl duce pe acesta în căutarea lui Rick Deckard, un fost Vânător de Recompense din LAPD care e dat dispărut timp de 30 de ani.

Caleb, un programator de 24 de ani angajat al celei mai mai companii de informatică, câștigă o competiție internă care avea ca premiu o săptămână alături de Nathan, șeful extrem de retras al companiei, la reședința lui izolată din munți. Dar, când Caleb ajunge pe domeniul acestuia, descoperă că va fi nevoit să participe la un experiment fascinant, dar foarte bizar, în care va trebui să interacționeze cu prima inteligență artificială reală din lume, adăpostită de o superbă fată-robot. Scenaristul/regizorul ne aduce o viziune care-ți îngheață sângele în vine asupra viitorului deloc îndepărtat al inteligenței artificiale. Experimentul pe care îl va trăi Caleb se va transforma într-o bătălie psihologică sumbră, cu întorsători de situație care îl vor pune în fața unei alegeri extrem dificilă: mașinăria sau omul?

Acțiunea se petrece într-un orășel german din timpurile actuale și îl are ca protagonist pe Rainer, un profesor nonconfomist de istorie contemporană, extrem de popular printre adolescenți mulțumită spiritului său deschis și a gândirii complexe. Nevoit să predea cursul despre totalitarism, Rainer încearcă să iși convingă ascultătorii că nazismul poate fi readus la viață...

O familie cu doi copii duce o existență izolată, în liniște deplină, de teama că o amenințare nevăzută care atacă la cel mai mic sunet îi va nimici. Suntem în anul 2020, într-un decor postapocaliptic. Terra a fost invadată de extratereştri orbi, dar cu un auz extraordinar. Un singur zgomot şi vei fi sfârtecat. În aceste condiţii, tatăl, mama, fiica şi fiul încearcă să supravieţuiască la ferma familiei, o provocare mai complicată decât te-ai fi aşteptat, mai ales că mama este însărcinată şi sorocul îi vine curând.

Scenaristul-regizor și producător M. Night Shyamalan se întoarce pe marile ecrane cu acest film artistic. De data aceasta, pătrundem în mintea fracturată, dar deosebit de înzestrată a unui bărbat care are tulburare de identitate disociativă. Diviziunile mentale ale celor care suferă de identitate disociativă au fascinat dintotdeauna oamenii de știință, care nici acum nu au găsit o explicație. Unii pacienți ajung chiar să își schimbe fizionomia pentru fiecare personalitate pe care o manifestă, dar și sistemul cognitiv și cel fiziologic, ceea ce face ca misterul în jurul acestei afecțiuni să continue să fie nerezolvat încă. Deși Kevin, a scos la iveală 23 de personalități în siguranța cabinetului psihiatrei sale, dr. Fletcher, se pare că o alta a rămas bine ascunsă, și e pe cale să se manifeste și să le domine pe toate celelalte.

Atunci când, după o furtună violentă, o ceață misterioasă acoperă niște creaturi supranaturale și cade peste orașul lor, câțiva localnici sunt nevoiți să se descurce singuri în timp ce sunt blocați într-un supermarket.

Jenna is a pregnant, unhappily married waitress in the deep south. She meets a newcomer to her town and falls into an unlikely relationship as a last attempt at happiness.