În prima zi la noua școală la care merge, Cameron se îndrăgostește imediat de Bianca, frumoasa fată a visurilor sale. Singura problemă este că Bianca nu are voie să iasă la întâlniri cu băieți ... până când Kate, sora ei mai mare, o tânără foarte temperamentală, cu care nimeni nu vrea să iasă, nu-și găsește pe cineva. Încercând să rezolve problema, Cameron pune ochii pe singurul tip care ar putea să fie o pereche pentru Kate: un misterios băiat rău (Heath Ledger) cu propria reputație neplăcută.
Louis de Funès joacă rolul unui om de afaceri al cărui contabil îi mărturisește într-o dimineață că a sustras o mare sumă de bani, că este îndrăgostit de fiica lui și că nu poate fi dat în judecată pentru că, în acest caz, va dezvălui fiscului adevărata avere a patronului. În aceeași dimineață, fiica mărturisește că este însărcinată. Totul pare să se rezolve, dar se dovedește că tânăra iubită de contabil nu este fiica patronului, că propria lui fiică este îndrăgostită de șoferul tatălui ei și că, de fapt, nici nu este însărcinată și că maseurul omului de afaceri vrea să-i devină acestuia ginere. Se adaugă și doica, și o veche menajeră a familiei, și o valiză cu bijuterii care este, evident, înlocuită mereu cu altă valiză, similară, conținând haine.Toate încurcăturile îi prilejuiesc lui Louis de Funès crize de furie, în care actorul este neîntrecut.