Un insomniac gata să cedeze și un vânzător de săpun fără scrupule își canalizează agresiunea masculină într-o formă de terapie nouă și șocantă. Ideea lor se prinde și „cluburi de luptă” se formează în fiecare oraș, până când apare un excentric și pornește o spirală ieșită de sub control către uitare.
De ziua fiicei sale, Ho Dae-su se îmbată și ajunge la secția de poliție. Cel mai bun prieten al său, No Joo-hwan, îl scoate din arest și, în timp ce sună acasă dintr-o cabină telefonică, Dae-su dispare, fiind răpit și ținut într-o cameră timp de 15 ani. Într-o zi, este brusc eliberat, i se dau haine, bani și un celular. Ajunge într-un restaurant unde face cunoștință cu Mido, o bucătăreasă, ajungând amândoi să se îndrăgostească unul de altul. Între timp, Dae-su este în căutarea celui care l-a pus în captivitate și a motivului pentru care a făcut asta și află astfel secrete ascunse ale trecutului sau.
În anul 2257, un șofer de taxi are în mod neintenționat sarcina de a salva o tânără care face parte din cheia care va asigura supraviețuirea omenirii.
Crucișătorul Potemkin atinge un țel la care poate ajunge numai o operă de artă desăvârșită și care e inaccesibilă unei descrieri narative sau științifice. - Lion Feuchtwanger -1989
În timpul unei excursii cu clasa, în cadrul căreia lui Peter și colegilor lui li se face o demonstrație științifică despre păianjeni, Peter este mușcat de un păianjen modificat genetic. Curând după aceea, el descoperă că și-a însușit puterea și agilitatea păianjenului precum și un simț foarte dezvoltat specific acestei arahnide
Rose și Christopher DaSilva sunt un cuplu ce nu au putut avea copii, așa că au adoptat-o pe Sharon, o fată lăsată la ușa orfelinatului. După o perioadă încep să se întâmple lucruri stranii cu aceasta fetiță de nouă ani: este somnambulă și întotdeauna vorbește despre un loc numit "Silent Hill".
Prin izbucnirea Războiului Civil, membrii a doua familii prietene devin inamici, prin înrolarea lor în armate rivale. Consecințele războiului în viața acestora sunt puse în legătură cu evenimente istorice majore, cum ar fi asasinarea lui Lincoln sau apariția Ku Klux Klan-ului. Prima producție cinematografică importantă și coerentă este și una foarte controversată, din pricina poziției pro-sudiste a regizorului său.
Dl. Freeze (Arnold Schwarzenegger) vrea să ia ostatic un întreg oraș, Gotham, înghețându-l într-o iarnă fără sfârșit. Între timp, seducătoarea și vicleana Poison Ivy (Uma Thurman), adeptă a zicalei dezbină și cucerește, încearcă să bage strâmbe între Batman (George Clooney) și Robin (Chris O’Donnell). În timpul acestei încrâncenări, Alfred (Michael Gough), este pe moarte. Din păcate pentru el, singurul care ar putea să-l salveze este maleficul domn Freeze care, bineînțeles, nu are nicio intenție în acest sens. Noroc că în scenă intră Batgirl (nepoata lui Alfred), Batman și Robin care, împreună, vor schimba soarta lumii.