Un film psihologic despre un băiat în vârstă de opt ani, pe nume Cole Sear care crede că poate vedea în lumea morților. Un psiholog de copii pe nume Malcolm Crowe vine la Cole să-l ajute să se descurce cu această problemă,aflând mai târziu că el într-adevăr poate vedea fantomele oamenilor morți.
Un clasic american în care o femeie manipulatoare și un bărbat șmecher au o aventură romantică turbulentă în sudul Americii în timpul războiului civil și al reconstrucției.
Mânat de tragedie, miliardarul Bruce Wayne își dedică viața pentru dezvăluirea și înfrângerea corupției care îi îmbolnăvește casa, Orașul Gotham. Neputând să lucreze în sistem, el creează în schimb o identitate nouă, un simbol al fricii pentru lumea subterană a crimei - Omul liliac (Batman).
Remake-ul clasicului horror de George A. Romero. O ciumă inexplicabilă a decimat populația planetei, transformând morții în zombi oribili care caută continuu carne și sânge uman pentru a supraviețui. În Wisconsin, un grup divers de oameni care au scăpat de ciumă încearcă să-și salveze viața refugiându-se într-un centru comercial, unde trebuie să învețe nu numai să se protejeze de hoardele zombie, ci și să trăiască împreună.
Când simți nevoia de viteză, nu te poți duce decât într-un singur loc: Top Gun, școala de elită a Marinei Americane cu cei mai buni piloți din lume, și filmul care a definit o nouă specie de blockbuster. În rolul care l-a transformat în cea mai mare vedetă a lumii, Tom Cruise este Maverick, pilotul care zboară din instinct, fără să respecte regulile, și care trebuie să-și înfrunte demonii pentru a reuși într-o lume unde locul 2 nu există. Kelly McGillis joacă rolul instructorului civil care ajunge să aibă un interes mai mult decât profesional pentru pilotul rebel.
Riggs si Murtaugh sunt de aceasta data pe urmele unui respectabil diplomat sud-african care isi rotunjeste veniturile din traficul cu droguri. Desi, gratie informatiilor pretioase oferite de un personaj fara scrupule, dar haios in felul sau, interpretat de Joe Pesci, neinfricatul Riggs nu se poate atinge de vreun fir de par al ticalosului, deoarece acesta beneficiaza de imunitate diplomatica. Dupa o serie impresionanta de situatii limita, pigmentate din plin cu explozii spectaculoase, vorbe de duh marca Mel Gibson, cei doi politisti de la LAPD ajung sa se lupte pe viata si pe moarte cu greii din cartelele internationale ale drogurilor pe un vas sud-african plin cu stupefiante.
În Linia morţii, cinci studenţi la medicină, obsedaţi de misterele care se află dincolo de limita vieţii, se implică într-un experiment pe cât de temerar pe atât de periculos: oprindu-şi inima pentru o scurtă perioadă de timp, fiecare dintre ei trăieşte o experienţă la limita morţii, care le arată ceea ce se poate întâmpla în lumea de dincolo. Dar pe măsură ce experimentele lor devin tot mai riscante, ei încep să fie hăituiţi de propriile păcate din trecut, care sunt reînviate de efectele paranormale ale trecerii dincolo de moarte.
Filmul incepe cu o serie de teste nucleare facute de Franta in Oceanul Pacific, la care privesc cateva iguane marine. Apoi, in prezent, un vas de pescuit japonez este atacat de un monstru marin nemaiintalnit, si un singur om supravietuieste. Traumatizat, este apoi luat la intrebari pe un pat de spital de un francez misterios si la orice intrebare adresata, pescarul repeta tot timpul un singur cuvant -"Gojira". Omul de stiinta Niko "Nick" Tatopolous este chemat sa investigheze niste urme ale unui animal urias, si ajunge repede la concluzia ca sunt facute de o iguana gigant, ce este rezultatul radiatiilor din exploziile nucleare. Godzilla, numele americanizat, isi urmeaza calea spre Nord, ajunge in Manhattan si incepe sa faca ravagii. Chiar si armata anericana isi uneste fortele pentru a distruge Godzilla cu orice pret, dar va fi vreodata deajuns pentru a salva populatia New York?