Doi detectivi de de omucideri sunt într-o vânătoare disperată pentru a găsi un criminal în serie ale cărui crime sunt bazate pe cele „șapte păcate capitale” în acest film întunecat care îi poartă pe privitori de la rămășițele unei victime la cele ale alteia. Experimentatul detectiv Sommerset cercetează fiecare păcat într-un efort de a intra în mintea criminalului, în timp ce partenerul său începător, Mills, ia în râs eforturile lui de a dezlega cazul.

O tânără agentă practicantă FBI, Clarice Starling trebuie să investigheze un caz criminalistic deosebit de dificil, „Buffalo Bill” un ucigaș viclean care produce o serie de crime, ultima ostatică a lui fiind fiica unui senator american. Victimele criminalului căutat sunt femei, de pe care el, din motive necunoscute, desprinde bucăți de piele. Deoarece în investigațiile ei, agenta nu face nici un progres, va recurge la o tactică neobișnuită. La rezolvarea cazului va căuta să folosească cunoștințele lui Hannibal Lecter, un criminal periculos care își devora victimele. Criminalul psihopat Hanibal, care este de profesie psihiatru, este singurul care are indicii relevante referitoare la psihopatul aflat în libertate. Un târg pe muchie de cuțit se impune între fragila Jodie Foster, înterpretând o tânără și ambițioasa agentă FBI și monstrul obsedat, deși amândoi știu că nu pot avea încredere unul în celălalt.

Agentul de asigurări Walter Neff e cucerit pe loc de frumoasa Phyllis Dietrichson, frumoasa soție a unui client de-al său. Cei doi încep o relație amoroasă și pun la cale un plan de ucidere a soțului încornorat, pentru a încasa polița de asigurare pe viață a acestuia.

Scenariul, destul de complicat, este centrat pe existența lui Jerry Lundegaard, un vânzător de mașini ratat a cărui nevoie disperată de bani îl determină să angajeze doi criminali profesioniști care să-i răpească soția. Jerry se gândește că bogatul lui socru va plăti răscumpărarea cerută, pe care el va pune, evident, mâna. Bineînțeles că lucrurile o iau razna, iar planul lui Jerry se duce de râpă când doi turiști nevinovați sunt uciși.

Debusolat după o confesiune surprinzătoare din partea soției sale, un medic din elita newyorkeză pornește într-o călătorie suprarealistă într-o lume erotică subterană.

La Paris, în anii ’60, Momo, un băiat de 13 ani, e destul de singuratic. Are un singur prieten – domnul Ibrahim, băcanul arab, filozoful de pe strada de alături. Acesta îl va face să descopere lumea, femeile, dragostea și câteva principii majore.