După ce actorul Daniel Hilliard pierde custodia celor trei copii ai săi în favoarea fostei lui soții Miranda, el se deghizează într-o respectabilă și fermecătoare doamnă în vârstă, își dă numele de Doamna Doubtfire și vine la fosta lui locuință să se angajeze ca bonă pentru a fi astfel mai aproape de copiii lui.

În numai 28 de ore și sfidând toate legile federale in vigoare, Banditul (Burt Reynolds) trebuie să ducă un transport important de bere din Texas în Atlanta. Urmăriri spectaculoase pe șosele, amenințarea permanentă a arestării, o mireasă care fuge din fața altarului (Carrie, interpretata de Sally Field) sunt doar câteva aspecte ale intrigii care i-au adus filmului succesul.

Văduva italianoo-americană, Loretta Castorini, în vârstă de 37 de ani, crede că are ghinion în dragoste și, așadar, acceptă o cerere în căsătorie de la iubitul ei Johnny, deși nu îl iubește. Când îl întâlnește pe fratele său mai mic, Ronny, un bărbat emoțional și pasional, se trezește atrasă de el. Ea încearcă să reziste, dar Ronny, care îl învinovățește pe fratele său pentru pierderea mâinii sale, nu are niciun scrupul în a o urmări agresiv în timp ce Johnny este plecat din țară. Pe măsură ce Loretta se îndrăgostește de Ronny, ea află că nu este singura din familia ei cu o dragoste secretă.

Brian și Charlie lucrează pentru un gangster. Când află că vor să se retragă din afacere, șeful nu vrea să-și asume niciun risc și cere să fie omorâți. Dar totul după o ultima lovitură, în care vor fura o sumă foarte mare de bani de la niște traficanți de droguri. Doar că situația ia o întorsătură neașteptată când Brian și Charlie se hotărăsc să păstreze banii doar pentru ei. Pentru a scăpa de toți urmăritorii, cei doi se deghizează în călugărițe și se ascund la o mânăstire. Dar vor reuși să-și țină secret identitățile atât de mult timp încât să li se piardă urma?