La sfârșitul anilor ’50, într-o școală de elită din Noua Anglie un profesor de literatură non-conformist își învață elevii să se abată de la litera cărții și să dea frâu liber pasiunilor. La început timorați și obișnuiți să respecte regulile rigide care le ordonează viața la școală și acasă, băieții sunt reticenți la cerințele acestui profesor excentric care îi împinge să rupă din manuale paginile cu comentarii stupide sau să se urce pe bănci ca să privească viața din alt unghi... Încetul cu încetul se lasă însă seduși de stilul și învățăturile lui (Trăiește clipa! Trăiește ziua! Trăiește o viață extraordinară!), prinzând curaj să se exprime liber și să își urmeze visurile. Una dintre pasiunile lor e desigur poezia și astfel descoperă că profesorul lor, care în adolescență învățase la aceeași școală, făcuse parte din Cercul poeților dispăruți, un cenaclu misterios format din elevi îndrăzneți.

Gordie, Chris, Teddy și Vern sunt patru prieteni care decid să facă drumeții pentru a găsi cadavrul lui Ray Brower, un adolescent local, care a fost lovit de un tren în timp ce smulgea afine în sălbăticie.

Aceasta e povestea lui William, un băiat de 15 ani, care e angajat de revista Rolling Stone pentru a scrie un articol despre Stillwater, o formație rock care se afla în ascensiune. Astfel, el speră să scrie reportajul vieții lui.

Un film despre artă și viață în vremuri cumplite pentru omenire și pentru specia umană. În Parisul aflat sub ocupație nazistă, o actriță care era căsătorită cu un evreu trebuie să îl țină ascuns pentru a-i salva viața.

Filmul urmărește tensiunile și luptele dintre două grupări de tineri - The Greasers și The Socs. Ponyboy Curtis și Johnny Cade, doi băieți din banda Greasers, merg într-o seară la cinematograf. Ei îl opresc pe Dally Winston în încercarea lui de a "avea succes" cu Sherri Valance și Marcia, iar apoi se îndrăgostesc de cele doua fete. Băieții nu știu că fetele fac parte din grupul snobilor și bogaților din Socs. Un conflict între Johnny și Bob Sheldon, cel mai dur și mai rău membru al grupului Socs, are ca urmare moartea lui Bob. Acum cei de la Socs le cer socoteală celor de la Greasers. Acești tineri americani cad victimele diferențelor sociale a acelor vremuri, lipsei de educație și nevoii adolescenților de a îmbrățișa un curent, de a face parte dintr-un grup sau de a se identifica cu un stil.

Cronica de călătorie a lui Bill Bryson devine o comedie independentă, cu Robert Redford în rolul scriitorului.