Un jucător la bursă din New York refuză să coopereze într-un caz major de fraudă în care e implicată corupția de pe Wall Street, lumea corporatistă bancară și infiltrarea mafiei. Bazat pe autobiografia lui Jordan Belfort.

Chris Gardner este un familist care încearcă din răsputeri să supraviețuiască. În ciuda bravelor sale încercări de a-și menține familia pe linia de plutire, mama fiului său în vârstă de cinci ani, Christopher cedează nervos sub presiunea constantă a lipsurilor financiare. Nemaifiind capabilă să le facă față, decide cu jumătate de inimă să plece. Chris, devenit acum singurul părinte, continuă cu încăpățânare să caute o slujbă mai bine plătită folosindu-se de toate trucurile de publicitate pe care le cunoaște. Este acceptat ca stagiar la o prestigioasă firmă de agenți de bursă și, deși nu este plătit, lucrează totuși în speranța că la sfârșitul stagiului va obține o slujbă și va avea parte de un viitor promițător.

La universitatea Princeton, John Nash se luptă să aducă o contribuție utilă pentru a servi ca moștenirea lui în lumea matematicii. El face în cele din urmă o descoperire revoluționară, care îl va aduce în cele din urmă Premiul Nobel. După absolvirea școlii el se întoarce către predare, devenind implicat romantic cu eleva sa Alicia. Între timp, guvernul cere ajutorul pentru spargerea codurilor sovietice, care îl implică repede într-un complot conspiraționist terifiant. Nash devine din ce în ce mai paranoic până la o descoperire care îi răstoarnă întreaga sa lume cu susul în jos. Acum doar cu ajutorul Aliciei el va fi capabil să-și recupereze puterea mentală și să-și recapete statutul ca mare matematician pe care îl cunoaștem astăzi.

După ce familia lui se mută din Berlin în Polonia, un băiat se împrietenește cu un altul ce locuiește dincolo de gard, fără să știe că acesta este un deținut evreu.

Metropola modernă a mamiferelor din Zootropolis este un oraș ca nici un altul. Cuprinzând cartiere de locuinţe precum luxosul Sahara Square sau glacialul Tundratown, reprezintă o încrucişare de rase, unde animale din fiecare mediu trăiesc laolaltă – un loc unde, indiferent ce eşti, de la cel mai impunător elefant la cel mai mic şoricel, poţi deveni orice. Însă când ofiţerul începător Judy Hopkins ajunge în oraş, ea îşi dă seama că a fi primul iepuraş într-o echipă de poliţie formată din animale mari şi puternice nu e atât de uşor. Hotărâtă să-şi dovedească valoarea, ea profită de ocazia de a rezolva un caz, chiar dacă asta înseamnă să se asocieze cu vulpoiul şarlatan şi bun de gură Nick Wilde, pentru a desluşi misterul.

Știința roboților nu are niciun secret pentru micul geniu Hiro Hamada, prin urmare nimeni nu este mai potrivit ca el să dezlege ițele unui complot criminal ce amenință cu distrugerea dinamicului și tehnicizatului oraș San Fransokyo. Cu ajutorul unuia dintre companionii săi, un robot pe nume Baymax, Hiro se alătură unei echipe de luptători pentru dreptate, dornici să își salveze orașul.

Un inventator visează să creeze un om artificial. Dar înainte de a-l putea termina pe Edward, el moare de un atac de cord. De atunci, Edward locuiește singur în castelul său și are foarfece acolo unde ar trebui să fie mâinile. Într-o zi viața lui ia o întorsătură când reprezentantul Avon Peg intră în castel. Peg îl ia pe băiatul cu mâinile foarfece. El se face rapid popular în cartier, tunzând tufișurile în tot felul de forme și mai târziu chiar coafând părul femeilor din suburbii. Dar până când ?

Au aterizat! Nave spațiale misterioase sunt deja răspândite pe 12 meridiane de pe toate continentele. Dar de ce au venit? Ce intenții au? Iată ce are de elucidat Louise Banks, expertă în lingvistică, solicitată de autorități ca să descifreze limbajul „intrușilor”. Termen: două zile. Miza: viața tuturor. Dușmani sau prieteni? Război inter-planetar sau șansa de a cunoaște alte forme de inteligență? Succes sau condamnare? O planetă întreagă tremură în așteptarea veștilor. Va reuși oare Louise să traducă la timp limbajul invadatorilor extratereștri sau va „traduce” soarta umanității?

Chris și iubita sa, Rose, au ajuns în relația lor la etapa în care acesta urmează să cunoască părinții fetei, pe Missy și Dean. La început, Chris crede că amabilitatea exagerată a părinților fetei este doar emoție provocată de eforturile acestora de a se obișnui cu idea că aceasta e într-o relație interrasială, dar, pe măsură ce trece timpul, o serie de descoperiri bizare și din ce în ce mai tulburătoare îi dezvăluie un adevăr atât de cumplit cum nu și-ar fi putut imagina vreodată.

Viața singuratică a unei adolescente incomode și telekinetice este dominată de hărțuirea necruțătoare la școală și de o mamă fanatică religioasă opresivă acasă. Când chinuitorii ei fac o farsă umilitoare la balul de absolvire, ea dezlănțuie un haos înfiorător asupra tuturor, lăsând nimic altceva decât distrugere în urma ei.

