Comedie neagră, construită eliptic, nonliniar, pe câteva povești principale, ale căror personaje interacționează sub o formă sau alta. Doi găinari care vor să jefuiască un magazin întâlnesc doi asasini care au de recuperat un obiect miraculos pentru șeful lor, care are o înțelegere cu un boxer, pe care acesta n-o respectă. Există, desigur, o seamă de povești „secundare”, care le susțin și le întregesc pe cele principale, într-o perfectă sferă „tarantinească”.
Leon, cel mai bun asasin plătit din New York, a câștigat reputația de „curățător” eficient. Dar când vecinii săi de la poarta de alături sunt șterși de un agent DEA (brigada antidrog) scăpat de sub control, el devine fără voi un tutorea al lui Mathilda de 12 ani. Nu după mult timp, gândurile Mathildei se transormă în răzbunare și ea se gândește să urmeze pe urmele lui Leon.
De ziua fiicei sale, Ho Dae-su se îmbată și ajunge la secția de poliție. Cel mai bun prieten al său, No Joo-hwan, îl scoate din arest și, în timp ce sună acasă dintr-o cabină telefonică, Dae-su dispare, fiind răpit și ținut într-o cameră timp de 15 ani. Într-o zi, este brusc eliberat, i se dau haine, bani și un celular. Ajunge într-un restaurant unde face cunoștință cu Mido, o bucătăreasă, ajungând amândoi să se îndrăgostească unul de altul. Între timp, Dae-su este în căutarea celui care l-a pus în captivitate și a motivului pentru care a făcut asta și află astfel secrete ascunse ale trecutului sau.
Un fost detectiv din San Francisco este căutat de o veche cunoștință care îl roagă să îi facă o favoare: aceea de a-i urmări soția care pare a suferi de niște tulburări psihice. Povestea reală, însă, este mult mai complexă. Detectivul nu știe nimic despre asta, ci își face doar datoria. O datorie foarte plăcută, de altfel, fiindcă se îndrăgostește de soția prietenului său și ar face orice să o ajute. Orice - în limitele omenescului...
Scarface, un remake după filmul aparut în 1932, urmărește aceeași poveste a unui emigrant cubanez, Tony Montana, care, împreună cu prietenul lui, Manny Ray, pune bazele unui puternic imperiu mafiot în Miami.
Un bărbat amnezic care nu-și mai poate aminti evenimentele recente, folosește notițe și tatuaje pentru a da de urma ucigașului soției lui. Secvența uimitoare și antologică de la începutul lui Memento implică o crimă și un polaroid cu un cadavru. Fotografia alunecă înapoi în cameră, glonțul e absorbit pe țeava pistolului și Leonard, personajul principal, începe să trăiască invers. Se spune că memoria este unul dintre elementele cheie care separă oamenii de animale și că e un dat esențial al condiției umane. Memento e preocupat de toate aspectele ei, mai ales de felul în care poate fi manipulată. Filmul lui Christopher Nolan e unul dintre acele rare și autentice triumfuri din istoria regiei de film moderne, pentru că reușește să fie inovator, proaspăt, șic și excitant, fără să-și obosească audiența. Întregul film este astfel construit încât să reflecte starea mentală a personajului principal, în același timp, lăsându-i spectatorului dreptul la o proprie perspectivă.
Șoferul de taxi este studiul unui personaj alarmant de plauzibil, Travis Bickle, veteran al războiului din Vietnam, care suferă de insomnie și își petrece nopțile la volanul unui taxi, străbătând străzile New York-ului. Ceea ce vedem din oraș ni se arată prin parbrizul taxiului lui. Filmul este imaginea febrilă, paranoidă, a pericolelor vieții contemporane. Scorsese creionează un New York cu imagini dezolante, de neuitat: canalizări aburinde, străzi inundate de ploaie, lumini izbitoare de neon care, împreună, reprezintă o adevărată viziune a infernului pe pământ
Jeff Lebowski, zis și „Tipul”, este un om cu principii. Este de asemenea, foarte leneș. Apreciază oricând un pahar de ceva bun și compania prietenului său, Walter. Timpul său liber îl consacră celor două pasiuni ale sale: prizarea de droguri și bowling-ul. Într-o zi, doi mafioți îl prind în propriul apartament și îi dau o bătaie bună. Se pare că un anume Jackie Treehorn vrea să-și recupereze o sumă de bani pe care i-o datora soția lui Lebowski. Numai că Dude nu este căsătorit... Este vorba de fapt de un alt Lebowski, un milionar din Pasadena. În consecință, Dude al nostru pleacă în căutarea tizului său, mult mai bogat decât el, pentru a-i cere acestuia despăgubiri.
Doi promotori de box sunt convinși să participe la un jaf după sosirea la Londra a unui gangster care are un diamant de 84 de carate, dar și o problemă cu pariurile.
Gândiți-vă la cea mai emoționantă poveste de dragoste. Mai gândiți-vă și la cea mai sclipitoare comedie, la cea mai uimitoare poveste supranaturală și la cel mai tensionat thriller de mister. V-au venit în minte patru filme diferite. Sau vă numărați printre milioanele de oameni și critici care au descoperit că filmul numărul 1 al anului 1990 este Fantoma mea iubită. Veți fi surprinși, încântați și veți începe să credeți. Patrick Swayze este o fantomă care face echipă cu un mediu (Whoopi Goldberg, distinsă cu Premiul Oscar) pentru a afla adevărul care se ascunde în spatele morții lui și pentru a o salva pe iubita lui (Demi Moore) de a urma aceeași soartă.
O familie obișnuită este aruncată în lumina reflectoarelor după ce tatăl comite o crimă aparent de autoapărare la restaurantul său.
Nick Curran, un inspector de poliție din San Francisco, investighează uciderea unui star rock, Johnny Boz, care a fost împuns de treizeci și unu de ori cu țurțure de gheață de un străin în timp ce făcea dragoste. Nick află că cântărețul se întâlnea cu Catherine Tramell, o romancieră bogată și strălucită. În timpul investigației sale, el își dă seama că părinții lui Catherine au murit într-un accident suspect, că profesorul ei de psihologie fusese ucis cu zece ani mai devreme cu un țurțure și că, în cele din urmă, unul dintre cei mai buni prieteni ai ei în 1956 i-a ucis cei trei copii și soțul ei.
Un spărgător profesionist care e pe cale să dea lovitura vieții. Ținta: o reședință a însuși Președintelui Americii. Spărgătorul Luther Whitney, pândește momentul când președintele pleacă de acasă. Bătrânul vulpoi nu apucă să-și umple buzunarele pentru că Președintele se întoarce inopinant împreună cu o amantă. Jocurile erotice ale celor doi se termină tragic, pentru că președintele, alcoolizat peste măsură, nu-și poate înfrâna morbidele fantezii sexuale și aventura sfârșește cu moartea celei mai invidiate amante din America. Crima nu trebuie aflată niciodată. Pentru că știe prea multe, serviciile secrete vor să-l reducă la tăcere pe Luther … pentru totdeauna.
Când un mafiot foarte puternic (Christopher Walken) îi oferă fostului gangster Jimmy the Saint (Andy Garcia) o ultimă sarcină, îi face o ofertă pe care acesta nu o poate refuza. Jimmy își adună vechii prieteni pentru ceva ce părea simplu: trebuie să sperie un tânăr care este interesat de fiica mafiotului. Dar când cineva este ucis, se pune un preț pe capul lui Jimmy și al partenerilor lui. Astfel, Jimmy are la dispoziție doar 48 de ore ca să îndrepte lucrurile pentru amicii lui și pentru femeia visurilor sale.