Acest film-eseu autobiografic graviteaza in jurul imaginii obsedante a mamei, o mama enigmatica, apropiata si indiferenta totodata, care nu explica nimic copiilor lasandu-i sa descopere singuri lumea cu senzatiile ei, ca un imens labirint. Rar cinematograful a reusit sa surprinda de atat de aproape impresiile primare, care nici nu sunt numite.

“Pentru cine bat clopotele” este o dramă romantică, derulată pe fundalul perioadei tulburi a războiului civil din Spania. Gary Cooper joacă rolul lui Robert Jordan, un american idealist din Brigăzile Internaționale, care luptă alături de o grupare republicană spaniolă de gherilă și primește misiunea de a arunca în aer un pod foarte important pentru a opri înaintarea dușmanului. Jordan se îndrăgostește de Maria (Ingrid Bergman), o tânără țărăncuță intrată la rândul ei în luptă după ce a fost maltratată de trupele lui Franco. Pablo (Akim Tamiroff), șeful veșnic beat al luptătorilor de gherilă, nu este de acord cu atenția pe care americanul i-o acordă Mariei și refuză să îl ajute în actul de sabotaj.