Adolescentul Marty abia a revenit în anul 1985, în prezentul îmbunătățit ca efect al intervenției sale din primul film, că Doc își face apariția în mașina timpului, pentru a-l avertiza că viitorii lui copii, rezultați din căsătoria cu Jennifer, riscă să devină niște delincvenți. Deci, toți trei se urcă în mașina timpului și ajung în anul 2015, unde găsesc o situație aberantă: tatăl lui Marty e mort, iar mama lui e măritată cu Biff Tannen. Acesta nu a devenit doar stăpânul absolut din Hill Valley, orășelul atât de liniștit cândva, dar chiar a supus lumea întreagă. Marty trebuie să încerce să prevină apariția acestui posibil viitor.

O poveste care oferă numeroase efecte speciale, împușcături și explozii formidabile, confruntări spectaculoase, dar și scene de candoare adevărată. Doi luptători din viitor sunt trimiși în trecut, prezentul nostru, unul cu misiunea expresă de a ucide o tânără femeie, celălalt de a o proteja. Primul este Terminator, un cyborg lipsit de sentimente, care trebuie să extermine victima indiferent de obstacole; al doilea este Kyle Reese, un tânăr călit în război de gherilă, care se îndrăgostește de femeia pe care o protejează și-și sacrifică viața pentru ea. De ce această luptă mortală în jurul ei? Sarah Connor este aparent o femeie banală, îngrozită de înverșunarea ferocelui cyborg de a o ucide. Kyle însă îi dezvăluie faptul că fiul pe care-l va naște într-o zi, John Connor, va deveni liderul supraviețuitorilor unui nimicitor război nuclear și va salva omenirea de revolta mașinilor.

Rămas blocat în 1955, după ce a fost lovit de un fulger straniu, Marty trebuie să se întoarcă în 1855, pentru a-l salva pe Doc Brown de la un sfârșit prematur. După ce supraviețuiește unui atac al indienilor și al localnicilor neprietenoși, Marty îl găsește pe Doc Brown la fierărie. Dar Doc e sub magia fermecătoarei Clara Clayton și depinde de Marty să îi scoată din Vestul Sălbatic și să-i ducă înapoi în viitor. Un film plin de acțiune, umor și dragoste, un final extraordinar pentru seria de succes a călătoriilor în timp.

Toți am experimentat pe pielea noastră neliniștitoarea senzație de deja vu, acea răzvrătire a memoriei pe care o trăiești când întâlnești un necunoscut și ai senzația că-l stii de-o viață sau când recunoști un loc deși știi foarte bine că n-ai fost niciodată acolo. Dar dacă aceste senzații sunt de fapt avertismente trimise din trecut sau indicii cu privire la viitor? Deja vu-ul este cel care îl ghidează pe agentul Doug Carlin în investigația sa cu privire la un atentat soldat cu sute de morți. Chemat să recupereze toate dovezile posibile după ce un feribot din New Orleans explodează din cauza unei bombe, Carlin este pe cale de a descoperi că ceea ce toți oamenii consideră că se petrece „numai în mintea lor” este de fapt ceva mult mai puternic, ceva care-l va conduce într-o cursă cu miză imensă: salvarea vieții a sute de oameni.

Descoperirea unei piramide antice îngropate sub gheața Antarcticii aduce o echipă de oameni de știință și aventurieri pe continentul înghețat. Odată ajunși acolo, fac o descoperire și mai înfricoșătoare: două rase de extratereștri în război. Cine câștigă, pierdem. Aventura incredibilă și terifiantă începe când industriașul miliardar Charles Bishop Weyland reunește o echipă internațională de arheologi, oameni de știință și experți în securitate, conduși de ecologiștii și aventurierii Alexa „Lex” Woods, pentru a investiga „valurile de căldură” misterioase care se ridică din adâncurile Antarcticii.

Sperând să modifice evenimentele din trecut, un inventator din secolul al XIX-lea călătorește în schimb 800.000 de ani în viitor, unde găsește omenirea împărțită în două rase în război.

În viitorul apropiat, resursele naturale ale Pământului sunt aproape de epuizare. În încercarea de a salva specia umană, oamenii de știință încep o construcție măreață, o poartă prin care poți călători cu o viteză mai mare decât cea a luminii. Familia Robinson este cea aleasă pentru a călători prin Alpha Prime, singura planetă care poate găzdui viața. Dar sinistrul Dr. Smith sabotează operațiunea așa că ajunge în situația de a se alia cu familia Robinson pentru salvarea tuturor. Mai ales când în drumurile lor le apar și creaturi ciudate denumite după celebrii Bugs Bunny sau Porky Pig.