Povestea reală a unei prietenii improbabile dintre un pianist de culoare şi un italo-american dur pe care cel dintâi îl angajează ca şofer şi asistent personal. Unde? În America anilor '60, unde rasismul şi prejudecăţile încă erau o normalitate.

O tânără asistentă medicală, Alma, este pusă să aibă grijă de Elisabeth Vogler: o actriță care este aparent sănătoasă din toate punctele de vedere, dar care nu vobește. În timp ce își petrec timpul împreună, Alma îi vorbește constant lui Elisabeth, fără să primească niciodată un răspuns. Timpul pe care îl petrec împreună nu face decât să întărească realizarea zdrobitoare că nu există.

Bazat pe cea mai bine vândută carte omonimă, filmul „Minunea” transpune pe marile ecrane povestea emoţionantă a lui August Pullman, un copil diferit, dar cu o inimă uriașă. Pentru că s-a născut cu un chip diferit, a fost ferit de sistemul public de învățământ, însă acum Auggie se încăpățânează să intre în clasa a V-a la o școală publică, unde va deveni un fel de erou pentru colegi. În timp ce familia, noii colegi și întreaga comunitate se trăduiește să-l trateze cu înțelegere și compasiune, băiatul pornește într-o misiune extraordinară care îi va uni pe toți și le va demonstra cum o persoană nu se poate alinia normelor atunci când este născută să se remarce.

Joy Newsome, cunoscută și drept Ma, este ținută captivă împreună cu băiețelul ei în vârstă de doar cinci ani într-un șopron din grădină. Totul a început în momentul în care Old Nick a păcălit-o pe Ma să îl ajute să găsească un câine ce se pierduse. Ea a fost răpită atunci și adusă în „Cameră” - șopronul din grădina casei lui Old Nick. Șapte ani mai târziu, Ma și Jack sunt încă prizonieri în acea Cameră și își doresc nespus să scape de acolo.

Scris şi regizat de Damien Chazelle, filmul urmăreşte povestea Miei, o actriţă aspirantă şi a lui Sebastian, un muzician îndrăgostit de jazz, care se zbat să atingă succesul într-un oraş în care prea multe vise şi inimi sunt frânte zi de zi. Plasat în Los Angeles-ul zilelor noastre, printre decoruri cuceritoare şi momente muzicale fascinante, filmul surprinde bucuriile, dar şi dezamăgirile cotidiene a doi tineri în încercarea lor de a-şi îndeplini visele

Chris și iubita sa, Rose, au ajuns în relația lor la etapa în care acesta urmează să cunoască părinții fetei, pe Missy și Dean. La început, Chris crede că amabilitatea exagerată a părinților fetei este doar emoție provocată de eforturile acestora de a se obișnui cu idea că aceasta e într-o relație interrasială, dar, pe măsură ce trece timpul, o serie de descoperiri bizare și din ce în ce mai tulburătoare îi dezvăluie un adevăr atât de cumplit cum nu și-ar fi putut imagina vreodată.

Deși un medicament miraculos i-a prelungit viața, Hazel Grace Lancaster, în vârstă de 16 ani, are impresia că de când se știe a fost "în fază terminală". Însă atunci când fermecătorul Augustus Waters, suferind și el de aceeași boală cumplită, apare la întâlnirile unui grup de suport unde merge Hazel, povestea fetei va fi complet rescrisă. Spirite înrudite, împărțind același farmec și același simț al umorului, Hazel și Gus încep o cursă contra-cronometru în care învață ce înseamnă să iubești.

Investigatorii de activități paranormale Ed și Lorraine Warren lucrează la ajutarea unei familii terorizate de o prezență întunecată la casa lor de la fermă. Forțați să confrunte o entitate puternică, Familia Warren este prinsă în cel mai înfricoșător caz al vieții lor.

Filmul Carol este plasat în New York-ul anilor 1950, unde Therese Belivet (Rooney Mara - premiul de interpretare la Cannes) lucrează într-un magazin de jucării, visând la o viață diferită, când o întâlnește pe Carol Aird (Cate Blanchett), o femeie seducătoare, mult mai matură, prinsă într-un mariaj în destrămare. O scânteie se aprinde între cele două femei, iar legătura dintre ele devine din ce în ce mai puternică. Când relația dintre cele două femei iese la lumină, ele sunt forțate să lase în urmă frumoasa poveste de dragoste, într-o confruntare care le va pune la încercare devotamentul uneia față de cealaltă.

În anul 1969, o nouă lume se întrevede pe platourile de filmare de la Hollywood, iar noua realitate îi cam prinde pe picior greșit pe vedeta TV Rick Dalton și dublura care îi interpretează cascadoriile, Cliff Booth. În timp ce aceştia se străduiesc să se afirme în noul context, actrița Sharon Tate, vecina lui Dalton, este implicată într-o poveste suspectă, legată de crimele odioase ale clanului Charles Mason.

This psychedelic tour of life after death is seen entirely from the point of view of Oscar, a young American drug dealer and addict living in Tokyo with his prostitute sister, Linda. When Oscar is killed by police during a bust gone bad, his spirit journeys from the past -- where he sees his parents before their deaths -- to the present -- where he witnesses his own autopsy -- and then to the future, where he looks out for his sister from beyond the grave.

Într-un oraș mic din Maine, șapte copii cunoscuți sub numele de The Losers Club se confruntă cu probleme de viață, agresiuni și un monstru care ia forma unui clovn numit Pennywise.

When a dance troupe is lured to an empty school, a bowl of drug-laced sangria causes their jubilant rehearsal to descend into a dark and explosive nightmare as they try to survive the night—and find who's responsible—before it's too late.

Un ziar rival pune mâna pe o știre-bombă despre o mușamalizare în care e implicat președintele, iar Washington Post trebuie să facă o alegere.

Strălucitul detectiv Hercule Poirot investighează o crimă complexă la bordul unui tren extravagant ai cărui pasageri excentrici sunt toți suspecți.

Private eye Philip Marlowe is hired by ex-con Moose Malloy to find his girlfriend, a former lounge dancer. While also investigating the murder of a client and the theft of a jade necklace, Marlowe becomes entangled with seductress Helen Grayle and discovers a web of dark secrets that are better left hidden.

Noah Ashby este un tânăr îndrăgostit care petrece o noapte perfectă cu fata visurilor sale, dar este imediat plasat în „friendzone”. Noah își petrece următorii trei ani din viață întrebându-se ce s-a întâmplat și unde ar fi putut greși atât de mult. Toate acestea, până când primește ocazia neașteptată de a călători înapoi în timp și de a schimba noaptea și destinul său, din nou... și din nou. Trimis de o cabină foto magică înapoi în timp, Noah retrăiește la nesfârșit seara în care a întâlnit-o pe Avery, pentru a înțelege ce nu a funcționat între ei, și a încerca s-o facă să se îndrăgostească de el. Oare va reuși Noah să fie cel de care Avery se îndrăgostește?

Four customers purchase (or take) items from Temptations Limited, an antiques shop whose motto is "Offers You Cannot Resist". A nasty fate awaits all of them—particularly those who cheat the shop's Proprietor.

După ce ajung în lumea largă, doi căței de companie certăreți se aliază împotriva unei bande de animale furioase care se pregătesc să atace oamenii.

The sole survivor of a backwoods massacre investigates the incident with the help of a photographer and a police officer. Soon, it becomes clear that they're up against nothing less than an ancient god!