Copleșită de programul ei sufocant, prințesa europeană Ann, în turneu, pleacă pentru o noapte în Roma. Cu toate acestea, datorită unui sedativ pe care l-a luat de la doctorul ei, ea adoarme pe o bancă din parc și este găsită de un reporter american, Joe Bradley, care o duce în apartamentul său pentru siguranță. La locul de muncă a doua zi dimineață, Joe află identitatea regală a lui Ann și pune pariu pe editorul său că poate obține un interviu exclusiv cu ea, dar dragostea îi iese în curând în cale.

Budapesta anilor ’30. Laszlo, evreu, proprietarul unui restaurant, îl angajează pe Andraș, un tânăr muzician, să cânte în restaurantul său. Cei doi bărbați se îndrăgostesc de frumoasa chelneriță, Ilonka, pentru care Andraș compune o melodie tristă. Devenită șlagăr, melodia atrage și multe necazuri, pentru că, mulți din cei care o ascultă, se sinucid. Fragila legătură dintre cei trei este brutal întreruptă de apariția industriașului german Hans. Și el îndrăgostit de Ilonka, Hans dispare o vreme, dar revine în armata germană, având grad de colonel. Profitând de noua poziție, el va crea multe probleme foștilor prieteni.

Al Doilea Război Mondial la Varșovia în timpul ocupației germane. Profesorul Siletsky, un spion în slujba Gestapo-ului, este pe cale să predea o listă cu colaboratorii rezistenței. Joseph Tura, actor polonez care joacă rolul lui Hamlet și soțul Mariei Tura, de asemenea o cunoscută actriță, vor încerca să evite acest lucru. Cu ajutorul actorilor din compania lui, se va preface a fi crudul colonel Erhardt și Siletsky pentru a intra în cartierul general al SS.

Bazat pe celebrul roman de Kazuo Ishiguro, filmul spune povestea majordomului Stevens, care și-a dedicat viața întreagă stăpânului său, lordul Darlington. Obsedat de perfecțiunea serviciilor ale căror coordonator este, Stevens își ignoră propria viață, sacrificându-și fericirea personală, ce se putea împlini printr-o relație cu miss Kenton, colega sa. A ținut-o la distanță pe aceasta, deși se crease o anumită legătură între ei. Orbit de loialitatea sa față de lord, Stevens continuă să-l servească pe acesta în ciuda simpatiilor naziste care-l fac pe Darlington un trădător.

Operația purta numele de cod “Valkyrie", ca și planul de urgență care trebuia pus în aplicare în cazul unei revolte împotriva guvernului nazist. Acest plan a fost modificat de conspiraționiștii care voiau să fie siguri de succes însă, din motive diverse, pe data de 20 iulie 1944 complotul a dat greș. Toți cei implicați au fost executați după un proces sumar. Bryan Singer (Usual Suspects, X-Men) izbutește un film perfect pentru vremurile noastre de ambiguitate și re-evaluări.

Relațiile bazate pe dorință și decepție ale două cupluri se complică iremediabil și se deteriorează pe fondul minciunilor și incertitudinilor la tot pasul.

Berlin 1943. O grindină de bombe zguduie orașul. În acest moment, viața mamei a patru copii și a bunei soții naziste Lilly Wust începe să se schimbe într-un mod neobișnuit. Lilly o întâlnește pe Felice, care trăiește în subteran ca evreu. Cele două se îndrăgostesc. Lilly o ia pe Felice în apartamentul ei și divorțează de soțul ei. Dar fericirea nu durează mult, Felice este descoperită și trimisă într-un lagăr de concentrare.