Havana, Cuba, 1979. Artistul homosexual Diego (Jorge Perugorría) încearcă să-l seducă pe David, un tânăr comunist idealist, și eșuează lamentabil. Dar David conspiră să se împrietenească cu Diego, astfel încât să poată monitoriza viața subversivă a artistului pentru stat. Pe măsură ce Diego și David discută despre politică, individualitate și expresie personală în Cuba lui Castro, între cei doi se dezvoltă o prietenie autentică. Dar poate dura? Strawberry and Chocolate a devenit un hit instantaneu atunci când a fost lansat și a devenit un clasic al cinematografiei cubaneze datorită explorării sale fermecătoare și autentice a unei legături între doi oameni în circumstanțe istorice care par împotriva lor.
Nina este o tânără femeie care se hotărăște să se mute din casa părintească în urma unui conflict pe care îl are cu tatăl său. Însă după moartea subită a acestuia, Nina se întoarce ca să preia afacerea familiei, restaurantul "The New Taj". Revenirea ei o pune însă față în față cu o surpriză neplăcută: tatăl său rămăsese cu foarte multe datorii de pe urma jocurilor de noroc. Curajoasă și plină de încredere, Nina luptă să recupereze afacerea familiei, alături de Bobbi, prietena ei din copilărie, și Lisa, o tânără carismatică ce deține acum jumătate din afacere. Cele trei își propun ca restaurantul "The New Taj" să câștige cea mai mare competiție de curry din Vest, dar lucrurile iau o altă turnură când Nina se îndrăgostește…. Oare sentimentele ei vor fi împărtășite? Și dacă da, cum va afecta acest lucru viața Ninei și afacerea familiei?