Joel este șocat de faptul că prietena sa Clementine și-a sters din minte, la propriu, toate amintirile tumultoasei lor relații. În disperare de cauză, Joel apelează la inventatorul ciudatei proceduri de „spălare” a creierului, Dr. Mierzwiak și îi cere acestuia să îi șteargă și lui din memorie toate amintirile despre Clementine. Însă, pe măsură ce amintirile sale dispar treptat, Joel începe să-și redescopere dragostea pentru Clementine și organizează o „evadare” din procedura pe care Mierzwiak și asistenții săi se chinuie din răsputeri să o ducă la bun sfârșit.
Baby Houseman, o adolescentă de 17 ani, își petrece vacanța în fiecare an într-o tabară de vară la Catskills, alături de familia sa. Vacanța pare a fi una obisnuită, până când atenția lui Baby este atrasă de instructorul de dans Johnny Castle. Spionându-l, Baby află că Johnny și Penny, prietena și partenera lui de dans, sunt într-o situație delicată. Penny e total bulversată în momentul în care-și dă seama că este însarcinată, iar după îndelungi ezitări decide să întrerupă sarcina. Pus în situația de a-și găsi o nouă parteneră, Johnny acceptă să o inițieze pe Baby în tainele dansului.