Cea de-a treia parte a faimoasei saga semnate Spielberg/Lucas urmărește doi Indiana Jones. Junior și Senior. Povestea e plasată în 1938 și îi duce pe cei doi prin America, Europa și Orientul Mijlociu în căutarea Sfântului Graal, un artefact amenințat să intre pe mâinile naziștilor.

Melancolicul Louis, tânăra Claudia și aventurosul Lestat se reîntâlnesc pe parcursul mai multor secole în această poveste de groază bazată pe romanul lui Anne Rice.

Un grup de militanți pentru drepturile animalelor descoperă într-un institut de cercetare a primatelor mai mulți cimpanzei care, închiși în cuști și imobilizați în lanțuri, sunt obligați să privească niște ecrane pe care se derulează scene de o violență extremă. Ignorând spusele cercetătorilor îngroziți, conform cărora cimpanzeii ar fi infectați cu un virus periculos, ei eliberează animalele, ca imediat apoi să fie atacați de ele.

Orlando Bloom îl interpretează pe Balian, un fierar care își pierde familia și e la un pas să-și piardă și credința. Războaiele religioase care au loc în Țara Făgăduinței, îi par îndepărtate, însă este atras în acea dramă imensă. În mijlocul fastului și intrigilor Ierusalimului medieval, el se îndrăgostește, devine un lider și, într-un final, își folosește tot curajul și abilitățile pentru a apăra orașul. Destinul îi bate la ușă lui Balian sub forma unui cavaler măreț, Godfrey of Ibelin, un cruciat ce s-a întors pentru scurt timp în Franța de la luptele din Est. Godfrey dezvăluie că e tatăl lui Balian și îi arată ce înseamnă cu adevărat să fii cavaler. Apoi, îl duce într-o călătorie peste continente, în legendarul Oraș Sfânt.