Noaptea dinaintea Halloween-ului este noaptea când Eric Draven, o vedetă rock, și logodnica sa Shelly sunt uciși cu brutalitate. La un an după moartea lor, Eric este readus la viață, deținând puteri supraumane și viziuni care să-i servească la răzbunarea morții sale și a lui Shelly, ajutat fiind și de un misterios corb. Eric pornește în căutarea celor vinovați, unul câte unul, aceștia neavând nici cea mai vagă idee despre ce soartă îi așteaptă.

Un fost agent CIA acceptă fără chef să fie garda de corp a unei fetițe de 10 ani din Ciudad de Mexico, dar nu se va da în lături de la nimic atunci când aceasta este răpită.

Când un fenomen rar îi oferă ofițerului de poliție John Sullivan șansa de a vorbi cu tatăl său, cu 30 de ani în trecut, el folosește ocazia pentru a împiedica moartea tragică a tatălui său. După ce acțiunile sale dau naștere din greșeală unei serii de crime brutale, el și tatăl său trebuie să găsească o cale de a rezolva consecințele modificării timpului.

Această poveste stranie este construită în jurul dubiosului detectiv Frank Bannister, care comunică cu morții pentru a-și rezolva cazurile.

Polițista începătoare Amelia Donaghy face echipă fără tragere de inimă cu Lincoln Rhyme, fostul detectiv de vârf al departamentului omucideri, dar care este acum paralizat, ca urmare a unei leziuni la coloana vertebrală, pentru a prinde un criminal în serie groaznic poreclit Colecționarul de oase. Semnătura specială criminalului este de a lăsa indicii chinuitoare bazate pe rămășițele sumbre ale crimelor sale.

Philippa (Cate Blanchett) este o profesoară britanică din Italia. Soțul ei și câțiva elevi mor din cauza unor supradoze de droguri. Marco Vendice este un puternic traficant local care a vândut drogurile care i-au ucis soțul. Dezgustată de incapacitatea poliției de a-l prinde pe Vendice, Philippa ia legea în propriile mâini și pune o bombă menită să-l ucidă pe traficant. Dar planul Philippei dă greș și patru oameni nevinovați mor. Philippa este arestată, iar, la interogatoriu, cere să i se aducă un traducător. Astfel îl cunoaște pe ofițerul Filippo (Giovanni Ribisi) care, în scurt timp, se îndrăgostește de Philippa. Cu ajutorul lui, ea reușește să scape și să se ascundă. Cu toate acestea, în ciuda regretelor pe care le are pentru pierderea vieților celor patru oameni nevinovați, Philippa este în continuare hotărâtă să-l vadă mort pe Vendice.

Seiful (2017) este un nou film horror care sosește pe marile ecrane cu o poveste pe care am putea să o numim uzual, un jaf la o bancă, însă se dovedește că nimic nu este ceea ce pare. Două surori înstrăinate sunt obligate să jefuiască o bancă pentru a-și salva fratele care a ars un depozit deținut de un gangster notoriu. Doar că, aceasta nu este o bancă obișnuită. Lovitura începe fără probleme, dar haosul începe să se dezlănțuie atunci când managerul sfidător al băncii îi trimite către o criptă de la subsol, la ceva cu adevărat rău. Cu toate acestea, totul o ia razna atunci când grupul care comite jaful se confruntă cu evenimente supranaturale în subsolul băncii. Destabilizați, aceștia încearcă să afle răspunsuri și să dezlege misterul din spatele fenomenelor stranii care le amenință jaful, dar mai ales viața. Oare vor reuși să facă față tuturor amenințărilor?