Filmul Legământul, de Guy Ritchie, îi urmărește pe sergentul John Kinley (Jake Gyllenhaal) din armata americană și pe interpretul afgan Ahmed (Dar Salim). După o ambuscadă, Ahmed face eforturi supraomenesti pentru a-i salva viața lui Kinley. Când Kinley află că Ahmed și familia sa nu au primit pasaj sigur spre America, așa cum a promis, el trebuie să-și plătească datoria întorcându-se în zona de război pentru a-i recupera înainte ca talibanii să-i gaseasca.

Începută de Wesley Snipes şi continuată de Michael Jai White, seria Undisputed îl are acum, ca şi în partea a treia, în prim plan pe Scott Adkins, cel care îi dă viaţă durului Yuri Boyka. Revenit pe calea cea dreaptă, eroul celei de-a treia părţi a seriei se va vedea pus în faţa unor noi aventuri şi a unor noi încercări. Boyka ţinteşte pătrunderea în galele "greilor", însă atunci când un deces accidental are loc în ring, acesta începe să-şi pună la îndoială motivele pentru care luptă şi principiile de viaţă.

După moartea regelui T'Challa, regina Ramonda, Shuri, M'Baku și Dora Milaje luptă pentru protecția națiunii de intervenția marilor puteri. În vreme ce poporul e gata să depăsească pierderea regelui și să îmbrățișeze un nou capitol, eroii wakandezi ajutați de Nakia și Everett Ross fac planurile unui nou drum, mai luminos, pentru Wakanda.

Po se pregătește să devină liderul spiritual al Văii Păcii, dar are nevoie și de cineva care să-i ia locul ca Războinic Dragon. Ca atare, el va antrena un nou practicant de kung fu și va întâlni un răufăcător numit Cameleonul care evocă răufăcătorii din trecut.

În New York-ul anilor 1950, Lionel Essrog (Edward Norton), un detectiv particular singuratic cu sindromul Tourette, se aventurează să rezolve uciderea mentorului și singurului său prieten, Frank Minna (Bruce Willis). Înarmat doar cu câteva indicii și forța minții sale obsesive, Lionel descoperă secrete atent păzite de care depinde soarta întregului oraș. Într-un mister care-l duce din cluburi de jazz din Harlem, îmbibate de gin, la mahalalele dure din Brooklyn și, într-un final, la agenții puterii din New York, Lionel se confruntă cu gangsteri, corupție și cel mai periculos om din oraș pentru a-și onora prietenul și a o salva pe femeia care ar putea fi propria lui salvare.

Pacea și liniștea de pe vasul de croazieră S.S. Karnak se evaporă după ce o tânără moștenitoare este ucisă. Renumitului detectiv belgian Hercule Poirot, aflat în vacanță la bordul navei, i se încredințează sarcina importantă de a-l identifica pe pasagerul responsabil pentru crimă înainte să ucidă din nou.

Un thriller cu miză mare, filmul Paranoia pătrunde în culisele succesului mondial, cu toate decepțiile și lăcomia implicate. Cu un trecut comun complicat, cei mai puternici și bogați doi oameni din industria tehnologică (Harrison Ford și Gary Oldman) sunt cei mai mari dușmani și ar face orice să se distrugă unul pe celălalt. Un tânăr talentat si ambițios, Adam Cassidy (Liam Hemsworth), sedus de parfumul puterii și al banilor, ajunge în mijlocul unui complot uriaș, cu amenințări și spionaj corporativ. Până să realizeze Adam că viața lui se află în pericol, deja este mult prea prins în jocul celor doi pentru a se mai putea retrage.