După decesul subit al lui Ellen, capul familiei Graham, fiica ei începe să descopere o serie de secrete întunecate ale bătrânei care acum afectează armonia întregului cămin. Cu cât află mai multe, cu atât se văd cu toţii mai prinşi fără scăpare în sinistrul destin moştenit. Cu o intuiţie autentică, regizorul şi scenaristul Ari Aster transpune pe marile ecrane viziunea de coşmar a decimării unei familii după o tragedie care conduce filmul horror către noi graniţe.

În Kung Fu Panda Jack Black este Po the Panda, un sărman ospătar într-un restaurant de tăieței, care este înnebunit după kung fu, dar al cărui fizic nu-i permite să practice acest sport. De fapt, Po este definit ca fiind cel mai leneș animal din întreaga Chină antică. Iar asta este o problemă, deoarece dușmani puternici sunt la granițele țării, iar toate speranțele se adună în profeția care îl desemnează tocmai pe Po drept "The Dragon warrior" (Războinicul Dragon) pentru a salva situația. Un grup de maeștri în arte marțiale vor avea nevoie de o centură neagră la răbdare, pentru a-l transforma pe acest leneș într-un luptător, înainte de a fi prea târziu.

Alan Parrish, un băiețel ca oricare altul, descoperă un joc misterios numit Jumanji. Atunci când îl joacă împreună cu prietena lui, Sarah, lucruri foarte ciudate încep să se-ntâmple, iar Alan este transportat într-o altă lume, în jungla fermecată din Jumanji, unde rămâne prizonier timp de 26 de ani. Mulți ani mai târziu, alți doi copii, Judy și Peter, descoperă jocul în podul casei lui Alan și, jucându-l, îl eliberează pe Alan din jungla în care supraviețuise până la vârsta de 38 de ani. Împreună, cei trei jucători trebuie s-o găsească pe Sarah care, între timp, a crescut și ea, pentru a termina jocul înainte ca jocul să-i... termine pe ei.

Un grup de militanți pentru drepturile animalelor descoperă într-un institut de cercetare a primatelor mai mulți cimpanzei care, închiși în cuști și imobilizați în lanțuri, sunt obligați să privească niște ecrane pe care se derulează scene de o violență extremă. Ignorând spusele cercetătorilor îngroziți, conform cărora cimpanzeii ar fi infectați cu un virus periculos, ei eliberează animalele, ca imediat apoi să fie atacați de ele.

A socially awkward but very bright 15-year-old girl being raised by a single mom discovers that she is the princess of a small European country because of the recent death of her long-absent father, who, unknown to her, was the crown prince of Genovia. She must make a choice between continuing the life of a San Francisco teen or stepping up to the throne.

Când Edward sosește la azilul Stonehearst pentru a se angaja ca doctor-asistent, tânărul medic este întâmpinat cu căldură de către doctorul Lamb, administratorul aziului, și de echipa sa, care este compusă, printre alții, de un tip pe nume Finn și o fascinantă femeie, cu numele de Eliza Graves. Edward este intrigat de metodele moderne ale lui Lamb până în momentul când o serie de evenimente neobișnuite îl vor conduce la o descoperire macabră, care va ridica vălul de pe utopia lui Lamb, relevând faptul că nimeni nu este cine sau ce pare a fi.

Cinica Kathryn Merteuil (Sarah Michelle Gellar) face un pariu cu fratele ei vitreg, Sebastian Valmont (Ryan Phillippe), care presupune seducerea inocentei Annette Hargrove (Reese Witherspoon), care si-a propus sa ramana virgina pana cand va cunoaste dragostea adevarata. Daca Sebastian nu va reusi sa o cucereasca pe fermecatoarea Annette, Kathryn se va alege cu fabuloasa lui masina. Dar daca acesta isi va atinge scopul, va obtine dragostea singurei femei pe care stie ca nu o poate avea: pe Kathryn. Insa in jocul seductiei, unde orice metode sunt permise, exista o singura interdictie: sa nu te indragostesti...

După un divorț dureros, un ofițer de credite intră în mrejele unui guru motivațional, care îi cere ca, timp de un an, să nu refuze nimic din ce i se oferă.

One year after their incredible adventures in the Lion, the Witch and the Wardrobe, Peter, Edmund, Lucy and Susan Pevensie return to Narnia to aid a young prince whose life has been threatened by the evil King Miraz. Now, with the help of a colorful cast of new characters, including Trufflehunter the badger and Nikabrik the dwarf, the Pevensie clan embarks on an incredible quest to ensure that Narnia is returned to its rightful heir.

Filmul prezintă povestea unui agent CIA letal, care se întoarce în orașul natal pentru reuniunea de liceu. Pentru că e pe urmele unui caz top secret, îl ia drept partener, cu forța, pe cel care a fost cel mai tare tip din campus, acum un contabil cuminte căruia îi e dor de zilele de altă dată. Înainte de a se prinde în ce s-a băgat, contabilul își dă seama că e prea târziu să mai iasă, așa că se lăsa târât în cele mai periculoase schimburi de focuri, urmăriri cu mașina și spionaj cu risc mortal.