Filmul este, practic, povestea unei familii destrămate unde personajul principal, membru al unei organizații neo-naziste, este, fără voia sa, tată și model pentru fratele lui mai mic. O serie de întâmplări care culminează cu asasinarea unui tânăr de culoare, îl trimit pe Derek la închisoare, fapt ce se va dovedi ulterior, primul pas spre salvare. Chiar dacă experiențele trăite după gratii, îi vor schimba radical viziunile și viața, păcatele îl prind din urmă și dintr-un anumit punct de vedere, îl fac să înțeleagă că schimbarea a venit totuși prea târziu.
Povestea a doi frati: unul dintre ei este un gangster renumit, iar fratele sau, mai mic decat el, este un absolvent al Academiei de Politie din Hong Kong. Intriga acestui film se invarte in jurul rupturii dintre cei doi, atunci cand cel mai mic afla ca fratele sau mai mare este un criminal, iar acesta incearca din rasputeri sa iasa din banda de gangsteri. De-a lungul drumului putem vedea destule jafuri, rasturnari de situatie si multe impuscaturi.
Patru polițiști escortează un gangster la închisoare, însă ajung să lupte pentru supraviețuire când șefa bandei acestuia stârnește o revoltă pentru a-i închide gura.