O saga epică despre crima organizată din America de după cel de-al Doilea Război Mondial, prin ochii veteranului de război Frank Sheeran, escroc și asasin plătit care a lucrat pentru unele dintre cele mai cunoscute personaje ale secolului XX. O poveste care se întinde pe parcursul a câteva decenii, filmul urmărește unul dintre cele mai mari mistere nerezolvate din istoria americană; dispariția legendarului șef de sindicat Jimmy Hoffa și prezintă o călătorie extraordinară prin coridoarele ascunse ale crimei organizate: modul de funcționare, rivalitățile și legăturile cu politica.

Bazat pe celebrul roman de Kazuo Ishiguro, filmul spune povestea majordomului Stevens, care și-a dedicat viața întreagă stăpânului său, lordul Darlington. Obsedat de perfecțiunea serviciilor ale căror coordonator este, Stevens își ignoră propria viață, sacrificându-și fericirea personală, ce se putea împlini printr-o relație cu miss Kenton, colega sa. A ținut-o la distanță pe aceasta, deși se crease o anumită legătură între ei. Orbit de loialitatea sa față de lord, Stevens continuă să-l servească pe acesta în ciuda simpatiilor naziste care-l fac pe Darlington un trădător.

Robert Redford regizează acest film provocator și foarte apreciat. Ralph Fiennes și John Turturro interpretează doi concurenți care se luptă pentru un premiu mare în bani și celebritate în cadrul unui concurs foarte cunoscut. Dar când apar acuzații că jocul este aranjat și că participanții primesc răspunsurile înainte, totul se complică și emisiunea nu mai este un simplu concurs cu întrebări. Acum, concurenții, producătorii și rețeaua TV sunt prinși în mijlocul unui scandal din ce în ce mai mare. Filmul, bazat pe o poveste adevărată care a șocat națiunea, a fost nominalizat în 1994 la premiile Academiei Americane de Film, la categoria cel mai bun film.

Anul 1776, Războiul de independență între coloniștii din Noua Anglie și trupele lui George al III-lea (1760-1820). În Carolina de Sud, văduvul Benjamin Martin, un soldat eroic în Franța și India, renunță la lupte pentru a avea grijă de cei șapte copii ai săi. Dar viața pașnică a familiei Martin este perturbată atunci când Gabriel, fiul cel mai mare, se alătură armatei; între timp tatăl său se luptă să-și crească copiii. Cu toate acestea, britanicii, sub comanda crudelului colonel Tavington, vor ajunge la porțile casei lor, punând întreaga familie în pericol ...

Povestea începe intr-o zi de 4 iulie, în timp ce Ron Kovic își serbează ziua de naștere. Devenit un adevărat erou al orășelului său natal, tânărul Kovic își șochează toți cunoscuții înrolându-se în Marină, ca să poata lupta împotriva comuniștilor din Vietnam. Din păcate, curând află că există o mare diferență între luptătorul ideal și experiența războiului, că liniile morale care îi fuseseră induse de părinți și în care crezuse cu atâta tărie sunt de fapt inexistente în realitatea dură a războiului. Kovic este întâi derutat, apoi profund deziluzionat, descoperind că mulți dintre camarazii săi nu sunt cu nimic superiori inamicilor.